Marius Chivu și-a reeditat recent, la Editura Humanitas, volumul de poezie „Vîntureasa de plastic”. Volumul arată foarte bine. Ca, de altfel, în cazul tuturor cărților apărute la Humanitas (și nu e o laudă gratuită, ci chiar așa este), nici aici nu e nicio surpriză.

Numai că eu prefer, de data asta, prima ediție a „Vînturesei de plastic”, apărută la Editura Brumar în 2012. Motivul e unul foarte simplu: am un autograf de la Marius Chivu, al cărui enunț destul de concis este următorul:

„Pentru Gelu Diaconu, cu urări (poetice) de bine. Marius Chivu, nov. 2012”

Era la Gaudeamus, îi cumpăram cartea și îi spuneam lui Robert Șerban că am auzit numai lucruri bune despre ea. Iar Robert mi-a spus că pot să-i transmit asta chiar autorului, care stătea umăr la umăr cu mine la stand. Cu capul în nori cum sunt de obicei, nu-l observasem.

A fost singura dată când am schimbat câteva cuvinte cu Marius Chivu. Bine că am cartea lui cu autograf, fiindcă altminteri puteam crede că am visat.

Inutil să mai spun că textele de mai jos au fost preluate din volumul „Vîntureasa de plastic”, apărută la Editura Brumar în 2012. Pentru conformitate și pentru evitarea tuturor posibilelor confuzii, tocmai am făcut-o.

Later edit: nici până azi Marius Chivu nu mi-a acordat prietenia lui pe facebook, deși i-am cerut-o cu mulți ani în urmă. Ce om, domnule, câtă insensibilitate. Nici n-ai zice că el a scris poemele de mai jos.

***

închipuie-ți:

ieși de la metrou
noiembrie s-a răcit, dar emoția e cu tine
îți ridici ochii
și cauți o fereastră anume în blocul turn

cît de plăcută e seara cînd te-ndrepți
întins instinctiv invincibil
către iubita
ce te așteaptă gătind!

doar moartea te găsește și fără acoperire
telefonul mobil tot va suna
și o voce familiară
frîntă
îți va spune că pînă dimineață
din ea nu vor mai rămîne
decît fotografiile
că toți ai tăi s-au adunat deja în jurul ei
aducînd în buzunare
lumînări cu moțul tăiat

a început să ningă
strada e goală și rece ca asfaltată cu gheață
te-ai rezemat de semafor
cu capul în palme
te întorci și alergi
sînt sute de kilometri între tine și încă ea
numai bine
dacă e un coșmar
pe drum te vei trezi

***

aștept
doar așteptarea a mai rămas

încerc să-mi suspend gîndurile
din subită lașitate
să rezist orelor de grație incertă în care
dincolo de ușile batante
un Dumnezeu în halat reface lumea
pentru un singur om

dimineața s-a întins ca sîrma ghimpată
mă tîrăsc în mine
sprijinit de targa stingheră ațipesc încontinuu
ca-n grădina fricii și părăsirii

(somnul nu știe emoțiile așteptării)

aceasta e clipa în care
gîndurile
toate gîndurile se transformă în rugăciuni
ca apa în vin

***

patul ei a rămas în urmă
dincolo de zidurile ascunse
sub faianța albă
îmi afund bocancii în mormanul de frunze
putrede
ca și cum aș trage de timp

în lumina neonului
un vechi disc de vinil lucește
pe spinarea înghețată a pământului
dimineață îl voi arunca departe
printre copaci
voi lărgi astfel cercul
care ne strânge
dar acum plec întins
mă opresc abia acasă
în cadă
pe întuneric
și plîng să adun
ce mai poate fi adunat

pentru o nouă zi
în care noi vom rămîne
tot mai în urmă

Foto credit Marius Chivu: Cosmin Bumbuț, via  https://cristianchinabirta.ro/2017/08/20/marius-chivu/

Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment