Livia Ștefan a comis-o din nou, după alte două foarte apreciate volume de poezie, debutul din 2012 cu re.volver (Casa de Pariuri Literare) și cu Lolita32, apărut în 2016 la Casa de Editură Max Blecher.

Tot la Casa de Editură Max Blecher i-a apărut recent volumul Thanato Hotel, iar lansarea a avut loc la Bookfest 2019. Am fost și eu acolo, am ascultat speech-ul neașteptat de emoționat al Liviei – care în paranteză fie spus a apărut pe „scenă” desculță, din cauză că o supărau încălțările – ne-a și recitat câte ceva, așa că toate curiozitățile s-au revărsat asupra noastră.

Postarea de azi vine la pachet și cu o recomandare: căutați această carte în librării sau comandați-o direct de pe site-ul editurii chiar aici: http://www.maxblecher.ro/thanato_hotel.php. Vă asigur că nu aveți ce pierde.

Iată ce spune Ștefan Manasia despre Thanato Hotel:

„Reactivată de excese și de propriul infern, singurul în care mai poate trăi, Laura Palmer este p e r s o n a Lolitei32. Iar Lolita rămâne p e r s o n a predilectă a Liviei Ștefan care scrie, descrie, enumeră infinit — din acest Thanato Hotel plasabil, pe Terra, oriunde. Și toate, dar toate — Laura Palmer, Lolita32, Livia Ștefan — sunt măștile unei Cassandre cyberpunk îndrăcite, scandând: «vrem să fim tinerii sparți și frumoși»; «mie dă-mi o fericire mică de tot/ cu una mare nu știu ce să fac»; «dacă afară e distopie/ înăuntru e bine». Ei bine, din lăuntrul ăsta nu mai scapi!”

camera 8. interioare

crezi că nu se vede de-afară
ascunsă în penumbră când te dezbraci
cu degete obosite
nervoase
cu gesturi grăbite
crezi că nu se vede de-afară
crezi că e totul OK

însă

pielea ta strălucește
pielea ta e opal fațetat
și totul în jur este vid
unde pielea ta strălucește

camera 410. Sunset Boulevard.

încă o noapte prin vastele
teritorii ale stupefacției
și ce frumos pare acum orașul cu luminile
lui rostogolindu-se pe podea ca pietrele
târâte de valuri
în ultima furtună de vară cu mișcările ei
stroboscopice
invadând străzile

inimă gunoi dus de vânt
spune-mi tu
dacă o să mai găsesc
ceva din toate astea
unde mă duc

camera 406. electroputas. manipulări magice

nu poți să le spui că privirea scanează compulsiv
noaptea în căutare de fete
și spații sordide unde știi că se-ascund. că orașul sapă
în tine falii adânci ca mii de neoane promit utopii
concentrate și adicții feroce că tot ce înseamnă culoare
aprinsă e dorința perfidă și goală. nu poți să vorbești așa
despre asta. nu cu oricine.

Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment