Ana Blandiana s-a născut pe 25 martie 1942 la Timișoara. A urmat studii de filologie romanică și este licențiată a Facultății de Filologie a Universității din Cluj. A avut burse de studii la Iowa University, Universitat Heidelberg și DAAD Berlin.

A debutat editorial în 1964 cu volumul de poezie Persoana întâia plural. I-au urmat de atunci numeroase cărți de versuri, eseuri și proză. Ana Blandiana a primit, printre altele, Premiul pentru Poezie al Uniunii Scriitorilor din România, Premiul pentru Poezie al Academiei Române, Premiul Internațional „Gottfried von Herder”, precum și Premiul „Opera Omnia” (2001).

Ana Blandiana a avut interdicții de publicare între anii 1959-1964, în 1985 și între 1988-1989. În 1990 a reînființat PEN Clubul Român, al cărui președinte a devenit. Este unul dintre inițiatorii Alianței Civice, pe care a condus-o între 1991-2001.

Poemele de mai jos fac parte din volumul „Variațiuni pe o temă dată”, apărut la Editura Humanitas în 2018.

Fără tine

Fără tine
Lumea îmi pare deodată mai mare,
Mai mare și mai fără rost
Ca o cameră nemobilată,
Ca și cum ar fi căzut
Câțiva pereți fără de care
Nu mai știu să spun
Cum a fost.
Știu doar că nu se vede nimic
Până în zare,
Fără să înțeleg zarea ce e, de fapt.
La fel de străin de trecutu-n zadar,
De viitorul sumar,
Prezentul nu mi-e un dar,
Ci un rapt.

Dacă am avea ca pe vremuri microfoane prin casă

Dacă am avea ca pe vremuri microfoane prin casă,
ascultătorii m-ar considera, cu siguranță, nebună, în
timp ce m-ar înregistra vorbind cu tine despre tot felul
de lucruri, cerându-ți părerea, povestindu-ți întâm-
plări, spunându-ți te iubesc, așa, la prezent, și noapte
bună înainte de a stinge lumina.
Sau dacă unii dintre ei ar fi noi în post și n-ar fi
aflat că tu ai plecat, faptul că nu îmi răspunzi li s-ar
părea suspect și ar bănui că pauzele din conversație
sunt înlocuite prin semne pentru ca ei să nu poată
înțelege.

„Unde e Domnul?” mă întrebau în piață băbuțele

„Unde e Domnul?”, mă întrebau la piață băbuțele
când eram fără tine, băbuțele de la care cumpărai
frunze de mărar, pătrunjel și, când aveau, leuștean.
„N-ar trebui să vă lase singură.”
„Au întrebat băbuțele din piață de tine: Unde e
Domnul?”, îți spuneam la întoarcere și erai atât de
mândru și de amuzat, încât uitam să adaug c-au mai
spus că n-ar trebui să mă lași singură.

Foto credit Ana Blandiana: https://radioromaniacultural.ro/generatii-diferite-vorbim-aceeasi-limba-ana-blandiana/

Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment