JEAN DE LA BRUYERE s-a născut pe 17 august 1645, zi în care se presupune că ar fi și fost botezat la biserica Saint-Cristophe din Paris. Își petrece mare parte din copilărie și adolescență la țară (între 1650 – 1663), cel mai probabil în provincia Vendomois. Și-a făcut studiile la un colegiu din provincie al călugărilor din ordinul Oratorienilor. După terminarea lor, tatăl lui îl îndeamnă să studieze dreptul.

Pe 3 iunie 1665 își susține lucrarea de licență în fața comisiei Universității din Orléans, unde studiase dreptul civil. La scurt timp după aceea este primit ca avocat în baroul din Paris. În 1666 îi moare tatăl, iar în 1671 îi moare unchiul Jean II, care îi lasă o parte din avere. În 1673 cumpără, cu 18.000 de livre, funcția de vistiernic general al Franței la circumscripția financiară din Caen.

cartepedia.ro

În 1684, recomandat de Bossuet, intră în casa familiei Condé, ca profesor al viitorului duce de Bourbon, care avea atunci 16 ani. La Bruyère îi preda istoria, geografia, genealogia marilor familii nobile, literatura, filozofia și instituțiile Franței. Se instalează la Chantilly, angajat cu un salariu de 1500 de livre anual. Aici începe să aștearnă pe hârtie primele impresii despre oamenii pe care-i observă la curtea de la Chantilly.

Renunță la funcția de vistiernic al finanțelor în 1687. În același an moare Condé, iar funcția de profesor ia sfârșit. Rămâne totuși la Chantilly în calitate de „gentilom însoțitor al altețelor lor”, având o pensie de 1000 de scuzi. Datorită timpului liber avut la dispoziție și-a completat și desăvârșit Caracterele. Pe 8 octombrie 1687 librarul parizian Estienne Michallet obține autorizația de tipărire a Caracterelor pentru o perioadă de zece ani.

În martie 1688 apare prima ediție originală a Caracterelor. În următorii trei ani vor apărea nu mai puțin de șase ediții originale ale lucrării. Pe 14 mai 1693 La Bruyère este ales membru al Academiei Franceze, în locul abatelui de La Chambre. Solemnitatea primirii va avea loc pe 15 iunie 1693.

Pe 8 mai 1696, La Bruyère își citește Dialogurile despre chietism în fața lui Antoine Bossuet, fratele mai mare al episcopului. Pe 10 mai participă la o ședință a Academiei, iar în seara aceleiași zile suferă un atac cerebral. Moare pe 11 mai, către orele 2.00 dimineața, în casa familiei Condé, la Versailles, în care ocupa un mic apartament. Este înmormântat pe 12 mai în biserica Saint-Julien din Versailles.

cartepedia.ro

Notele biobibliografice și reflecțiile de mai jos au fost preluate din volumul La Bruyère, Caracterele, apărut la Editura pentru Literatură în 1966, în colecția „Biblioteca pentru toți” (traducere și note de Aurel Tita).

Rareori sunt de acord bărbații și femeile asupra meritului unei femei; interesele lor sunt prea deosebite. Femeile nu-și plac unele altora prin aceleași însușiri prin care plac bărbaților: mii de gesturi prin care aprind în ei focul marilor pasiuni stârnesc în ele aversiunea și antipatia.

Am văzut persoane care și-ar fi dorit să fie fete – și anume, fete frumoase – de la treisprezece ani până la douăzeci și doi, iar după vârsta aceasta, să ajungă bărbați.

O femeie frumoasă care are calitățile unui bărbat distins este prezența cea mai fermecătoare din câte sunt pe lume: găsești în ea tot meritul ambelor sexe.

Toanele sunt la femei ceva foarte strâns legat de frumusețe, ca să formeze un fel de antidot al ei și ca frumusețea lor să le dăuneze mai puțin bărbaților, care nu s-ar tămădui de ea fără leacul acesta.

Femeile se leagă de bărbați prin favorurile pe care le acordă; bărbații se lecuiesc de ele chiar prin favorurile acestea.

Când e vorba de un bărbat pe care nu-l mai iubește, o femeie uită până și favorurile pe care i le-a acordat cândva.

O femeie nestatornică este aceea care nu mai iubește; o ușuratică este aceea care și-a și găsit altul; o flușturatică este aceea care nu știe dacă iubește și ce iubește; o nepăsătoare – cea care nu iubește nimic.

Judecând femeia aceasta după frumusețea, după tinerețea și după mofturile ei, nimeni nu se îndoiește că numai un erou va putea să-i cucerească inima într-o bună zi. Dar ea a și ales: un mic monstru lipsit de duh.

Sunt unele femei gata ofilite, care prin firea sau prin caracterul lor urât ajung partide bune pentru tineri nu prea înstăriți. Nu știu care e mai de plâns: femeia înaintată în vârstă, care are nevoie de un flăcău, ori flăcăul care are nevoie de-o bătrână?

E prea mult pe capul unui bărbat să-i fie soția și cochetă, și bigotă. O femeie ar trebui să se hotărască pentru una din două.

gelu diaconu
https://www.facebook.com/omiedesemne/

Patreon - O mie de semne
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.