Ioana Vintilă mi-a făcut surpriza să-mi trimită câteva texte inedite chiar în pragul zilei sale de naștere. Îi spun și aici „La mulți ani!” odată cu urarea ca toate proiectele la care lucrează, inclusiv cel de față, să se împlinească și să aibă o bună primire în lume atunci când vor apărea. Toate cele bune, Ioana!

Ioana Vintilă s-a născut în Sibiu, în 1997. Studiază inginerie științifică – biotehnologie în cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. În 2016 a obținut premiul II la concursul PEN International New Voices Award.

Este prezentă în antologia Tu, înainte de toate (Editura Paralela 45, 2018). În 2018 a debutat cu volumul Păsări în furtuna de nisip, manuscrisul câștigător al concursului de debut organizat de Casa de Editură Max Blecher, volum care a fost nominalizat la Gala Tinerilor Scriitori, Premiul Național de Poezie Mihai Eminescu Opera Prima, Premiile Observator Cultural. Volumul a luat Premiul Festivalului Național George Bacovia și Premiul pentru Debut Iustin Panța.

vantablack

conduci pe un drum național care delimitează deșertul Arizona
radioul mașinii nu mai recepționează posturile din împrejurimi
auzi purecii cum dansează în interiorul carcasei de plastic
drumul e din ce în ce mai pustiu pe măsură ce după-amiaza înaintează
cerul se colorează în înghețatele preferate ale lui Egnacio: căpșuni și pepene galben
încet se topesc una în alta
se topesc, iar lungimile de undă se surpă unele în celelalte
până seamănă cu sortimentul ăla nou de înghețată pentru hipsteri, cu cărbune activ
aprinzi farurile
lumina lor scade în intensitate
seoprescsepornesc       seoprescsepornesc       seoprescsepornesc              se opresc
tragi pe dreapta oprești motorul
drumul național n-are stâlpi de iluminat public
așa că e beznă
mai beznă decât în miezul unui cărbune activ
o beznă de vantablack
& liniștea unui asteroid care se rotește încă pe o orbită suficient de îndepărtată încât să nu prindă viteză
ești închis în camera asta de la marginea lumii
cu lumina stinsă
și singurul lucru pe care-l vezi
e respirația ce-ți iese tot mai greu din plămâni
cu particule de gheață
niște nori cirrus numai buni de întins pe frânghia de rufe
din jurul gâtului tău

honey bee

se surpă capetele noastre
& rămâne o pojghiță subțire
sub care magma asta pe care ți-o port
se solidifică
& din mâinile tale iese
cleioasă
forma saltelei cu memorie
modificată de corpul meu
înainte ca el să nu mai fie acolo

în pântecul caracatiței cu o singură inimă

consolarea mic-burghezilor în miezul nopții când
noaptea e spartă vocea sopranei care se pișă pe legea marțială
& aplauzele vin în convulsii dintre blocurile reci și ude de sânge
o imagine a libertății sau poate doar a miserupismului
o rupere de ritm în colos care dă trepidații masei de grăsime
îndeajuns încât jeleul să tremure
hârșâit
din toate încheieturile

Patreon - O mie de semne
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.