Ok, cred că e vorba de o conspirație deja, fiindcă mulți dintre voi alegeți să-mi trimiteți grupaje de texte fără biografie și fără poză, iar eu trebuie să fac dup-aia pe detectivul pe facebook sau pe aiurea ca să vă descopăr și să vă pun în fața opiniei publice. Păi e frumos așa? Să-mi trimiteți texte bune și să mă chinuiți? Cu ce v-am greșit?
Așa a procedat și Sorina Rîndașu, pe care abia am dibuit-o (fiindcă numele ei nu avea nici măcar diacritice, așa că imaginați-vă cu sună „Rindasu”, zici că are ceva rezonanțe extrem orientale, cum ar fi „Rin-da-su” sau cam așa ceva) pe facebook, acolo unde chiar e o conspirație a poeziei, fiindcă am descoperit și alte nume interesante.
Bun, acestea fiind spuse, să trecem la lucrurile cu adevărat importante, cum ar spune conu’ Alecu Paleologu. Culeg și eu ce e de văzut pentru toată lumea pe facebook, anume că Sorina Rîndașu este vicepreședintele Consiliului Școlar al Elevilor la Liceul cu Program Sportiv Suceava. A fost redactor la Consiliul Județean al Elevilor Suceava.
Mai văd că-i place Festivalul Internațional de Poezie și Muzică „poezia e la Bistrița”, lucru care e firesc în condițiile date, dar și Kurt Cobain sau Robert Gabriel Elekes, orice o însemna această combinație. Și, btw, suntem prieteni pe facebook.
Despre poezie, ce să spun? Parcă îi văd undeva în background pe Răzvan Țupa și, cumva blurat, pe Sorin Despot, mixând amândoi în surdină și trimițându-și mesajele subliminale către o suprafață care e un real upsidedown cu „migrene tonice” unde „poți fi oricine dacă îți/ hrănești angoasele la ore fixe” – se scrie poezie bună la Suceava, ce să mai.
Later edit: iată ce mai descopăr pe internet despre Sorina Rîndașu, chestii spuse chiar de ea în 2018 într-o revistă, New York Magazin, unde o văd la articole recente și pe Ioana Vintilă – „Mă numesc Rîndașu Sorina, am 14 ani, m-am născut în localitatea Salcea, judeţul Suceava, unde de altfel locuiesc în continuare.
Scriu de la vârsta de 10 ani. Am avut tentative de a scrie proză scurtă, însă în prezent sunt foarte atrasă de poezie.
Persoana care m-a îndrumat a fost profesoara mea de limba română, Lăcrămioara Hîncu. M-a sprijinit de când știe despre pasiunea mea.
O prioritate pentru mine în acest moment ar fi publicarea scrierilor mele într-un volum. Există o editură cu care am acceptat colaborarea. Momentan mă pregătesc pentru lansare.”
Între timp Sorina a publicat volumul (cu titlu cam bombastic) „Paisprezece vieți și încă o eternitate” – la Editura „Sfântul Ierarh Nicolae”. Mă abțin să spun ceva despre asta.
Deci Sorina are acum 15 ani? No way, José!
script
sub ce forme există oameni dincolo de
fețele blurate pe facebook dincolo de absurdul regenerării pixelilor
mai e cineva la mijloc strânge lumina în matricea asta
nici nu trebuie să vedem ajunge
să nu povestim nimănui motivele palpabile
de fapt să-ți cauți conturul nu-i chiar greșeala număru 1 e mai mult un
script acutizează
percepția asupra ideii că lumina & emoția pozitivă
nu fac neapărat parte din tine / le poți
folosi drept scuză până găsești ceva mai bun
wedon’tobeytheforgetfulness
la masa asta am realizat că nu
s-a scris despre tot. despre tine
de exemplu.
la tine mă gândesc întotdeauna cu neputință
chiar și migrenele mele tonice sunt despre tine.
tulburările devin neutre pe parcurs, absolut toate:
plânsul din milă, iubirea asociativă, însingurarea, fericirea
devin de nerecuperat
rememorarea trăsăturilor tale începe cu tristețe
ni le amintim cu precizie:
fluxul luminos intermitent de sub ochelari,
confesiunile dintre liceu și restaurant, șuvițele,
mâinile roșii / trecerea pe roșu,
drumurile încurcate &
întrebările nerostite când stăteam în spatele tău.
construim o buclă temporală
șchiopătezi, rânjești, îți ștergi rujul & o iei de la capăt pentru că
ce se întâmplă în globul roșcat rămâne tot acolo.
wedon’tobeytheforgetfulness
scufundarea e fresh și hrănitoare
la nivelul memoriei se scriu jurnalele supraviețuitorilor
ce rămâne la suprafață se păstrează, restul se odihnește cu bărbia proptită la fund
se dizolvă până la schelet, nu îmbătrânește niciodată
câteodată nu rămâne nimic deasupra, nici măcar spuma sau o pieliță cât de cât necesară
din aproape în aproape te ghidezi cu ușurință se întrevăd
coșuri de fum pătrățoase și brațe de bărbat care să le susțină
e încă genul de loc unde trăiesc victimele violenței conjugale și cred că doar bărbații pot să
genul de loc pe care îl construiești
paraclisul memoriei tale
găuri nivelate și linii imprecise, fără pasiune fără șoapte desperecheate
fără motive pentru care să ne întâlnim și să bem niște cafele
cel puțin să ne adresăm două cuvinte
genul de loc în care scufundarea e fresh și hrănitoare pentru teroarea
că ai 40 și te urâțești
genul de loc
în care dacă renunț nu sunt slabă sunt
un geamantan care s-a umplut și fermitatea niciunei pieli nu mă mai deschide
de data asta
serile de respiro
serile de respiro
privesc de la distanță
poți fi oricine dacă îți
hrănești angoasele la ore fixe
trece. Redevii propriul
sistem de așteptare
înveți tensiunea momentului pe de rost
o scoți din carapace fromtimetotime
cei ca mine îngăduie chemări reflexive
de aici vulnerabilitatea în fața hârtiei cu muște suntem
ca ele
din noi derivă luminițe răscolitoare din noi
se rup aripi de carne fără șansa duratei
supraviețuiesc dincolo de dinamica umanului
oricât de fin ar fi invocată în serile de respiro
muștele ies din cutia de chibrituri iau foc
ca ființele alea care își iubesc numele
degeaba
