Am dat deoparte deocamdată „Dumnezeu se uită la noi cu binoclul”, nu pentru că am ceva mai bun sau mai important de făcut, ci pentru că vreau să păstrez ceea ce e mai fain pentru mai încolo, când s-o mai răcori nițel. Din cauza căldurii mintea mi-e în ceață, așa cum probabil îi era și lui Emil Brumaru când nu bea cafea.
De-asta cred că mă gândesc ceva mai intens în ultimul timp (a se citi pe vreme de caniculă) la coincidențe. Citeam la un moment dat din „Cerșetorul de cafea” și, din poziția pe care o am pe canapeaua din Biblioteca lui Gelu, mi-a alunecat privirea către un raft pe care am zărit, involuntar, „Speranța” lui Malraux. Și, ce să vezi, peste câteva pasaje cerșetorul de cafea pomenește exact despre această carte.
Mai există și o altă potrivire de acest fel, care nu mi s-a părut deloc stranie, așa cum în general coincidențele nu cred că sunt rodul unor fenomene paranormale, ci pur și simplu al întâmplării, al hazardului, al potrivirii unor lucruri la un moment dat. Așa s-a întâmplat și cu Ștefan Agopian. După ce am citit „Manualul întâmplărilor” am zis să fac o pauză de la Agop și am luat din bibliotecă cel mai recent volum al Ioanei Nicolaie, „Miezul inimii” (Editura Humanitas, 2022). Și din nou coincidență! Ioana Nicolaie povestește (într-un articol intitulat „Cerșetorul de cafea”, voila!) cum l-a întâlnit pe Ștefan Agopian la un Bookarest (varianta timpurie a Bookfestului, care se ținea la Teatrul Național). Și iată ce a ieșit:
„Tocmai îi citisem Manualul întâmplărilor, eram la masterat, mi se păruse o carte minunată. M-am dus țintă spre el, știți, e extraordinar c-ați scris bijuteria asta, dar el nu m-a lăsat să termin, nici nu-mi aduc aminte dacă a ridicat sau nu ochii spre mine, cert e că mi-a tăiat-o scurt: Dar Sara ai citit: Dar Tobit? Normal că m-am bâlbâit penibil, Tobit începusem, dar asta nu însemna c-aș fi putut purta o discuție aplicată despre ea, mai ales cu autorul? Mi-am mușcat buzele și mi-am promis că n-o să mai fac prea curând imprudențe de-astea.”
Când am citit pasajul ăsta m-au trecut toate transpirațiile: dacă m-aș întâlni acum cu Ștefan Agopian și i-aș spune cât de mult mi-a plăcut „Manualul întâmplărilor”, iar el m-ar întreba, la fel ca pe Ioana Nicolaie, dacă am citit „Sara” sau „Tobit”? Ce m-aș face? Mi-am promis, firește, că o să le citesc urgent, ca să nu trec printr-o situație de felul ăsta. Peste „Sara” am trecut deja, însă „Tobit” vine la rând. Sper să nu-l întâlnesc pe Agop înainte să citesc și „Fric”, fiindcă altminteri chiar că mi s-ar face frică!
Dar nu despre asta voiam să vorbesc, ci despre întâlnirea Ioanei cu Emil Brumaru. De fapt, așa cum mărturiseșțe Ioana, Detectivul Arthur venise special să-l vadă pe Mircea Cărtărescu. Ca să fiu mai exact, era o întâmplare din 2002, când Ioana îl însoțise pe Mircea la Iași, unde fusese invitat de Lucian Vasiliu. Trec peste deliciile momentului „întâlnirii de gradul III” dintre Ioana Nicolaie și Emil Brumaru, descrise atât de plastic în „Miezul inimii”, fiindcă trebuie să le citiți ca să trăiți emoția aia extraordinară.
„Cărtărescu-i aici? Unde-i Cărtărescu?” o întreba intempestiv Emil Brumaru pe secretara unei redacții culturale, unde autorul Orbitorului fusese invitat pentru un interviu. După infinite precauții, Ioana s-a hotărât să-l abordeze, însă Julien Ospitalierul „a început să bombăne ceva ininteligibil, cu un fel de agitație și parcă tot mai supărat”. Citind acest pasaj mi-am amintit că, la un târg de carte, i-am dat lui Emil Brumaru una dintre cărțile mele de poezie. Îl așteptasem cuminte să încheie o lansare la Editura Polirom, iar după ce evenimentul s-a terminat l-am abordat, tot așa, cu infinite precauții, ca să-i dăruiesc biata mea carte. Și, tot la fel, mi-a mormăit ceva ininteligibil, din care am înțeles că trebuie să-i scriu ceva, adică un autograf (Eu, să-i dau un autograf lui Emil Brumaru! Ce nebunie o mai fi și asta? mi-am zis.) Am scris, cu mâna tremurând de emoție, i-am dat cartea, mi-a întors spatele și asta a fost singura mea întâlnire cu Emil Brumaru.
N-am avut șansa Ioanei Nicolaie, anume aceea de a-l găzdui pe poet timp de câteva zile la mine acasă. Nici nu cred că ar fi fost posibil. Dar dacă totuși, prin cine știe ce mișcare a destinului, acest lucru s-ar fi întâmplat, cred că aș fi avut ce să discut cu el, mai ales că nu eram deloc străin de Dostoievski, Proust, Tolstoi, Cehov, Rimbaud, Baudelaire și așa mai departe. Probabil că aș fi fost foarte intimidat de faptul că, pe vremuri, la Dolhasca, Brumaru avusese opt volume de Verlaine în ediția franceză, opere complete. Și mai sigur este însă că aș fi fost intimidat pur și simplu de prezența lui. Fiind emotiv din fire, lucrul ăsta ar fi fost un mare handicap pentru mine, deși aflu tot de la Ioana că Emil Brumaru, odată depășit un anumit prag, devenea „numai bunătate și căldură”.
Mă consolez cu micile detalii din „Miezul inimii” despre discuțiile dintre Emil Brumaru și Mircea Cărtărescu. Și, bineînțeles, cu cele șapte volume la fel de intimidante din seria de Opere apărută la Polirom: Julien ospitalierul, Submarinul erotic, Cerșetorul de cafea, Dumnezeu se uită la noi cu binoclul, Crepusculul civil de dimineață, Ne-ndepărtăm din ce în ce de viață și La ruinurile galanteriei.
Și visez, citind acest pasaj din frumoasa carte a Ioanei Nicolaie, că i-aș fi putut lua, măcar pentru câteva minute, într-un univers paralel, locul lui Mircea Cărtărescu:
„În tot timpul cât am împărțit locuința, nu s-a întâmplat decât un singur lucru: din zori, de când îi turnam cea mai slabă cafea posibilă-n ceașcă – de, nu uitasem de problemele vasculare –, și până-n miez de noapte, nu-l mai slăbea pe Mircea. Vorbeau numai și numai despre literatură, de la Marin Preda la Okudjava, de la Dimov și oniricii care l-au adoptat până la Tolstoi, de la Sartre la Nedelciu, de la Veronica Micle la te miri ce autor abia tradus la noi.”
Nu uitați să vă abonați la canalul nostru Youtube O Mie de Semne aici:
https://www.youtube.com/channel/UC91M_WEGP3Ud4HJDeD_nLIQ
Aveți acolo un buton care se numește JOIN, e simplu.
Pe urmă, poate vă aruncați privirea și aici: Sprijină proiectele noastre donând orice sumă aici: https://www.patreon.com/omiedesemne sau direct în Contul RO98INGB0000999909778881 (RON) deschis la ING pe numele Gheorghe Deaconu.
