Am o fire timidă, n-am ce să fac, asta mi-e nația, vorba unui amic șantierist. Acesta este motivul pentru care am ezitat să-i arăt dlui Gabriel Liiceanu ediția din 1975 a volumului „Tragicul. O fenomenologie a limitei și depășirii”, apărută la Editura Univers, cu un cuvânt înainte de Petru Creția.

Aseară eram la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, la aniversarea de 15 ani a Editurii Humanitas Fiction, unde dl. Liiceanu a vorbit frumos, destins (și distins) și cu mult umor. Îmi spuneam că ar fi ocazie bună să scot din sacoșă cartea și, la nevoie, chiar să i-o dăruiesc. Motivul e unul simplu: pe pagina de gardă se află autograful domniei sale.

Mi-ar fi plăcut să-i văd reacția de surprindere (plăcută, neplăcută, n-am de unde să știu) la vederea propriului scris de acum 47 de ani. Și mai ales la constatarea că acela căruia i-a fost dedicat acest autograf nu se mai află, din motive obiective sau nu, în posesia cărții.

Dar iată și conținutul autografului:

„Lui Stelică, dragului de el, cu afecțiune ultimă, această fenomenologie lirică, terapie fictivă a tuturor pozitivismelor indemne.

Gabi, 4 decembrie 1975”

Nu știu cine este Stelică, însă mi-ar plăcea să aflu și mă rog la Dumnezeu să mai fie printre noi după atâta amar de vreme. Judecând după enunț, presupun că este (sau a fost) un prieten al dlui Liiceanu. Poate o să aflu, deși sunt șanse puține ca acest articol să ajungă la autorul autografului. Aseară, din cauza timidității – dl Liiceanu era înconjurat de multă lume – nu am reușit.

Altminteri, mă bucur că am volumul în bibliotecă și că angajaților de la Anticariat Unu le-a scăpat acest autograf, fiindcă altfel ar fi avut cu totul alt preț pe care, sunt sigur, nu mi l-aș fi permis.

Patreon - O mie de semne
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.