Ion Calotă scrie o poezie corectă. Ritmul e respectat la sânge, tehnica e aproape de perfecțiune, mijloacele sunt economicoase și așa mai departe. Nu întâlnești în poezia lui Ion Calotă prea multe cuvinte în plus, iar simbolistica se agață cumva de o trenă protestatară pe mai multe paliere.

Unul ar fi acela al „nonconformismului retroactiv”, în sensul că, situîndu-se pe o zonă care instinctual respinge tehnicile actuale din poezie (care în același mod instinctual resping modelele învechite, care abuzează de metafore și de exprimări superior absconse etc.), se plasează automat în canonul poetic modernist.

Nu am înțeles de ce, de vreme ce instinctele îl îndreaptă spre o exprimare liberă, participativă și nealiniată, Ion Calotă ține cu tot dinadinsul să poarte stindardul poetic și textual care aparține (mă feresc să spun definitiv) unor vremuri deocamdată apuse. Nu poți fi și rebel cu cauză, și rebel fără cauză, asta e părerea mea. La un moment dat trebuie să alegi.

E suficient să citiți scurta biografie pe care Ion Calotă mi-a trimis-o ca să vă dați seama de adevărul celor spuse de mine mai sus:

„M-am născut într-o dată de pătrate perfecte (16.1.’64 ,ora 9, a 4-a zi a săptămânii)!
De aceea probabil îmi place să şlefuiesc poeziile, cum a făcut Brâncuși cu Pasărea măiastră.
Eu scriu în stare de supraconştienţă!
Cu ceva timp în urmă, pentru creaţie se căuta starea de subconştient, acum eu o caut pe cea de supraconştient.
Starea de supraconştienţă e momentul de energizare a propriei conştiinţe, astfel încât să devii creatorul unei lumi unice, nouă, surprinzătoare.
Starea de supraconştienţă e ca o lupă care măreşte detalii din lumea reală.
În adolescenţă cântam la chitară, citeam poezii şi eram îndrăgostit.
Apoi am fost atras de chestii tehnice şi toate acestea s-au pierdut.
Acum retrăiesc adolescenţa pentru că iarăşi cânt la chitară, citesc poezii şi sunt îndrăgostit.
Am gata a cincea carte de poezii, pentru care caut o editură dispusă să o preia.”

Vă reamintesc că aștept să-mi trimiteți pe adresa [email protected] 3-5 texte (poezii), însoțite de o scurtă bibliografie (ca să știm cine sunteți, dacă nu cumva ați devenit celebri între timp) și o poză pe lat, cum ar fi de exemplu 800×600 (nu trebuie să aibă fix dimensiunile astea, v-am dat coordonatele doar orientativ).

Săptămâna viitoare îl voi avea ca invitat la „Poșta redacției” pe Emil Iulian Sude.

când poeziile flash-uiau

poezia îşi revendică dreptul
de a intra în SMS-uri
e un poetry code
ca un parazit
între flash-urile unui telefon
ce sălbăticeşte metaforele
am plecat să caut un loc
unde să nu am semnal
un placebo pentru societate
aici nu mai e mult de scris
într-o zi va fi ilegal
să scrii o poezie
totul începe în 3
2
1

nu mai e timp

nu mai e timp de nimic
trebuie să mergem mai repede
mai repede
contează doar să accelerăm
nu mai e nimic de făcut
toate obiectele ajung instant
la groapa de gunoi
fiindcă se uzează înainte
de a fi inventate
iar arta este doar un efemer
salt mortal
drumurile nu mai duc nicăieri
nu mai există nicio direcţie
toate porţile s-au închis
nu mai e timp să iubim
am intrat într-un
sex giratoriu

acolade perfecte

ai apăsat o tastă pe telefon
și afară a început să ningă
cu zăpadă acră
toate florile aţipesc
pe ecranul ce dă înspre livadă
şi se transformă
în copaci împodobiţi cu nouri
tu priveşti acum
direct în visele mele
ele ies din mine
marea se lasă străpunsă de catarge
mă vezi cum dansez
prin lanurile de monitoare uzate
de peturi strălucind în soare
am căzut în gânduri
ca într-o bucătărie pustie
televizorul nu mai vorbeşte
blenderul a orbit
doar corpul meu
lins de întuneric
rămâne veşnic prizonier
între acoladele tale perfecte
ce mă strâng în mine
ca într-o menghină
fără cod de acces

Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment