Anna Catolofiromai mi-a trimis un grupaj de poeme, mărturisesc, aiuritoare, fiindcă uzează de un stil destul de eclectic, un aliaj de Ion Barbu & Florin Iaru care într-o primă fază aproape că m-a convins să le resping de la publicare. De dragul experimentului, însă, am ales invers, motivul principal fiind acela că, sub stratul gros al limbajului ludic-pretențios-metaforizant se află un incontestabil sâmbure de talent. Dacă e așa sau nu, aștept și de la voi o confirmare sau, de ce nu, o infirmare. Oricum lucrurile se află undeva între, dovadă fiind și nehotărârea mea inițială.

Anna Catolofiromai este, evident, un pseudonim, autoarea ținând la anonimatul ei. Iată ce ne-a scris în e-mailul adresat redacției: „Nu am publicat în reviste, antologii sau publicații de niciun fel. Adopt anonimatul, prin urmare nu o să atașez o poză. Despre mine – provin din zona Hunedoarei, dar locuiesc în Cluj. Sunt studentă la Drept, iar în momentul de față nu am nicio intenție de a fi publicată – scrijelitul cuvintelor îmi este cel mult un exercițiu de repaus între două respirări.”

***
practică zilnic exercițiul unei molecule
Atotcuprinzătoare,
infiltraj dumnezeiesc în lățeii patrupedelor
apanajul prepubertarilor în partiurile saturday night
fundal lo-fi
molari sfărâmați cu semințe de zorele făcut cocktail verbal
Adaos – chihlimbarul dulce-amărui gleră convulsionară
tableta de vominorm sub clapeta buzei –
să participi la jocul catapultărilor consimțite
:: gangrenelor salivare, cafeniu bej ::
este a
îmbrățișa cu propriul metabolism stirpea
constructorilor de acoperișuri tip sită
la cafeaua de dimineață
& calcula unghiul fiecărei raze căzute
anost în incinta oțelului atomic inaparent

***
am adormit cu fundalul lavabilului
lovind torențial lumenul propriu
ca o formă de protest a unor paraplegici
sculați din lehamitea dimineților
fără scrum pe botul sticlei
– stare de sincopă latitudinară
44 4323 –
deșurubez copaci falși și îi plantez
în șanțurile vertebrale
– tensiune în fir și
fiecare plombă spinală va fi proiectată în magnetosferă –
oricât de multe gloanțe oarbe ar cicatriza acești pereți
tot ne alăptăm de la sânul maicii ăsteia insipide
cu picioare umflate, vene sfărâmate
ce pulsează sângele în cavități împădurite

Rân/mân/jești

stăm și tatuăm bizoni siberieni
înainte să ne prindă un raid aerian
nu mai știu de paranoia
de porumbei pistruiați dirijând
traficul ilegal
de ouă clocite sub vacarmul becului
tip lumânare

***
acestea sunt falsuri
te scoli & proclami licențios că sunt
vome ionosferice predate în
înaaaaaaallllltttttt
căptușeala respirărilor ciclice
se sparge de ibricul cafeniu strâns la piept,
la acești sâni icroși sacați de toate
amprentele televizate între
perechi de retine inerte
astăzi vindem nervuri de cupru &
croșetăm lanțuri lăsate amintire posterității
* mușcă orfanii cu apendicele găurit,
cu fețișoare ca ale unor pești pe uscat *
se vor zbate și hrăni de la aceeași
făptură pieptoasă cu ventilație

a/b/r/u/p/t/ă
r/u/p/t/ă

***
aviatori înhumați planează în cadență
câmpii de sare împroșcate seminal
((dezmorțește))
puf de rață rocambolescă & praf de pușcă
asaltează spațiul decomandat
din plămânii aceștia niciun
estropiat tandru n-ar supraviețui omenește
izbeliștea sa, izbeliștea noastră
santal & dulceața cremoasă izotermă

***
te-ai încadrat suplu din primele zile profumate
diluate subtil sub un cer sferoid & edulcorat
de ceva vreme
în fiecare seară tapetul transpiră moloz & noxe oțetate
deranjul nu-i frâna membrele lungi să
închine un pahar trotinetiștilor
cu maxilare alungite,
sclerozând în zig-zag printre bordurile monolitice
– s-a prăbușit un bloc de la o rafală,
a fost de un tragism patetic,
așa cum ar mângâia un fiu omoplatul mamei surogat
matrița venoasă –
de ea se lipesc infanterii de musculițe mute
– țes portrete figurative pe o peliculă bacteriană,
atât de subțire că plângi anemic
& îmi dau seama că numai un
macrofotograf ar putea iubi stalactic –
ne potriveam într-o ipostază seacă
în construcția schelelor pe
conturul unor trapeziști noctilucenți,
te îmbraci în tușe cadaverice și te avânți
înainte

Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

1 Comment

  1. Cred ca poemele sunt interesante si proaspete, e o alta melodie decat in poeziile romanesti contemporane pe obisnuiesc sa le citesc prin reviste. Majoritatea acestor poezii acum in trend pornesc din subconstient, sunt scrise din “burta” si ca atare dam peste cam aceleasi asocieri de imagini si cuvinte, peste acelasi inconstient colectiv al zilelor noastre, acelasi flux al constiintei si emotiilor. Aici este altceva in joc, e un alt fel de joc. Ma frustreaza si ma intriga in acelasi timp. Fiecare inceput de metafora se dizolva si apare altceva, este aproape ca un exercitiu absurd, dar la rece, controlat si de aceea un experiment reusit. Cuvintele nu se mai supun dictatului sensului, ceea ce e frustrant si eliberator in acelasi timp. E o poezie a a asteptarilor dezamagite, in care cuvintele isi fac de cap fara sa le pese daca exprima ceva in termeni umani cunoscuti si tocmai aceasta trasatura ii da deschiderea spre nou, spre un nou sens sau chiar un non sens lipsit de inhibitii.

Write A Comment