Am pe birou volumul „Ora fîntînilor”, apărut în 1967 la Editura Pentru Literatură și citesc, în nota dinaintea fluxului de poeme, că „ediția de față urmează sumarul, ordinea și ultima formă pe care a dat-o poeziilor sale Ion Vinea într-un manuscris pregătit pentru tipar, care a fost folosit și pentru volumul selectiv apărut în 1964”.

Poate deloc întâmplător, citeam ieri din cartea lui Petre Stoica, „Amintirile unui fost corector. Însemnările cultivatorului de mărar”, recent apărută la Editura Humanitas în colecția Memorii/Jurnale, tocmai evocarea dedicată lui Ion Vinea. Iată cum descrie Petre Stoica împrejurările apariției volumului din 1964, anul morții lui Ion Vinea:

Petre Stoica (poza de aici)

„Spitalizat, după o săptămână de explorări, Vinea fusese operat de doctorul Juvara. Înșelătoarele aparențe de însănătoșire (poetul și-a permis până și un voiaj de documentare prin țară) le-au urmat țintuirile la pat. Se dorea acasă sub îngrijirile credincioasei sale soții.

În răstimp, Ion Bănuță, inimosul director al EPL-ei, făcea tot ce îi stătea în putință ca Ora fîntînilor să fie acolo odată cu înflorirea liliacului. Un exemplar improvizat la repezeală – colile cărții se aflau încă la legătorie – a ajuns în mâinile poetului exact atunci când arătătoarele Ceasului său tremurau în oprire.”

Matei Călinescu (foto de aici)

Înainte de a reproduce aici cele trei poeme din Ora fîntînilor, am să redau un pasaj din prefața semnată de Matei Călinescu la ediția din 1967:

„A vrut Ion Vinea să adopte postura enigmatică a unui poet care publică rar, amînîndu-și indefinit cartea spre a nu spulbera atmosfera de mister alcătuită, încetul cu încetul, în jurul personalității sale?

Să fie lipsa de preocupare pentru adunarea în volum a atîtor versuri, risipite în reviste mai mult sau mai puțin efemere, semnul unei neglijențe superioare de intelectual boem, care preferă să trăiască din plin sub specia momentului, și care, lucid versatil, se teme de tot ceea ce-l poate obliga la continuitate?

Sau, poate, trebuie descifrată în straniul destin al lui Vinea expresia unui dispreț – dar mai mult programatic decît spontan și natural – față de ideea de «literatură», dispreț explicabil, de altfel, la cel care și-a asumat, ori a fost împins să-și asume, rolul unuia dintre conducătorii incontestați ai mișcărilor de avangardă artistică din România?

Nu este însă lipsită de temei nici ipoteza că poetul își concepea, în chip obscur, volumul ca pe o cristalizare definitivă a personalității: și nu este definitivul aproape echivalent cu moartea? Și nu e curios, chiar neliniștitor – dacă admitem o clipă ideea predestinării – faptul că simultan cu apariția primei sale cărți de versuri Ion Vinea a încetat din viață, la începutul verii anului 1964?”

ORA FÎNTÎNILOR

Oră de liniști stelare,
clar semn de lumi fără nume,
largul în ambru și-n jar e,
Thalassa-n ritmuri apune.

Vocile sfînt de curate,
frunțile pure și ochii,
cugetul gol și curat e,
clopote cînd legănate
trec în nunteștile rochii.

Ora fîntînilor lunii,
înger șoptește prin umbre
vorbele rugăciunii
netălmăcite și sumbre.

KOH-I-NOOR

Primăvară. Mi-amintesc:
izbucnise orchestra soarelui.
Pe fluviu dănțuiau sloiurile.
Pe cîmp frîngeau săbii luminile.

Tunete: se surpau malurile.
Pe oglinzile sparte-n noroi
se iviseră mieii noi.
Albe s-au destrămat balurile.

Pe mugurul cleios și crud
omida și-a răsfățat inelele.
Prin spărtura grajdului pustiu
fînul negru și ud
îl furau rîndunelele.

Primăvară. Mi-amintesc.
Pe conac se-mprospăta mucegaiul.
Iedera pregetînd
și-a răsturnat peste olane evantaiul.

Iar un fier de plug ruginit
din pămînt dezgropat de șuvoaie
a cîntat cu burlanele în ploaie.

Atunci, – mi-amintesc, – ai venit.

LA ORA CÎND CAFENELELE SE ÎNCHID

Iată balul felinarelor, palid
firmament în umbra din cetate.
Peste podurile mari de piatră
un cuvînt pierdut ca o mireasmă.

Pasul îngerilor pogorîți iată-l,
pe asfalt tîrzii prostituate,
caută, caută căință,
gîndurile pentru somn. Niciodată.

Foto credit Ion Vinea: https://www.ziarulmetropolis.ro/redescoperirea-lui-ion-vinea/

Patreon - O mie de semne
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.