Lista mea de lecturi, mereu reînnoită și etern revizuită, e compusă în ultimii ani din foarte multe restanțe, adică din volume pe care mi-am tot propus să le citesc dar pe care, din diferite motive, am sfârșit prin a le ignora. Sunt zeci (sau sute?) de cărți, cumpărate sau primite la Gaudeamus ori la Bookfest, pe care abia dacă am reușit să le frunzăresc. Mereu îmi atrage atenția altceva, mereu alte cărți ies la suprafață (de la alte Gaudeamusuri sau Bookfesturi anterioare), numărul volumelor ignorate de-a lungul timpului înmulțindu-se îngrijorător în ultima vreme.

Nu bag mâna-n foc că o să respect lista de mai jos, însă o să fac tot posibilul să mă țin de ea, mai ales că e vorba de cărți pe care mi le-am dorit de îndată ce au apărut sau, în cazul celei din capul acestui top 10, de un volum aflat de multă vreme în biblioteca mea, pe care însă l-am tot dat la o parte. Cred că de data asta nu o voi mai face, mai ales că apetitul revenirii într-un fel sau altul la Caragiale mi-a fost alimentat constant pe la diferitele lansări de carte de criticul Cosmin Ciotloș. Nu de puține ori m-am simțit rușinat de propria neștiință atunci când a venit vorba de marele nostru dramaturg. E timpul, așadar, să fac ceva în legătură cu asta, mai ales că am „lipit” de cartea respectivă și biografia romanțată semnată de Bogdan-Alexandru Stănescu.

Așadar, să vedem cu ce cărți debutează „sezonul oficial 2020”. Sper ca această listă, destul de eclectică dacă e să fiu obiectiv, să vă inspire și pe voi.

1 „Viața lui I.L. Caragiale”, de Șerban Cioculescu, Editura Minerva, 1986

2 „Caragiale. Scrisoarea pierdută”, de Bogdan-Alexandru Stănescu, Editura Polirom, 2019

3 „Teoria apropierii”, de Bogdan Răileanu, Editura Humanitas, 2019

4 „Deborah”, de Cătălin Mihuleac, Editura Humanitas, 2019

5 „Tonomatul”, de Andrei Panțu, Editura Humanitas, 2019

6 „Tot ce este”, de James Salter, Editura Humanitas Fiction, 2019, traducere din engleză și note de Radu Paraschivescu

7 „Omul care mută norii. Șapte întâmplări”, de Radu Paraschivescu, Editura Humanitas, 2019

8 „Aceste lucruri care nu se vor schimba niciodată”, de Dan Coman, Editura Polirom, 2019

9 „Kids are not ok”, de Ionuț Chiva, Editura Polirom, 2019

10 „Porunca lui rabbi Akiba”, de Valeriu Gherghel, Editura Polirom, 2019

Patreon - O mie de semne
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.