Vlad Berariu este elev în clasa a XII-a la Colegiul Național „Petru Rareș” din Suceava. Iată ce ne-a mai spus despre el în e-mail-ul trimis redacției: „Scriu poezie de ceva timp. Activez ca membru al Casei de Poezie «Light of ink». Am participat la câteva concursuri, am luat și câteva premii, am apărut cu câteva poeme în reviste & antologii.”

Dragă Vlad, ai făcut foarte bine că te-ai hotărât să ne trimiți acest grupaj de poeme, mai ales că tot ce se poate spune este că merită din plin să fie publicat pe www.omiedesemne.ro. Păreri, observații, opinii sau alte lucruri care ar putea completa entuziasmul nostru așteptăm în comentarii.

fading   d r e a m s

șinele atârnă în urma noastră de parcă
ar fi niște ațe din hanoracul
care încă îți poartă urmele/trag de ele de parcă
ar fi legate de colțurile orașului și încet
tot ce lăsăm în spate e numai un
ghemotoc de fire depănate și
nimic nu mai/
și nimic nu mai înseamnă nimic

acum mănânc friptură înmuiată în vin
îmi aduc aminte de pizza ta homemade
de cafeaua amară și sendvișurile stângace
și carnea asta nu mai are niciun gust
nici noua siluetă săritoare ce se perindă
prin bucătărie nu mă mai face să zâmbesc
și simt cum/
de capul meu atârnă ațe de care tragi
până când ajung să semăn cu nimic
și să nu însemn nimic și nimeni
nu ne mai poate lega șireturile
ca atunci când eram mici și
degetele noastre nu se cunoșteau încă

acum cumpăr 16 ani de viață cu 8 lei
și simt cum nimic nu seamănă cu nimeni
și
nimic

șaișpe

din mașina părăsită din
cimitir am învățat multe
prea târziu prea
devreme

eu și gașca veche
i-am spart geamurile
ne întindeam în portbagaj
pe scaune
învârteam de volanul semi-înțepenit
ne visam pe autostradă cu
garda în spate cu tone
și tone de bani la noi

din mașina aia luasem
păduchi a trebuit
să dorm pe stradă
până am scăpat de ei

acum țiganu’ îmi propune
să trecem granița cu mașini
furate din ucraina micu
vrea să aducem marfă din
spania banii să-i dăm tot pe
iarbă și eventual alcool
ce ne rămâne
să-i învârtim cu cap cu cât
mai mult cap
și /repeat

acum țiganu’ riscă
ani de pușcărie
l-a băgat într-un scaun cu rotile
pe fiul unui gabor de la
micu n-am mai auzit nimic
vara asta

acum mă ascund de căldură
cu papucii uzi leoarcă
cu jane pe bancheta din spate a
audi-ului vechi al lui ta-su
care-i polițist ea se uită
la mine
mă întreabă dacă
mă droghez

/eu simt că nu mai pot continua/

vreau să opresc
timpul în loc să
îmi dau seama de ce și cum am ajuns așa
aici să am
un moment
de respiro ///

să mă gândesc
dacă nu cumva în
cimitirul ăla blestemat
de mașini aș fi putut
găsi răspunsurile la anumite
întrebări înainte ca ele
să mă găsească
pe mine

jane doe

pe lângă gropile de gunoi
scrie mărunt și șters
fericirea o găsești în locurile
la care te aștepți

repetă-mi fraza te iubesc de
atâtea ori e nevoie până când
voi surzi complet poate așa
/voi uita/voi uita/ voi uita/

pronunță cuvântul saudade
până îmi va amorți tot corpul
până când o să-mi simt fața topindu-se
până când va ajunge să nu mai aibă
absolut nicio expresie nu vreau
să mai fiu capabil de a mă recunoaște
atunci când mă holbez
în oglindă plângând înfundat
&
încă mai sper că în pastiluțele de
melatonină se poate găsi moartea stelelor

/oh jane
încă mai cred că tot ce te rănește
ar putea produce bucurie cuiva
și detest să admit
că eu nu sunt acel cineva/

InnerConnections

te holbezi la scaunul care
provoacă scâncetul parchetului
truly a terrific but calm image
retrăiești debarcarea în europa
a câtorva refugiați
îi spui atenție distributivă 2.0
[se dorește unirea continentului american cu cel european
cel australian cu cel asiatic cel americo-european cu cel austra-asiatic
cel african împărțit ca firimiturile de pâine de la cina de azi-noapte]
cică așa vom găsi pacea&armonia de care avem atâta nevoie
pământul va deveni masa verde din postav
la care orice persoană va putea câștiga o mână de poker
se vor inventa&produce în masă obiecte de uz comun
coșuri de cumpărături case străzi autobuze bănci
destul de mari cât să ne acopere pe toți

și numai pădurile vor rămâne mici petice împrăștiate
și numai sufletele noastre vor rămâne minuscule

și separate
ca noi doi

oceanele au mâncat alaska

și
m-ai întrebat cum se
pronunță eclipsarea cataractelor
am văzut cum
între degetele tale creșteau
la loc ghețarii pierduți
ai alaskăi

/fiind gemeni mi-am sinucis o personalitate
gândindu-mă că cineva îi va putea lua
locul/ mi-am împachetat iubirea am așteptat
trenul știi cum e cu cfr-ul are mereu întârziere
mă urc în vagon cu țigara
strâmbă & în descompunere ascunsă
după urechea înroșită încerc să respir
adânc să las melodia din căști să mi se
impregneze în cap să-mi pătrundă în creier
afară e friguț dar plăcut cumva și
atât de alb atât de liniștit

/but I black out/

astfel fiecare tablou are colțul lui
imperfect; îl dezvelești
descoperi delirul prin care
a trecut micul trup înghețat
din zăpada crestată
rezemat de scheletul
trenului nostru deraiat

/dacă ești mai atent poți observa urmele
lăbuțelor unui lup singuratic
care se îndepărtează șchiopătând/

Patreon - O mie de semne
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.