Angelica Stan a debutat editorial în 1999 cu volumul de poeme Bumerang, prin câștigarea concursului organizat de Editura Cartea Românească. A publicat apoi volumele de poezie Testul Umbrei (Editura Vinea, 2005), Clona (Editura Vinea, 2009) și spații intermediare (Editura Tracus Arte, 2016).

Cea mai recentă carte de poezie, produse miraculoase, i-a apărut în 2018 la Editura Paralela 45 (din care am și preluat nota biobibliografică).

A mai publicat grupaje de poeme în revistele România Literară, Luceafărul, Calende, Ramuri, Convorbiri Literare, Tomis, Poesis International. În 2017 a debutat în proză, cu o povestire apărută în revista Iocan.

Angelica Stan este arhitectă, absolventă a masterului European INEAA în 1996, conferențiar doctor în cadrul Universității de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu din București, autoare a unor lucrări de specialitate în urbanism, morfologie urbană, dinamica periferiilor urbane, teoria peisajului.

corpul se face din zi în zi mai mic

din obiecte rămîn doar cioturi
un picior de scaun din lemn curbat
o clanță din bronz vag-parkinsoniană
un raft amputat pe muchia
dintre două cărți necitite
un capitel atavic
cu scurte insesizabile pierderi
de memorie
grinzile nu se mai sprijină pe nimic
nu se mai știe cine pe cine
înclină
la cele mai simple mișcări
structurile se resorb în cuvinte
cuvintele se lipesc înapoi în materie
hrănindu-se retinal
ca niște foetuși
într-o placentă blurată
imaginile se întorc în irișii lor
în umoarea apoasă a unui timp maculat
în substanța lui grețoasă
dar primitoare
care acceptă finalul cu naiva credință
că acesta va fi glorios
sau nu va fi deloc.

tăcerea e o formă de a locui

printre cele nespuse
care se rod singure în timpul acela al lor
de nisip silențios
lustruind pietrele albe orfane
înșiruite în soare
ca pentru un dig
ridicat în intimitate
tăcerea e o formă de a locui în greutatea
acestui oraș care a trăit destul
care a văzut multe
care ne-a unit și ne-a învins
pînă la urmă
dar pe care un singur cuvînt
îl poate smulge
îl poate ridica ușor
ca pe-un balon
îl poate face
sferă incendescentă
sau altă formă de înălțare.

pereții mei se tot subțiază

aud prin ei tot ceea ce gîndești
în fiecare dimineață
sunt de o parte și de alta
a ta
ca lama
unui cuțit înfipt în ceva tare.
poți duce mîna la frunte
– mă vei găsi acolo
poți dormi poți merge poți vorbi
– voi fi acolo
sunt grinda asta pragul ăsta
peretele ăsta alb pe care nu stă lipită
nicio fotografie
fațada asta cu plinuri și goluri care nu se privesc
nu se acceptă
nu-și reproșează nimic
nu se întîlnesc
decît în detalii.

după patruzeci de ani

îți imaginezi că o casă nouă
e o casă nouă curată
un început în care să te instalezi singur
liniștit
cu cîinele tău imaginar
în care să uiți de rutina mișcarii de pe canapea
pe fotoliu și invers
o agresiune căreia îi reziști cu tăria
unui scaun izbit de perete cedînd doar un pic
la încheieturi iar casa cea veche rămîne în tine
în ficat, în plămîni
e acolo: cu edeme hidoase colorate strident
ca pe pachetele de țigări
le ignori (ca orice fumător serios) continui să locuiești tot așa cum locuiesc oasele
mulțumite în meningea lor
în spațiul protejat al literei ”u” de la umilință
dar asta tu nu ai cum să vezi
– e în alt plan
doar dimineața dimineților cînd va veni
sau ceea ce îți imaginezi că poate urma
după moarte
abia atunci casa ar putea începe
să-ți vorbească.

urmărește-mă cu atenție. ascultă:

sunt cel mai bun citește-mi pe buze. dacă nu auzi bine îți desenez. dacă nu crezi
îți desenez
direct pe creier. sunt un antrenor perfect. repetă după mine. trage un cartonaș
cu o cifră și eu îți voi ghici cifra. nu sunt un scamator. nu sunt un farseur sunt un profesionist. sunt cel mai bun.
exercițiul acesta este pentru ascuțirea minții
pentru desăvîrșirea limbajului
pentru eliminarea oricărei
ambiguități. am un set de trucuri
și îți voi arata exact unde greșești. sunt un trainer de o zi
plătit regește
pe zi.
re-investesc în mine tot ce cîștig.
e tot ce contează. sunt deja un brand.
sunt o mașină de lux.
prosper. influențez. proliferez.
pot convinge pe oricine de orice.
pot să te fac să-ți accepți viața exact așa cum e.
să înțelegi procesele care duc la faliment.
pot să te fac să-ți accepți
odată sfîrșitul.

Patreon - O mie de semne

Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment