Leonard Matei este absolvent de studii superioare: economice și de filosofie, master în istorie;

A debutat cu poezia ,,Exercițiu de vitalitate”, în revista ,,Școala gălățeană”, în anul 1997;

A publicat ,,Ninsoare în Paști”, în anul 2003, iar cea de-a doua carte de poezii, în anul 2016: ,,În dialog cu al treilea” (cu o variantă braille, tipărită la Asociația Nevăzătorilor din România, București, în 2017);

Este membru fondator al Cenaclului de Poezie „Anton Holban”, din cadrul Casei Corpului Didactic Galaţi, care a activat în perioada 1995-2001, coordonat de  profesorul Constantin S. Dimofte;

Membru fondator al Cenaclului studențesc „Gellu Naum”, al Cenaclului Literar „Doi”, al Grupului Literar „Lampisterii”, al Cenaclului Literar „Cubul Critic Oblio”, toate din Galați;

Membru al Cenaclului Literar „Noduri și Semne”, din anul 2011 până în prezent.

Are un volum de poezie, „orașul decolorat/ glorios în rimă”, care va apărea la sfârșitul acestui an. Leonard Matei a avut amabilitatea de a ne trimite, în avanpremieră, trei texte din această carte de poezie. Iată-le:

***

_________________________________________________________________2020/
campania nimeni nu dă nimeni nu ia sida s-a terminat în plopul din fața blocului meu/
de aceea știu atâtea amănunte despre ea
când de la început scoarța a fost tăiată propagandistic
cu trei drujbe selecționate/ cu valoare istorică recunoscută/ ca în poveștile
cu primii șapte ani de inițiere a calului bătrân (care mănâncă tăciuni)/
acestea au fost izolate cu polistiren expandat/
nici un pic de zgomot nici un pic de tulburare/ producem doar puf de plop pur
(și simplu)/ de atunci alergicii au acționat cu precădere toamna și primăvara prin tuse
________________________________________________________cu gura deschisă/

la îngrămădeala în autobuz și la plata taxelor în piață s-a avut grijă mare/
au fost protejate fructele cu folie de plastic/ legumele au primit același tratament/
atenție încă din primele zile ca într-o zi de duminică/ să nu fie afectați vegetarienii/
adevărații cuceritori ai vieții trăite impecabil/

strada vultur strada saturn și strada miron costin sunt în schimbare
cu borduri sfărmicioase și gheare de patruped înotând în asfalt/
am găsit destul de recent sub rampa auto/ păianjenul căruia
i-am dat spre supraviețuire muștele și țânțarii care-l ocoleau
(considerându-l depășit și inapt)/ după cum se știe el a refuzat
să-și abandoneze colțul la alegerile locale/ când trei borduri devenite vechi/
de granit (care nu puneau în discuție realități)/ au rămas lipite de el în partea
lor întunecată/ și de atunci aproape că nu poate fi auzit/ de văzut nici nu poate fi vorba/

(ar fi păcat să fie învinovățit polistirenul pentru a doua campanie de izolare strașnică
a orașului/ sau acea primă campanie în care nu se ia sida deloc/ căutările continuă
_____________________________________________________prin arhive cu spor/)

uite cât de repede/ nici nu a apucat să se salveze automat în word/ și indianiștii locali
au găsit un popor de lăcuste care-l divinizează pe guru nanak prin pădurea roșcani/
unde șacalii importați și salcâmii naiv răspândiți blochează căutările/
iți vine să-l implori pe pădurar să taie la întâmplare salcâmii așa cum nu s-a mai întâmplat
de la invazia turcească (din manuale)/ să putem trece/ să putem răzbate la cel ce se află
__________________________________________________în meditație profundă/

(cer/ numărul IV)

***

am fost adusă pe un tractor dragul meu/ atât de puțin călcam firul ierbii/
de la centura orașului până departe în crâșma lăsată/ prin pământ cu plugul/
apoi acolo unde ne-am iubit în întuneric sub o barcă pe care o priveam cu teamă/
îmi spunea chiar mie/ adică să o aud eu la fel de brutal cum toporul s-a înfipt
în tocul ușii/ sughițând a umbră din nimic sau mai curând a moarte ca-n africa/
adică pe scurt/ tatăl o viola și se străduia să nimerească ținta cum despica lemnele/
polițistul din sat știa/ profitau și el și prietenii lui/ apoi întunericul din parcuri care
îi înghițea somnul/ un boschetar pe care l-a îndrăgit când a fost sigură
că avea mult mai puțin ca ea/ și moartea care nu congelează pentru mai târziu/
cred ca voia să fie goală până departe să fure și ea un pui de curcă/
cum obișnuiau să fure vulpile pe înserat înainte de a visa/ așa că aveam de toate/
o blană roșiatică ce împingea ușor pielea până atunci chinuitor de albă/
chiar o coadă pe care o așteptam râzând să urce/ să o înmuiem în cafea și în zaț/
iar dacă afară se întâmpla să se producă un anotimp în felul lui extrem de a fi/
cu puținii oameni care-și aruncau picioarele să slăbească/ să-și ducă familia la o prăjitură/
asta chiar nu conta/ ridicasem scaunele unul câte unul cu fundul în sus peste mese/
era un fel de închidere/ știu că era ora închiderii doar așezam împreună normalitatea/
și mopul îl mișcam eu destul de bine chiar dacă nu era la mine/ nici dimineață nu era/
însă în dimineața aceea am mers acasă cu cel puțin o oră mai devreme
(asta sigur bănuiai)/ și vedeam că te bucură că aveam mai mult timp pentru noi/

cum finalul este cât se poate de fericit o să vă reamintesc că locuiesc la parter/
și iar am pierdut cheia/ și iar născocesc un geam deschis care să funcționeze ca o scară/
așa că e timpul să salvez rândurile astea/ poate reușesc cumva să mă fotografiez cu ele/

(dar/ numărul 13)

***

într-o poveste veche veche decolorată transmisă pe cale orală/
cu precădere în toalete în care fetele se schimbă sau se aranjează uitându-se în rama
ochelarilor de firmă/ se povestește că un prinț tare frumos în genul lui brad pitt răstignit
ca-n dead man/ pe un pleurotus halucinogen tărcat și înalt de se lăsaseră unele de fumat
să-i vadă fața (sporadic totuși că viciul e ca scaunul jigărit pe care îl iei cu drag pe malul
gârlei la bronzat)/ stătea la geamul blocului ca-ntr-un tablou confecționând avioane/
de hârtie desigur/ că nu-i o poveste în care să mint și chiar dacă mint mi-i tot una nu-i
minciuna mea/ cum spuneam offf că de la paranteze pot ajunge să povestesc altceva
și nu-i a bună/ stătea și confecționa avioane multe și colorate (chiar dacă eu cred că era
cam zgârcit)/ nu arunca decât unul pe zi dar și acela înconjura cartierul și se întorcea
liniștit înapoi/ neuitând (oare de unde știa) să răspândească în mod particular gagicilor
acel parfum dorit/ la fiecare în parte fără greșeală dacă visa fata de mosc avea de mosc
dacă-și dorea de santal/ ați înțeles ce să mai insist/ și până aici toate bune dar se juca de
foarte mult timp/ și unele îmbătrâneau și-și pierdeau mirosul iar altele memoria
sau se mutau în alt cartier să nu le mai pese/ și cum treceau anii ca nouri lungi peste
geamuri și peste cabluri/ de nici urechea mea nu a mai vrut să audă/ la fel ca la apariția
omului dintr-un strămoș comun cu maimuța/ cu toată priceperea cu care era înzestrat
să înduplece hârtia să zboare/ într-o zi o geană (dar eu cred că mai multe)/ sprijinită într-o
răsuflare foarte lungă și rece/ s-a băgat în hârtie dezorientată/ când era presată
partea dreaptă peste partea dreaptă/ adică exact înainte de lansare/ și a pornit altfel
minunăția acuma mai grea și mai iute întâi înspre un ficus care trăia singur pe jumătate de
balcon/ apoi pe sub nasul unei doamne care-și plimba pudelul/ de se spune că de atunci
plimba și pisici și fructe și legume mai mari în lesă/ de exemplu a fost văzută trăgând de
un bostan lunguieț proaspăt înflorit/ dar peste toate acuma/ în așteptarea muritoarelor
a intervenit o dramă și apoi una și mai mare/ mirosul nu mai era împărțit după vise
și după plăceri/ era unul neutru de nor care nu știe de unde vine și nici sigur cum arată/
iar păsările care își reglau bioritmul după lansarea zilnică vor fi văzute și ele ducând
o viață terestră/ și lui brad sensibil cum colțunea el zboruri i-a trebuit atât de puțin să-și
piardă fericirea încât a hotărât că trebuie schimbat materialul/ și drama cea mare cum
ziceam abia acum vine/ după ce s-a auzit că avionul a aterizat prin vecini/ la brăila/
că a fost multiplicat din tablă și zboară cu fieștecine/ a încercat el însuși să folosească doze
de bere brăilița (adică să decupeze ușor și profund tabla subțire)/ încât se povestește
că a ajuns la aceeași hârtinică inițială fericire/ dar ajunsese atât de vrednic că în picioare
abia se putea ține și cânta glorios în rime/ de aici încolo nu aș putea să spun destule/
doar că parfumul nu mai venea de la sine/ și păsări de tablă fără retur populau
zilnic văzduhul/ așezate cumva pe verticală/ taman ca-n ofertele de la supermarket/
în care dozele de bere și esențele de parfumuri au ajuns la mare căutare/

(cer/ numărul XII)

Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment