Când eram puști cele mai plictisitoare erau serile de marți, fiindcă la televizor nu aveam film, ci teatru. Nesfârșitele dramatizări după subiecte istorice mi se păreau atât de cenușii încât, în loc de orice altă distracție, preferam să pun mâna pe o carte și să citesc. Nu aveam prea multă minte atunci, recunosc, și nu credeam că există actori mai buni decât Roger Moore, Tony Curtis sau Sidney Poitier, care îmi ofereau porția de aventură și dramatism de care orice suflet încă nițel rudimentar de copil are nevoie. Calboreanu mi se părea un tragedian ieșit la pensie, George Motoi țeapăn, Florin Piersic cam clovn (deși îl iubeam pentru Șaptecai sau Mărgelatu), iar Emil Botta senil și visător. Doar Toma Caragiu mi se părea genial.

elefant.ro

Anii au trecut și, pe nesimțite, am schimbat regimul televizat cu serile petrecute la Bulandra, la Teatrul Mic sau la Nottara. Acolo am simțit pentru prima dată apropierea magică a scenei, suflul inspirațional al actorilor, rumoarea sălii sau beția dramei. Să vezi actorii live, în lipsa oricărei alte forme de expresie artistică (televiziunea nu mai făcea demult așa ceva), mi se părea atât de ieșit din comun încât ajunsesem să tremur de nerăbdare în așteptatea săptămânalei vizite la sala de spectacol, oriunde ar fi fost ea.

Pe acest fond am început să citesc teatru. Primul dramaturg pe care l-am parcurs cu seriozitate a fost Camil Petrescu. I-au urmat (vorbesc de adolescență și de trecerea spre maturitate) Jean Paul Sartre, Lucian Blaga (impus la școală), Paul Everac (așijderea), Horia Lovinescu, Shakespeare, Marin Sorescu, Caragiale, Mihail Sebastian și așa mai departe. Îmi pare rău că nu i-am frecventat atunci pe tragicii greci. Aici am încă un ghimpe împotriva școlii, fiindcă în loc să-i studiem pe Sofocle sau Eschil, ne chinuiam cu Paul Everac.

[image_with_animation image_url=”1938″ alignment=”center” animation=”Fade In” box_shadow=”none” max_width=”100%” img_link=”https://www.istorie-pe-scurt.ro/ultimele-clipe-din-viata-lui-camil-petrescu/”]

Mai târziu, gustul pentru teatru mi s-a extins, însă din păcate vizitele mele la sala de spectacole au fost din ce în ce mai rare. M-am mulțumit să-mi imaginez singur, în forul meu interior, cum se desfășoară lucrurile pe scenă. Uneori, cum a fost cazul lui Pirandello, mi-a fost destul de greu. Alteori a ieșit perfect. Regizorul virtual din mine a aranjat lucrurile în așa fel încât la final aplauzele au durat minute în șir, iar actorii au fost chemați la rampă de nenumărate ori.

Teatrul m-a făcut să înțeleg ce înseamnă dialogul, concizia, mișcarea scenică, logica defășurării acțiunii, cât de mult trebuie dozat „teatralul” într-o scenă, ce înseamnă un monolog, ce semnificație poate avea gestica personajelor, poezia decorurilor sau a replicilor de profil, dramatismul, hilarul, melancolia într-o operă de artă, sensibilitatea, aventura cuvintelor, cum pot acestea răni sau bandaja escare emoționale și așa mai departe. Citind teatru am învățat să scriu poezie și roman.

[image_with_animation image_url=”1942″ alignment=”center” animation=”Fade In” box_shadow=”none” max_width=”100%” img_link=”https://adevarul.ro/cultura/istorie/eugen-ionescu-adolescentul-vagabond-mai-jidovit-decat-tampit-1_54819f63a0eb96501e6427bd/index.html”]

Datorez câtorva piese și câtorva autori dragostea mea pentru teatru. Fie că le-am citit în adolescență sau la maturitate, aceste piese au reprezentat pentru mine esența ideii de teatru. Ar mai fi loc, desigur, pentru multe altele. Mă rezum la cele zece de mai jos fiindcă datorită lor am reușit să văd ceea ce trebuia să văd. Le-aș reciti oricând, cu aceeași plăcere.

Suflete tari – Camil Petrescu
Așteptându-l pe Godot – Samuel Beckett
Diavolul și bunul Dumnezeu – Jean-Paul Sartre
Richard al III-lea – Shakespeare
Șase personaje în căutarea unui autor – Pirandello
Moartea unui comis voiajor – Arthur Miller
Un tramvai numit dorință – Tennessee Williams
Cui i-e frică de Virginia Woolf – Edward Albee
Rinocerii – Eugene Ionesco
Lungul drum al zilei către noapte – Eugene O`Neill

Doneaza prin patreon Wide
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment