Volumul „un cap pentru un coș de gunoi”, de Artur Cojocaru (Editura Tracus Arte, 2019), este câștigătorul premiului „Budila-Express” din cadrul concursului de debut în poezie „Alexandru Mușina”/ 2019.
Artur Cojocaru (n. 1999, în Republica Moldova) a absolvit Facultatea de Contabilitate (CEITI). În prezent este bucătar și moderează clubul de lectură „Troleibuzul 30” la Biblioteca Ștefan cel Mare din Chișinău. A publicat poezie în Republica Moldova, România și Marea Britanie.
„În unele dintre versurile lui Artur Cojocaru există un patos dezmembrat, redus la tăcere, tocmai pentru a mai putea vorbi despre lucrurile esențiale. Alte poeme sunt construite dintr-o singură frază, în care tonul neutru și rece al relatării este dinamitat spre final cu ajutorul unui singur cuvânt. O capsă ascunsă între petalele unei roze, aruncând în aer zaiul indiferenței și al cinismului și lăsând în urma ei un nor de stranietate și frumusețe. Poemele lui Artur Cojocaru încep abia după ce acestea se termină.” – Dumitru Crudu
„Artur Cojocaru are, de foarte devreme, câteva atuuri destul de rare la un poet de-abia ieșit din adolescență: inteligență, luciditate, impecabilă stăpânire a mijloacelor. Pe de altă parte, un debut la douăzeci de ani e întotdeauna o afacere delicată (să nu zic riscantă). Secvențele pe care Cojocaru le relatează, minimal și fără stridențe, sunt instalate încă de pe acum într-un perimetru destul de familiar cititorilor de poezie contemporană – nespectaculos și consecvent în formula sa, el se situează în momentul de față la egală distanță între Dumitru Crudu și Constantin Acosmei, cu o scriitură sigură, exactă, căreia nu i se pot aduce reproșuri tehnice și care nu poate fi bănuită de extravaganțe sau fake-uri. De aici încolo, drumul îi este deschis.” – Claudiu Komartin
„Să citești poezia lui Artur Cojocaru e ca o înregistrare mecanică de imagini peste care se suprapune senzația că există undeva, ascunsă și sufocată, o sensibilitate care alege să se exprime prin contraste, prin răceală, prin mimarea indiferenței. E „o singurătate prea zgomotoasă” în poemele lui, o liniște care strigă dureros în fiecare poem prin automatismul cu care se acomodează la lumea din jur. Cu siguranță o carte încântătoare care va cuceri chiar și cititorul contrariat.” – Moni Stănilă
***
s-a așezat lângă mine în troleibuzul 30
mergea la aeroport să întâlnească pe cineva
îi povesteam despre călătoria la București
se uita la mine ca la un dement
am coborât la galata 2
fără să știe am mers pe jos 25 de minute până la
aeroport
am căutat-o
era lângă aparatul de cafea
cu prietenul ei
nu m-au observat
am trecut pe lângă
***
am coborât scările în grajd locul lui Magnat era gol
m-am așezat afară pe o bancă înzăpezită mă uitam
cum caii aleargă spre pădure într-o zi am sărit o
barieră înaltă de mai multe ori la rând antrenorul
ședea pe scaun și striga fluturându-și chipiul am
început să-i rod dinții lui Magnat cu fierul îmi înfi-
geam pintenii în carnea lui după ultima săritură m-a
aruncat în aer lovind cu picioarele din urmă în
barieră m-am întins pe gâtul lui aproape să cad an-
trenorul s-a apropiat de mine în centrul terenului l-a
apucat pe Magnat de căpăstru și i-a sucit capul în sus
uite lacrimile
***
am intrat în Jumbo
am urcat la etajul 4
m-am așezat pe podea
și m-am rezemat de ușa barului unde în 2008
încă mai lucra tata
veneam în fiecare duminică
și jucam biliard
mai târziu am văzut un reportaj în care
erau doar pereți pătați de sânge
aștept
așa cum așteaptă asiaticii
stau în munți cu picioarele încrucișate
și mănâncă orez
liniștiți ca după explozie
