Suntem la jumătatea lui decembrie și ar trebui să mă preocupe cu totul alte lucruri. Cum ar fi sărbătorile care se apropie, cărțile pe care le am de citit și așa mai departe. În schimb, pe mine mă preocupă etichetele. Nu alea care se pun pe diverse produse, ci etichetele pe care unii ți le lipesc pe frunte.
E adevărat, sunt invizibile, însă au un impact mult mai mare decât o banală etichetă. Dacă cineva cu gura mare (a se citi influencer sau, în fine, persoană foarte cunoscută) spune despre tine că ești într-un fel sau altul, nimeni și nimic nu-ți va mai dezlipi eticheta asta de pe frunte. Rămâi cu ea pentru totdeauna, nimic nu mai e de făcut.
De ce se întâmplă asta? Nu știu exact. Probabil că așa funcționează mentalul colectiv. Indiferent câte eforturi ai face ca să demonstrezi că nu ești chiar cum te etichetează unul sau altul, nu vei reuși să miști nici măcar cu un milimetru convingerea aceluia căruia i s-a suflat în ureche că ești într-un fel sau altul.
Chestia asta funcționează peste tot, dar mai ales la scriitori și mai ales în cazurile când pe etichetă scrie ceva nasol. Poți să te dai tu cu capul de toți pereții, să te tăvălești pe jos, să faci greva foamei, să treci la acțiuni extreme, să ameninți cu sinuciderea, că omul tot aia va crede că ești: adică exact cum te-a etichetat unul cu influență, un tip plictisit de viață și cinic care nu are altceva de făcut decât să sufle și el în goarnă și să-și dea cu părerea.
Cel mai bun lucru pe care-l poți face este să te resemnezi. Lupta cu interția (vorba unui poet cu faimă) este inutilă. Întoarce-te la ceea ce te pasionează, la scrisul și la cărțile tale. Lasă-i să dea din fleancă. Prefă-te că nu te afectează, fiindcă indiferența, cel puțin în cazul ăsta, poate să te salveze.
Un influencer pe care-l aude toată lumea, dar care nu e auzit tocmai de cel pe care-l atacă, ar putea să se oftice din cauza asta. Cum dom`ne, nicio reacție, nimic? Nu se dă de ceasul morții că l-am făcut scriitor de doi bani, grafoman, imbecil cu creionul în mână, gânditor de mâna a treia?
Păi da, se poate. Chiar dacă, deep down, lucrurile astea ar putea să doară. Dar cui îi pasă de frământările scriitorului de mâna a treia? Cel mult unuia care se întreabă mirat: ce mai vrea dom`ne și ăsta? De parcă n-ar fi destui scârța scârța pe hârtie și destule cărți pe lumea asta. La gunoi cu el! La muncă!
