Trebuie să o spun din capul locului: grupajele de poeme primite în ultima vreme la „Poșta redacției” sunt în marea lor majoritate dezamăgitoare. Lucrul care mi se pare de neînțeles este că unii dintre semnatarii acestor texte sunt oameni cu cărți publicate, cu apariții în reviste literare și cu CV-uri care i-ar face probabil invidioși pe cei care aspiră la un loc în viața literară autohtonă.

Totuși, cea mai grea întrebare care trebuie pusă – atenție, nu în numele unei subiectivități pasagere și a așa-zisei nevoi de a face „ordine” într-un domeniu unde chiar nu se poate face ordine – este de ce acești scriitori, de vreme ce au cărți publicate, mai trimit texte la „Poșta redacției”? Sau, și mai rău, cum au reușit să apară în volum?

Ca să nu mai spun că, având în vedere calitatea acestor texte, nu fac altceva decât să-și anuleze, cumva, orice posibil merit anterior. Dar să nu anticipez, fiindcă intenționez să le răspund într-o postare separată.

Am acceptat, cu destulă indulgență, să preiau trei dintre textele trimise de Alexandru Petrea. Judecând după tinerețea expeditorului, m-am gândit că există totuși unele indicii care mă îndreptățesc să sper că, după lecturi zdravene și după o perioadă în care ar trebui să scrie, doar pentru exercițiu, „poeme de aruncat”, este posibil ca la un moment dat, să zicem peste doi-trei ani, să avem de-a face cu un real progres.

Iată și un scurt CV literar pe care mi l-a trimis Alexandru (din care am șters informațiile personale, cum ar fi adresa și numărul de telefon, care n-ar trebui să fie publice) – care cuprinde, iată, și un volum de proză în curs de publicare:

„Petrea Alexandru-Valentin, născut pe 10 martie 1995

Activitate literară: colaborări cu versuri la revistele Convorbiri literare, Boema, Caiete Silvane, Poezia, Omniscop, Popasuri culturale românești, Orizonturi culturale.

Apariție cu versuri în antologiile Conexiuni, apărute sub egida CCS Sibiu, în 2015, 2016 și 2017, 2018, în urma participării unor concursuri organizate de către Direcția de Cultură a județului Sibiu.

Editarea unui roman experimental (Abatorul), aflat în procedură de publicare la Editura Adenium, Iași.”

Despre textele de mai jos, ce să spun? Sunt declamative și angajate, vor să dărâme lumea și să reconstruiască alta mai bună în loc, spun totul și nimic, sunt avântate ca un zmeu de hârtie – dar cine nu e așa la 24 de ani? – vor să stârnească un uragan de nivelul 4 dar seamănă deocamdată cu o adiere într-o zi caniculară etc. etc. etc. Și care-i treaba cu religia până la urmă, că n-am înțeles prea bine?

Vă reamintesc că aștept să-mi trimiteți pe adresa omiedesemne@gmail.com 3-5 texte (poezii), însoțite de o scurtă biografie (ca să știm cine sunteți, dacă nu cumva ați devenit celebri între timp) și o poză pe lat, cum ar fi de exemplu 800×600 (nu trebuie să aibă fix dimensiunile astea, v-am dat coordonatele doar orientativ).

Alegeri din cauciuc

Vor aduce vorba de religie,
că nu se poate,
strămoşii şi-au vărsat sânge unul
din altul şi noi
am înlocuit
ţepuşa cu
pana de
cioară,
astfel că trebuie
supravegheate toate căsătoriile
ce-şi bat joc
de Legea cultelor

Să îndrăznească cineva
să arunce orz pe podeaua
altarului, în bisericile Pământului
nu sunt gâşte, ci
imagini care nu vor să fie aruncate
la gunoi,
aici îngerii încearcă să
agaţe tipi şi domnişoare
pentru vremurile de mai
târziu.

Noi trecem peste
azbocimentul lor,
transportat peste
noapte în torpilă
utilizată la grădiniţă,
lasă-i să verse lături
pe lângă
gardurile templelor,
considerând că
într-o bună zi lumea
o să spună că au
făcut o treabă
respectabilă.

Păsări şi sfinţi

S-au învârtit bombardierele
în aer până l-au hipnotizat şi
pe pictor, un al doilea Picasso,
un al doilea socialist ce-şi făcea
veacul trăind printre enigmele
clasei de mijloc, revoluţionând
printr-un roşu femeiesc ce se
purta întâmplător, enigmatic,
înaintea cursurilor de joi seara
ţinute de un profesor prea
ocupat, complexat, înhăitat
şi ăla cu fasciştii.

Se aud tunete din clădiri,
moştenitorii au de ce să se
bucure, iar piloţii, foşti ciobani
ai stăpânilor de sclavi, îşi fac
datoria trasată în marile
capitale ale momentului, o
datorie scrisă cu sânge şi ciolane
pe hârtii aruncate imediat la
tomberon, arhiva ocupându-se
doar cu rememorarea rugăciunilor
către Papă, Stalin sau Mussolini.

Ard ochii şi urechile, primăria va
urla până diseară, când şi ea va
hotărî a-i primi pe învingători
cu pâine şi sare, aplicând ceea ce
un sfânt însetat de var şi flegmă
ceruse în faţa lui Dumnezeu.

… În acest timp, ne căutăm odraslele
printre cărămizi, poate simţindu-ne
un pic vinovaţi pentru naşterea strămoşilor
noştri.

Pasivitate nouă

Plăcere aterizată în
noroi, având ca naș
un Sfânt Duh ruginit,
ținut la mare cinste între
rugurile destinate să mă
stropească cu nițel rai.

Sprijinit pe spinarea unui
graur, bombardez cu
ruinele unui laptop
milimetrii zilnici, primii
pași în sus pe care îi fac
parcelele de grâu.

Și cineva incendiază
capelele unde medievalii
copiau cărți, acum venind
vremea frunzelor să ne ducă
amintirile mai departe, către
sultanul transfigurat în
tocilar.

Și totul revine în băltoacă,
abia apucând să rostească
numele pâinii.

Doneaza prin patreon Wide
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment