Florin Iaru este unul dintre cei patru muschetari ai generației optzeciste. Cu mult înainte de a-l cataloga drept „lipsit de caracter”, pe vremea Cenaclului de Luni, Nicolae Manolescu îi făcea lui Florin Iaru următoarea caracterizare în prefața intitulată, sugestiv, „Bilete de papagal”:

„Florin Iaru pare o făptură închipuită de Modigliani, înalt, subțire, cu mâini și picioare lungi, părând mereu gata a se răsuci în jurul unor tulpini nevăzute. El este întruparea ingenuității, în stare a-i masca puternica inteligență.

E copilăros și adult, intuitiv și lucid, serios și pus pe joacă. Poezia îi este expresia acestei ingenuități calculate, în sensul că-și interiorizează atât de bine cultura, tehnica specifică, modelul, încât să le facă să pară natură, inventivitate liberă și originalitate deplină.

Iaru are o eleganță discretă a sentimentului care nu doar farmecă, dar și garantează de adâncimea lui. În ciuda unei aparente stabilități interioare, este un mare vulnerabil.”

Poemele sunt preluate din antologia „Aer cu diamante”, reeditare Editura Humanitas, 2010.

MOARTE LUMINATĂ CA ZIUA

În panica unui sfîrșit de emoție
se pierde numele celor ce ți-au umblat la creier.
Dar anul acesta scrie noi canalizări peste anul trecut.
Dar firul din barbă e mai țepos și mai ciufut.
Dar ochiul de sub lentilă e mai gîngav
(noaptea sar din el ca din spargerea unui geam
felii de moarte luminată ca ziua
puncte de vedere
și căderea gunoiului greu pe tobogan).

Singurătatea care-ți servește ceaiul
s-a ciobit.
Fata care-ți servește de scut
a făcut ce-a făcut și-a născut.
Anul acesta contractul de închiriere
se scrie cu mai multe clauze.
Ai curaj să nu semnezi anonim?
Ai curaj să dai mai departe?
– Ce-ai făcut cu vechile acte?!

Lentila de azi transmite
raze preacurate
și te definește exact – în puncte de argint
pe un suport de gelatină – și
(tehnic vorbind)
imaginea de anul acesta
bate la puncte poza de anul trecut…
Totuși – firul din barbă…
Totuși – ventricolul stâng…
– Dă-mi și mie ceva de băut!
– N-am!
– Dă-mi și mie ceva de la tine!
– N-am!
– Atunci mă dau eu ție!
– N-am!
Dar noul detergent șterge mai eficient:
„anul acesta ești mai curățat”
„Chiar sînul tău, iubito, e astăzi mai lăsat!”
Chiar moartea de față
e mai luminată –
imprimată
ștearsă
reimprimată curat
pe cizma soldatului
la marginea patului
unde anul acesta se fac ciudate exerciții
de înviorare:
– Cul-cat!
– Drepți!
– Cul-cat! CULCAT!!

Sub pleoapă
ochiul se face gură și vorbește
pe când urechea se face gură
și amuțește.

BATISTA NEAGRĂ

Ne-am
închis într-o cameră și
ne-am
schimbat capetele între noi și
ne-am
legat la ochi cu o
batistă neagră
Hai hai
în vatra de sînge a străzii
în cartierul cu rufe pe acoperișuri
prin cimitire după flori
în inima doamnei
în gaura cheii
în mă-sa de amintire
în spîrcul silabelor
în tren pe tren sub tren
la ora monstruoasă
cînd timpul făcea fum în tigaie
cînd un orb rătăcea sub pămînt
cînd capetele își smulg cu dinții
batista neagră
– Am visat – spune capul blond – că mă
urcasem în tren și părăsisem orașul
N-aveam bilet, n-aveam inimă, nu aveam
haine sau bani
cînd mă-nșfăcară moartea cu nașul

CU OCHII DESCHIȘI

Aș fi învățat să fiu orb.
Am iubit pentru că am văzut.
M-aș fi străduit să fiu surd.
Încă am urechi folositoare.
Torționar aș fi fost urcînd pe la Baab-el-Mandeb
treptele schingiuitorilor.
Politică aș fi făcut
vis-à-vis de Caliopi și California.
Aș fi dat cu piciorul în orice în capul tău
prins cu o eșarfă de sentimentele mele
în mingea în detonatorul stadioanelor
smulgînd ropote de aplauze
smulgînd ropote de aplauze…

Pisică grea de mirare
pentru cele aflate
noaptea-mi umblă cu felinare.
Sufletul tău mă aude și te trezește
în pauza dintre două secunde.
Capul tău păianjen somnolent
mă caută prin pămînt prin satelit
răspund abseeent!
În toată această amețitoare amestecare
clavicula mea naște pentru tine
un pat din dantele fine.
– Unde sînt ei? vorbește sufletul tău cu sufletul meu –
S-au dus? Au murit?
Ce faceți acolo înăuntru?
Se vede ceva?
Se vede că patul în care ne ducem
are un indigo?
Că sexul cu care scriam un viguros va urma
are un indigo?
Spuneți dracului ce vedeți!

Mi-aș fi cumpărat
un pistol
și-aș fi găurit cu ochii închiși
toți pocheriștii.
Mi-aș fi cumpărat un cuțit.
(foarte foarte ascuțit)
pentru toți egoiștii.
Le-aș fi arătat eu yancheilor ăștia!
– Și rasiștilor?
– Și rasiștilor și bombardiștilor
și vardiștilor și fasciștilor și artiștilor
și ție, coadă de topor!
De ce naiba am ochi?
(sufletul vrea să doarmă)
De ce naiba am ochi?

(sufletul vrea să doarmă)

De ce naiba am ochi?

Foto credit Florin Iaru, via Eugen Rogojan: https://www.facebook.com/photo.php?fbid=2425771584106155&set=pob.100000781863460&type=3&theater

Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment