Mihai Amaradia ne-a spus pe messenger că este plecat de trei ani din țară și că se află în Praga, unde lucrează la Skoda Auto. Există un istoric al postărilor sale de străvechiul site www.poezie.ro, acesta începând undeva prin 2005. De acolo am și luat (cu acordul autorului), de altfel, poemele de mai jos (care sunt recente, din 2019), precum și datele biobibliografice, din care spicuim următoarele:

Mihai Amaradia

Mihai Amaradia este absolvent al Facultății de Drept în 2004. La momentul în care întocmea această biografie, Mihai lucra la un teatru pentru copii care se numea „Pinocchio”, iar „mai pe înserat”, muncea la Radio Târgu-Jiu.

Are mai multe premii literare (naționale și internaționale) și a debutat editorial în octombrie 2012, la Editura Brumar din Timișoara, în colecția „Poeți români contemporani”, cu volumul „Poeme pentru cutia ta poștală”. Un al doilea volum de poezie, „Nimeni, el singur”, i-a apărut în 2016, la Editura Paralela 45, în colecția „Qpoem”.

Referințe critice din partea lui Al. Cistelecan, Mircea Bârsilă, Eugen Evu, Andreea Pop & Gabriela Gherghișor.

Acestea fiind spuse, să trecem la poezie:

pânda de la 12 ani 

… pândesc de aici de lângă micile smocuri de iarbă, bucăți de lemn, pietricele în nisip, rog mușcatele ferestrelor tale să ceară apă cât mai curând, poate că mama ta te va trimite afară să cumperi ceva sare, știu că mereu ieși pe ușa din spate, poate că s-a terminat programul mașinii de spălat si vei ieși cu mâinile reci să întinzi rufe, rog soarele să ceară fruntea ta boltită, vreau, merit să te văd azi o dată, nici de esti răcită cu temperatură nu-mi pasă, ieși din casă, rog măcar perdeaua să se miște puțin, așa voi ști că sunt aici, cu o bucată de pâine să ieși să-l strigi pe câine, legănând poalele rochiței, genunchii albi ca două insule calcaroase, seara să văd cum sunt când la fereastra ta se aprinde lumina și începi să dansezi cu brațele prin aer, încet, foarte încet, de parcă ai dansa în camera ta ca într-un borcan plin cu miere și ți s-ar părea greu să îți faci loc, acum pândesc, nimic mai de folos mie nu-i de făcut.

ieșind de la schimbul de noapte

E ora 6 și 12 dimineața, merg liniștit cu mâna în față, așa observ că numai o stea răsare din pământ, celelalte parcă vin direct de deasupra născute din cer, de jur împrejur orizontul e verde-portocaliu și merg neobișnuit, straniu, nimeni nu vede, nimeni nu știe, în mine sunt un conglomerat, ca marginea unui râu, îmi amintesc ce scria Llorca despre moartea unei adolescente, despre stelele lui. Cuprind cu mâna acel astru luminos și îl bag în buzunar, când voi ajunge acasă îi dau drumul deasupra, în luminiș. Cafeaua la ibric, acel Luckies obișnuit adaugă un fel de speranță, răbdare, steaua pulsează în buzunar încet, din ce în ce mai încet.

… stai o zi 

… înainte e ger, e marți, e puțin rămas 
stai o zi înapoi în pivniță, în obscuritatea unei iubiri 
în lipsa aceasta sărăcăcioasă ce are numai brațe și atât.
azi nu te mai pieptăna, nu mai asculta vocile dinăuntrul tău,
spune clar că nu te privesc pe tine, nu despre tine,
chiar de crezi că diavolul îți vorbește și Dumnezeu răspunde,
nu e nimeni de câștigat, ai răbdare mâine e miercuri,
vei pleca, va fi mai cald, ți se vor usca și hainele.
de mâine vei căuta femeia aceea plină 
care nu sunt eu.

Patreon - O mie de semne
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.