BOGDAN O. POPESCU s-a născut pe 8 martie 1971 în București. A urmat cursurile liceului „Gheorghe Lazăr” (absolvit în 1989), apoi pe cele ale Facultății de Medicină, încheiate în 1996. Din 1997 este medic neurolog la Spitalul Universitar de Urgență București. A susținut două teze de doctorat: la București, în 2001, și în Suedia, în 2004, în cadrul Institutului Karolinska din Stockholm.

elefant.ro

A debutat publicistic în 1987, în Suplimentul Literar Artistic al Scânteii Tineretului (SLAST). Debutul editorial s-a produs în 1995 cu volumul „La revedere, prințesă!” (Editura Vinea). Au urmat „Poemul de gardă” (Editura Celsius, 1999), „Pisica neagră, pisica moartă” (împreună cu Traian T. Coșovei, Editura Crater, 2001), „Leul de după extravaganțe” (Cartea Românească, 2002), „Mașinăria de uitare” (Editura Național, 2004), „Poeme în loc de tutun” (Editura Brumar, 2007), „Maratonul de poezie și  jazz” (antologie colectivă, Editura Tracus Arte, 2009), „Manifest. 20 Revoluție” (antologie colectivă, Editura Brumar, 2009), „Aerobiciclete” (Editura Brumar, 2010) și „Cartea dragostei” (Humanitas, 2014). În 2011 a debutat în proză la Editura Cartea Românească cu volumul „Viață de aruncat”. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România din anul 2002.

În 1996 a apărut la Editura Salut antologia colectivă „Marfă”, în care, pe lângă Bogdan O. Popescu, au mai semnat Dan Mircea Cipariu, Florin Dumitrescu, Sorin Gherghuț și Dan Pleșa. Cartea a fost reeditată în 2011 la Editura Brumar. De aici am extras poemul de mai jos.

vignette

e greu să fii femeie frumoasă
să reziști serenadelor, mângâierilor de mână, deschiderilor de portieră
cerceilor cu diamante, meselor la restaurante de lux, concurenței
și acestui haute couture mereu în schimbare
e greu să te miști într-o lume care te remarcă, involuntar
și te și urmărește, până la ultima cută a fustei
până la ușa batantă a toaletei
până la roțile lumii, atât de inegale, plăcute, obositoare.
e greu să respiri un aer îngust care este destinat
numai celor aleși.

altfel, alteță
eu sunt liber, eu alerg pe plajele de smarald cu un zâmbet
pe care și maimuțele îl mimează cu bucurie
cu sparg scoicile ușor în dinți.
am constatat că în kamceatka cuvintelor mele nu există vară târzie
am văzut că promisiunile sunt sfâșiate de urși.

pe tine, femeie frumoasă
la florile mele te-a dus capul
dar la poemul meu, nu.

gelu diaconu
https://www.facebook.com/omiedesemne/

Leave a Reply