N-am făcut parte dintr-o familie înstărită. Ai mei nu se încadrau nici măcar în așa-zisa clasă de mijloc, fiindcă în anii `60 nu prea exista așa ceva. Jucării nu prea am avut, în afară de binecunoscutele tractorașe de plastic sau mașinuțe de tablă cu motorașul lor misterios pe care-l desfăceam ca să văd cum funcționează. Nu mă pricepeam să-l montez la loc, așa că păstram mașinuța fără motoraș și transformam micile rotițe dințate în titreze pe care le împrăștiam prin casă, spre exasperarea părinților mei care, din neatenție, călcau mereu pe ele.

Norocul meu a fost că tata lucra la tipografia Casa Scânteii și aducea de acolo câte un exemplar (sau mai multe) din cărțile care se tipăreau acolo. În felul ăsta în casa noastră a apărut o mică bibliotecă, din care rudele care ne vizitau duminica luau mereu, înainte să plece, o carte sau două, cu promisiunea că le vor returna. Nu ni le dădeau înapoi aproape niciodată și le vedeam în bibliotecile lor când mergeam, la rândul nostru, în vizită. Eram furios din cauza asta și am rămas așa și azi. Din principiu nu împrumut aproape niciodată cărți, deoarece mă tem că voi rămâne fără ele.

elefant.ro

Datorită tatei mi-am găsit în cărți un loc de joacă foarte convenabil. Nu mai aveam nevoie de jucării, deoarece cărțile din mica noastră bibliotecă mă duceau în lumi fantastice, pe care nu le puteam inventa indiferent câte jucării aș fi avut și oricât de sofisticate ar fi fost ele. Ce jucărie ar fi putut înlocui o aventură în Insula misterioasă? Ce mașinuță ar fi putut fi mai frumoasă decât Nautilus? Doar de minge nu mă puteam despărți, fiindcă iubeam fotbalul și, în lungile zile de vară, după ce citeam în loc să-mi fac obligatoriul somn de după-amiază, ieșeam pe maidanul din spatele blocului ca să încing o miuță cu prietenii.

Dintre toate cărțile copilăriei mele au rămas câteva pe care le-aș reciti oricând. Cele de atunci, din biblioteca noastră, s-au pierdut, însă am avut grijă să le caut prin anticariate ca să le am din nou. Îmi vor folosi poate mai încolo, fiindcă tot se spune că bătrânii dau în mintea copiilor. Mi-ar conveni să fie așa, fiindcă voi avea ocazia să recitesc cărțile care mi-au îndulcit copilăria cu ochii minții de atunci. Sau măcar așa sper că se va întâmpla dacă am să ajung la o vîrstă suficient de înaintată încât să dau în mintea copiilor. Iată, mai jos, lista cu cărțile mele preferate:

 

Alexandre Dumas – Cei trei muschetari
Jack London – Colț Alb
Daniel Defoe – Robinson Crusoe
Mark Twain – Aventurile lui Huckleberry Finn
Jules Verne – 20.000 de leghe sub mări
Molnar Ferenc – Băieții din strada Pal
Jonathan Swift – Călătoriile lui Gulliver
Theophile Gautier – Căpitanul Fracasse
Charles Dickens – David Copperfield
Constantin Chiriță – Cireșarii

Aș mai putea adăuga la lista asta alte câteva cărți frumoase pe care le-am citit când eram mic, cum ar fi Uimitoarea aventură a misiunii Barsac, de Jules Verne, Oliver Twist și David Copperfield ale lui Charles Dickens, După douăzeci de ani, care alături de Cei trei muschetari a fost cartea lui Dumas pe care am recitit-o de cele mai multe ori, Chemarea străbunilor a lui Jack London sau Aventurile unui yankeu la curtea regelui Arthur, a lui Mark Twain.

[image_with_animation image_url=”1902″ alignment=”center” animation=”Fade In” box_shadow=”none” max_width=”100%” img_link=”http://anticariatalbert.com/literatura-universala/18682-cei-trei-muschetari-vol-i-ii.html”]

Mai sunt, firește, alte câteva volume de Jules Verne, Spartacus a lui Raffaello Giovagnoli, cărți de aventuri precum Odiseea căpitanului Grant a lui Rafael Sabatini, eterna O mie și una de nopți, basmele lui Petre Ispirescu sau Hans Christian Andersen și multe, multe altele. Am citit și cărți polițiste (tatăl meu era pasionat de ele și aveam destule în bibliotecă), SF-uri precum Femeia cibernetică a lui Nicolae-Paul Mihai (un autor uitat, care s-a stins, văd acum, în 2013, aproape nonagenar), Elevul Dima dintr-a șaptea de Mihail Drumeș sau celebrul volum al lui Grigore Băjenaru, Cișmigiu et Comp.

Mă opresc aici, deși dacă aș mai scormoni în memorie mi-aș aminti de alte încă câteva titluri (Moartea vine pe bandă de magnetofon a lui Haralamb Zincă, spre exemplu). Pot afirma cu tărie că volumele citite în copilărie mi-au rămas cel mai mult întipărite în memorie. Probabil că există pentru asta o explicație științifică, însă mie îmi place să cred că s-a întâmplat așa deoarece mi-am dezvoltat imaginația datorită lor. Ce a urmat după aceea a fost, desigur, important, însă centrul de greutate a rămas acolo, în săraca și fericita mea copilărie.

gelu diaconu
https://www.facebook.com/omiedesemne/

Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment