Ana Blandiana s-a născut pe 25 martie 1942 la Timișoara. A urmat studii de filologie romanică și este licențiată a Facultății de Filologie a Universității din Cluj. A avut burse de studii la Iowa University, Universitat Heidelberg și DAAD Berlin.

A debutat editorial în 1964 cu volumul de poezie Persoana întâia plural. I-au urmat de atunci numeroase cărți de versuri, eseuri și proză. Ana Blandiana a primit, printre altele, Premiul pentru Poezie al Uniunii Scriitorilor din România, Premiul pentru Poezie al Academiei Române, Premiul Internațional „Gottfried von Herder”, precum și Premiul „Opera Omnia” (2001).

Ana Blandiana a avut interdicții de publicare între anii 1959-1964, în 1985 și între 1988-1989. În 1990 a reînființat PEN Clubul Român, al cărui președinte a devenit. Este unul dintre inițiatorii Alianței Civice, pe care a condus-o între 1991-2001.

Poemele de mai jos fac parte din volumul „Variațiuni pe o temă dată”, apărut la Editura Humanitas în 2018.

Fără tine

Fără tine
Lumea îmi pare deodată mai mare,
Mai mare și mai fără rost
Ca o cameră nemobilată,
Ca și cum ar fi căzut
Câțiva pereți fără de care
Nu mai știu să spun
Cum a fost.
Știu doar că nu se vede nimic
Până în zare,
Fără să înțeleg zarea ce e, de fapt.
La fel de străin de trecutu-n zadar,
De viitorul sumar,
Prezentul nu mi-e un dar,
Ci un rapt.

Dacă am avea ca pe vremuri microfoane prin casă

Dacă am avea ca pe vremuri microfoane prin casă,
ascultătorii m-ar considera, cu siguranță, nebună, în
timp ce m-ar înregistra vorbind cu tine despre tot felul
de lucruri, cerându-ți părerea, povestindu-ți întâm-
plări, spunându-ți te iubesc, așa, la prezent, și noapte
bună înainte de a stinge lumina.
Sau dacă unii dintre ei ar fi noi în post și n-ar fi
aflat că tu ai plecat, faptul că nu îmi răspunzi li s-ar
părea suspect și ar bănui că pauzele din conversație
sunt înlocuite prin semne pentru ca ei să nu poată
înțelege.

„Unde e Domnul?” mă întrebau în piață băbuțele

„Unde e Domnul?”, mă întrebau la piață băbuțele
când eram fără tine, băbuțele de la care cumpărai
frunze de mărar, pătrunjel și, când aveau, leuștean.
„N-ar trebui să vă lase singură.”
„Au întrebat băbuțele din piață de tine: Unde e
Domnul?”, îți spuneam la întoarcere și erai atât de
mândru și de amuzat, încât uitam să adaug c-au mai
spus că n-ar trebui să mă lași singură.

Foto credit Ana Blandiana: https://radioromaniacultural.ro/generatii-diferite-vorbim-aceeasi-limba-ana-blandiana/

Patreon - O mie de semne
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.