Citeam deunăzi din jurnalul lui Ciprian Măceșaru și, ajuns la pasajul în care tânărul poet de atunci i-a trimis un grupaj la România Literară Constanței Buzea, am avut o tresărire. În anii `90 scriitoarea a ținut mult timp rubrica „Post-restant”, unde multor poeți cu notorietate azi le-au fost publicate poeziile de început.

Și eu o făcusem, dar în cu totul alt context, la începutul anilor `80, firește altor „destinatari” – i-am numit aici pe Geo Dumitrescu și pe Darie Novăceanu, de aici și tresărirea mea și senzația că m-am întors în timp.

Același lucru l-am simțit când am luat din bibliotecă antologia Constanței Buzea, „Cheia închisă”, apărută la Editura Eminescu în 1987 (din care voi și prelua cele trei poeme), și când am dat peste postfața semnată de tânărul (pe atunci) critic Dan C. Mihăilescu.

Și uite cum lucrurile se leagă: e cunoscută prietenia lui Ciprian Măceșaru cu Dan C. Mihăilescu, apoi Constanța Buzea i-a citit lui Ciprian poemele de început (ar fi vrut să-i redacteze și primul volum, însă acest lucru nu s-a mai realizat – motivele sunt de găsit în jurnalul „Infrapaginal”) și, în fine, postfața lui Dan C. la această antologie, intitulată „Sufletul și umbra”.

Să vedem ce spunea criticul acum 32 de ani despre poezia Constanței Buzea:

„Între atâția poeți care-și locuiesc spațiul imaginar ca pe o certitudine, populîndu-l dezinvolt, luxuriant sau aspru, cu obiecte sau cu aduceri aminte, cu melancolii ori cu sarcasme, Constanța Buzea face parte dintre acei autori, niciodată mulți, «instaurați» în propriul eu ca într-o enigmă.

Nu atât textul, cît «umbra» lui, nu atît locvacitatea metaforică, dar mai ales legătura, fuziunea aproape nevăzută, dar întotdeauna prezentă, dintre ordinea terestră, ordinea cosmică și cea morală – definesc și captează identitatea acestui tip de lirism.”

Să dăm acum spațiul cuvenit poeziei:

Cină bogată în viscol

cină bogată în viscol
cină la care venim pe rînd sfîrtecați
dar venim

înainte de a fi ajuns în această sală
de var
la cina fiarelor am fost văzuți

și acolo zăceau căprioare și iepuri
și acolo cu frica lor proverbială
fiarele s-au încălzit

și acolo lațurile au mîntuit
păsările degerate

și acolo cel rătăcit s-a cutremurat
și acolo se întîmplă să nu fie loc
pentru toți

Groapa de var

pod îngustat
piciorul scapă între scînduri
dedesubt foșnet deasupra închipuirea
spic vîlvoi la capătul șirei
spinării

o sperietoare demnă își pierde paiele
ca vrabia țopăie
fă-i vînt dă-i brînci

lună în locul soarelui
gaură-n cer pe întuneric
ploios întuneric peste groapa cu var

podul se sperie se risipește
jos între clocote grîu scuturat
pentru păsările cerului
pentru șoarecii pămîntului
fă-le vînt
dă-le brînci

Felina pe zid

ești prea inteligent să nu-nțelegi
captivitatea celui de pe zid

eu nu fug nu te caut
te văd nu înaintea mea ci sus pe muchia
zidului
preocupat să nu cumva să ies din umbra
din caricatura pe care-o joci atent
asupra mea

am înțeles
și m-am oprit și am tăcut
nimic nu te-ar înnebuni mai mult gîndesc
decît după-nțelegere
după oprire și tăcere
să mor

Foto credit Constanța Buzea: https://www.rotalianul.com/poezia-zilei-ti-am-dat-branci-tine-te-bine-constanta-buzea/amp/

Patreon - O mie de semne
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.