Trebuie să spun, cu o oarecare amărăciune, că deși fluxul materialelor trimise pentru publicare la rubrica „Poșta redacției” n-a scăzut deloc, calitatea acestora nu este la același nivel. De aceea am și recurs la soluția de a posta, pentru încurajare, câte un poem pe pagina de facebook. În anumite cazuri însă nu prea am ce alege, nici măcar pentru această variantă.

Sunt cu atât mai bucuros atunci când descopăr câte un grupaj de poeme care se recomandă de la sine. Este și cazul de față. Raluca Panait nu este totuși o surpriză, de vreme ce a fost invitată de Claudiu Komartin la Institutul Blecher (unde nu ajunge chiar oricine) sau de Gelu Vlașin la Tabăra de Literatură „Întâlnirile de la Telciu”.

În afară de asta, Raluca ne-a mai spus despre ea că a câștigat mai multe premii la concursuri naționale și a publicat în câteva reviste și antologii. Nota bene, a trimis textele de mai jos „în urma unei înțelegeri cu un prieten, dar și pentru că încerc să îmi asum ce scriu și să mă obișnuiesc cu ideea de a fi citită”.

inner child therapy

doar acum
când încerc să scriu iar la persoana I
și nu pot
îmi dau seama
cât de mult ai crescut în mine

ca o sângerare bruscă
între două menstruații
amintirea ta
sparge becuri în camere
unde nu mai locuiește nimeni
în afară de un biet pui de realitate
pe care îl hrănesc
cu ghemotoace de păr
și pâine înmuiată în lapte

până se face atât de mare
încât trebuie să împart cu el
ultima firimitură de aer

*

stau aici
cu genunchii la piept
pastile de diferite culori împrăștiate pe masă
încerc să mă cresc frumos
să mă duc pe mine la culcare la ora potrivită
să mănânc altceva în afară de
ghemotoace de păr
și pâine înmuiată în lapte
dar mă pun în pat
învelesc locul gol de lângă mine
învelesc fantomele
dezinfectez spațiul albastru dintre bandaj și rană
unde cresc poezii
îmi acopăr gura cu pietre
ca să nu țip
îmi lipesc leucoplast pe ochi
ca să nu plâng
țin în brațe cactuși
îmi cânt
îmi urez singură vise frumoase

apoi mă prăbușesc iar în tine
o iau de la capăt
și îmi spun că
mâine seară o să fierb laptele
la temperatura potrivită
poate așa vom adormi

sau vom măsura în sfârșit
distanța dintre fereastră și pământ
cu oasele

greta oto

greta oto nu a fost femeie
nu a fost nici măcar
un alt concept de fizică cuantică
deşi ştim cu toții
că era plină
de singurătăți şi singularități

greta oto ținea la piept
puii de leu
şi se temea
că îi va răni
nu la fel de mult
cum se temea
de eleroanele din ’72

greta oto ştia să-i coasă unui suflet
nasturii căzuți
ştia să gătească să calce şi să facă curat
dar nu ştia cum să facă toate astea
pentru un copil
de fapt nu ştia nimic despre copii
aşa că îi lua şi pe ei
îi punea la piept
lângă puii de leu
şi le cânta tuturor
până adormeau îmbrățişați

greta oto ştia structura chimică a paracetamolului
ştia cum să amestece pastilele cu vodka
ştia să împletească funii
ştia să taie vene
dar nu ştia să taie sau să împletească inimi

greta oto era o insomnie de sticlă
şi umbla doar în cămaşă de forță

ultima dată când am văzut-o
îşi îmbrățişa transparența
undeva în apropierea digului
şi cred că în îmbrățişarea aia
ar fi încăput
toți copiii şi puii de leu
dar cum ziceam
greta oto
era plină de singurătăți şi singularități
nu avea prieteni pentru că îi aminteau
de eleroanele din ’72
nu avea copii pentru că îi aminteau de puii de leu
poate că nici pe ea nu se mai avea

ultima dată când am văzut-o
îşi îmbrățişa hidro-delirul
luase forma apei
şi vorbea despre ea la persoana a III-a

pentru că nu a mai rămas decât asta

am făcut câte o mică obsesie
pentru toți oamenii care au scris ca o alternativă
de la a-și pune pistolul la tâmplă

pentru toți care au tăiat pe piele doar dintr-o voluptate a durerii
pentru toți care au înghițit pumni de xanax sau de paracetamol
apoi au plâns dimineața când și-au dat seama că încă respiră
și pentru că nu le-a rămas ceva mai bun de făcut
au scris

jumătate din viața mea a fost un NU imens
tatuat peste fiecare gând transformat după în gard electric
cealaltă jumătate a fost un fel de încercare
de a încălzi soarele în cuptorul cu microunde

acum trăiesc doar din amintirea micilor explozii
și în panica lecturilor pe terminate
nu mai îmi schimb așternuturile
nu mai îmi ud plantele
seara mă strâng tare în brațe
și uneori
când îmi dau seama că nu mi-a rămas ceva mai bun de făcut
scriu

Patreon - O mie de semne
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.