Dan Sociu este tipul ăla care a făcut un deal cu poezia. Acolo unde altul bagă ture duble și se spetește muncind, el o rezolvă în câteva minute, elegant ca o pasă de gol a lui Dobrin.
Scrie al naibii de bine și face tot posibilul uneori să pară nesuferit. Deal-ul ăla e de fapt cu talentul. E conștient că-l are, iar asta îl face ușor îngâmfat, ca un copil care are jucăria cea mai mișto și nu vrea să o dea și celorlalți. Ba le mai și râde după colț.
Dar dacă-i citești poezia înțelegi că totul e o joacă de copil mare. Deep down lucrurile stau chiar așa, în registrul ăsta „naiv și sentimental”. Pentru că Sociu e Sociu. A făcut un deal cu poezia și cu talentul și nimeni nu i-l poate lua.
Dacă vreți să vedeți cum stă treaba cu poezia, duceți-vă cu Sociu, fiindcă știe exact unde merge.
Ce trist și frumos e cînd omul se-nșală
asupra lumii (și poate nici nu află
vreodată), ca pisica înnebunită
de lucirea unui cuțit pe perete.
Uită pe loc de toate și țîșnește
ca friptă direct spre pata jucăușă
de lumină – și de fiecare dată
se duce-n bot și de fiecare dată,
fără nici o ezitare, se aruncă
pe sclipirea aia care de fapt nu e
nimic, nu înseamnă nimic, n-o ajută
la nimic. Ba, mai mult, dacă dispare, stă
nemișcată la perete și așteaptă
să revină, cu mustățile fremătând.
Ești atât de frumoasă după ce am mîncat
Ciorapii rupți te admiră cu ochișori
holbați, recunoscători. Tălpile mi se
hîrjonesc ca doi pui de melc pe sub masă.
Șușș, îi șoptește duhoarea piciorului
stîng putorii acre a piciorului drept:
să nu descopere ea că suntem aici.
Ești atît de frumoasă după ce am mîncat.
Mațele tac și te ascultă pe tine.
Viața ta e atât de interesantă,
te rog povestește-mi-o pe toată acum.
Îmi place să aud despre sentimente.
Am avut și eu. Acum am degerături
și rîie. Și vorbesc singur și nici nu știu.
N-am mai văzut un copil așa de vesel,
gîngurea cînd veneam lîngă pătuț, dădea
din mînuțe, țipa, rîdea cu poftă. Cînd
i-au adus CT-ul, am aflat că era
orb și creier, numai o pojghiță, restul
apă. Vezi, i-am zis încîntat (aveam febră,
respiram greu), ce altă dovadă mai vrei.
Înseamnă că nu era el numai atît.
O umbră de creier, dar sufletul intact.
C. mi-a zîmbit (respiram greu, îmi pusesem
căciulița peruană pe dos) – sigur
avea ea deja o explicație hard,
dar ceva n-o lăsa să-mi ia bucuria
(mi-a îndreptat căciulița, mi-a dat Olynt).
(Din volumul „Poezii naive și sentimentale”, Editura Cartea Românească, 2012)
Foto credit Dan Sociu: Mircea Struțeanu, via https://beta.dela0.ro/combinatia-lui-dan-sociu-alcool-speranta-dumnezeu/
