Angela Marinescu publica în 2003, la Editura Cartea Românească, în colecția „Hyperion” (Serie nouă), volumul „Poeme de sus în jos”.

La finalul cărții, după postfața semnată de Dan-Silviu Boerescu și intitulată bombastic „Trăind dificil, scriind periculos”, sunt și câteva „Repere critice” referitoare la poezia Angelei marinescu, din care merită să preiau vreo trei:

„Oricât de sumbră, poezia Angelei Marinescu nu acuză nici mediul, nici societatea – într-o vreme în care s-ar părea că așa se cuvine. Un lirism pur subiectiv, probleme personale până la deznădejde, exprimând o dramă existențială ce lasă uneori să-i strălucească, nu mai puțin îndoliat, totuși, nimbul metafizic.” I. NEGOIȚESCU

„Unii poeți nu văd poezia din pricina cuvintelor, alții, oricum ar folosi cuvintele (chiar redundant, tautologic), sunt condamnați la viziune. În această a doua categorie se încadrează Angela Marinescu. Chiar textele mai dezlânate, ca niște pruni piperniciți, tot își secretă cleiul translucid pe la-ncheieturile crengilor.” CONSTANTIN ABĂLUȚĂ

„Și, în definitiv, chiar posibilitatea de a scrie cuvintele respective, care va reprezenta abstracțiunea, schema, așadar reflexul negativ al experienței, semnul unei absențe, al unui altceva și, de aici, întemeierea actului poetic într-un orizont metafizic care face din poezie echivalentul experiențelor mistice.” OCTAVIAN SOVIANY

ACEASTĂ NOAPTE

Această noapte însetată de dragoste
îmi țâșnește din piept precum atunci, de mult,
când încă foarte tânără scuipam sânge pe pereții
plini de fum ai spitalului din vârful muntelui.
în plimbările mele rătăcite și bolnave
drumul printre brazi izbucnea direct din plămâni
ca un arc de argint înmuiat în rășină
sau poate ca un cuvânt care provoacă actul sexual
sau, mai exact: plăcerea pură.

un șobolan mă urmărește pretutindeni.

NOAPTE DE IUNIE

Într-o noapte de iunie, când aerul a devenit un cuțit
cineva și-a smuls masca. în locul ei a rămas
o Sticlă Mată ce rânjea peste capetele noastre.
și a spus: nimic nu rămâne din ceea ce este prea puțin
prea violent și prea adânc.

Pe pagina celui care înnebunește
arde mireasma fumului de toamnă

în acest Tunel Negru ne repezim ca muștele
a spus Cel Nevăzut măsurând cu pași mari Coridorul.
pe aceste două coline blânde ca niște oi și albe
ca zăpada ne vom retrage după război
a spus Cel Plictisit cu capul în alcool.
în această cameră închiriată, la marginea orașului,
Tai COCOȘUL.

PĂSĂRI CU CAPUL DAT PE SPATE

Peste biserica plină de apă am crezut
că vor trece câteva păsări cu capul dat pe spate
să te tăvălești în noroiul din apă
Doamne, pe străzile din preajma bisericii unul singur
ridică alcoolul în mâini ca pe un cuțit
ce cuvinte aș putea pune pe buzele tale
ce precizie ți-aș arunca pe creier ca pe o piele mai adâncă
dar niciodată plimbarea nu a fost mai străină
niciodată fiica pe care nu o am
nu a fost mai plină de cruzime
iar fiul, departe, cu fața în sânge,
ca fumul.

Foto credit Angela Marinescu: http://www.litero-mania.com/cuvantul-este-pur-si-slut/

Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment