libris.ro

M-am străduit, în timpul lansării de la Bookfest a volumului „Jos realitatea!” (Editura Paralela 45, 2019), să prind un cadru cu Florin Iaru și cu poza lui Mircea Cărtărescu, întrevăzută undeva înspre standul Editurii Humanitas. Mi s-a părut emblematică această ipostază cu ultimii muschetari ai generației `80 rămași după dispariția prematură a lui Ion Stratan și a lui Traian T. Coșovei.

Radu Andriescu, Cosmin Perța, Bianca Burța-Cernat & Florin Iaru

L-am prins pe Florin Iaru doar din profil, cu capul ușor aplecat, de parcă îi făcea, inconștient, o reverență mult mai vizibilului, public vorbind, coleg de generație. Dacă ar fi să rezum totuși spectaculosul intim, aș spune că revenirea lui Florin Iaru cu un volum de poezie după 30 de ani este cel puțin la fel de spectaculoasă ca lansarea volumului „Melancolia” al lui Mircea Cărtărescu, în timpul căreia standul Humanitas a fost practic sufocat de numeroasa asistență.

La Florin Iaru nu a venit atâta lume. Eu cred că nu contează prea mult. Poeziei îi șade bine în rolul de cenușăreasă perpetuă. Lansarea volumului „Jos realitatea!” a fost exact ca acea noapte magică în care „Cinderella Man” – ca să împrumut inspiratul titlu al unui film celebru – s-a transformat într-un prinț. Asta fiindcă, în ciuda anilor care au trecut, Florin Iaru va rămâne întotdeauna un prinț al poeziei, „pantofiorul” său poetic fiind unic, amprenta lui pe solul literaturii nepotrivindu-se, oricât s-ar fi străduit unul sau altul, niciunuia dintre poeții care i-au urmat.

high desfidelity

sînt mașinăria cu oglinzi
etuva cu secrete
atîrnat de grinzi
dau legi și decrete

nu sufăr atomii
care plâng și iubesc
nu-mi plac domnii
cu glas îngeresc

fetele vesele au părți
mai puțin vesele
rămân din ele în cărți
țîțele, fesele

bile și bețe
pupîndu-se bine
ecuații crețe
ecuații divine

elimin pe rînd
amintiri, cicatricile
singurătatea e un cuvînt
de împachetat fricile

Am văzut totul

Am văzut înmormîntarea lui Kennedy
Transmisă prin Telstar,
Primul satelit de telecomunicații
Îngăduit în socialism.

L-am văzut pe Ceaușescu-n balcon
Mesmerizând mulțimile
Într-o dimineață de august.

Am văzut Luna ca-n palmă,
Iar pe Armstrong îndepărtîndu-se de modul,
Ca un bețiv imponderabil.

Am văzut-o pe Nadia.
Tocmai luase prima notă de zece
Din viața ei.

Apoi am văzut revoluția română în direct
cum spărgea ecranul alb-negru
Cu ultima răsuflare a tinereții.

Apoi n-am mai văzut nimic.
Mai zboară Telstar?
Sau a căzut?
A căzut.
Fie-i țărîna ușoară!

Nu

Măcar amintirea să nu plece
așa cum dispar ziua și noaptea,
pe nevăzute.
Măcar parfumul să nu zboare,
să rămînă ascuns, solitar.

Sau măcar moartea să nu ezite.

Un chiștoc,
un gunoi,
un sfîrfîiac,
o trapă
prin care să intri
de la-nceput.

– Ce ziceți, fetelor,
spun cuvintele,
rămînem cu fraierul?

– Nu rămînem – spun ele.

Doneaza prin patreon Wide
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment