Ovidiu Komlod (pseudonimul literar al lui Laurențiu Malomfălean) s-a născut în 1986 la Râu Sadului. A copilărit în comuna Band, pe mal de Comlod. Cimitir al pubertății sale în Târgu Mureș. Licență și deziluzii la Cluj, pe Someș.

A publicat poeme în Echinox, Apostrof, Timpul, Tribuna, Poesis internațional.

Volumul „noapte-lumină”, apărut la Casa de Editură Max Blecher în 2017 (din care am preluat datele biografice și textele de mai jos), reprezintă debutul său editorial (ca poet).

Iată ce spune pe coperta a IV-a Ioan Es. Pop despre volumul „noapte-lumină”:

„Nu este întâmplător faptul că, prin mottoul cărții și prin autoportretul pe care și-l face în primul ei poem, Ovidiu Komlod se poziționează și își poziționează viziunile în proximitatea atât de densului și ofertantului univers Blecher, care îi slujește ca linie de start, dar nu-i stânjenește înaintarea spre propriul punct de sosire.

În lupta cu limita sunt folosite diverse strategii  de aneantizare, de la aceea a cufundării în somn, la cea a ascuțirii de sine echivalente vizual și sonor cu «filamentele strigătului».

Cu o aripă în «irealitatea imediată» și cu alta în cotidianul alimentat de emoțiile unor experiențe mai mult sau mai puțin sublimate, cartea lui Ovidiu Komlod este, dincolo de anumite vecinătăți, una care îi aparține numai autorului ei, «în numele tatălui. fiului. sfântului vid».”

mă trezesc nodurile din gât
                        au consistența gâtului tău
nodurile din păr
                      au frăgezimea părului tău
sexul meu înnodat nu are nevoie de tine

o luam razna prin mănăștur
după zgomotul șters al sandalelor tale
manșete fluide, m-am săturat îmi ziceam
atâtea frustrări cenzuri inhibiții și piedici

te căutam. cum își caută mâna
după cutremur
nebunii

manșete fluide
în jurul încheieturilor ce crapă.
gâturi întinse cu cranii de lebădă-n capăt

febră

ne întindeam pe gresia moale
ca niște cărnuri trântite-n ulei
din care nu ai gusta niciodată
oasele tulpini de mărar fierte.
au curs la picioarele noastre pereții
pompați lent prin tavanul fierbinte

lucid cum ești într-o după-masă de iarnă
strângeam termometrul cu toată puterea

gutui coapte la subsuorile tale
gutui jupuite cu fire de păr
gutui zdrobite în pumn

aș vrea să îți simt palma pe frunte.
ca o peliculă fină de apă de munte

între cățea și lupoaică

îmi pot închipui moartea.
un anestezic în doze prea mici
paralizându-mă fără s-oprească durerea
când toate cuțitele te pătrund până la os
când ce mai rămâne transpiră prin piele

atunci voi fi sigur
de veșnicia singurătății
nu amintire inconștientă
în memoria unor necunoscuți

se spune că-n ultimele secunde
ne privim viața pe niște oglinzi
atârnate de trup înăuntru

cenușa să mi-o suflați
ca lumânările de pe tort.

așa e cumva echitabil

Foto credit: Anca Ardelean, via https://www.facebook.com/Ride2WorkCluj/photos/pob.100000010525890/1939397616309975/?type=3&theater

Patreon - O mie de semne
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

1 Comment

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.