Judecând după cele câteva considerații la temă din volumul „Note zilnice” (Cartea Românească, 1975), se pare că nu. În două rânduri, Camil a avut câteva „contre” cu prietenul său, Jean Gad (avocat, dispărut prematur ca urmare a „unui accident stupid în gara Predeal” – apud prof. Al. Rosetti). Pe 16 decembrie 1935 Camil își notează în jurnal că au luat masa împreună și au discutat, printre altele, și despre câteva chestiuni politice la zi. Gad era îngrijorat, resemnat chiar, din cauza ascensiunii național-creștinilor. Se profila încă de atunci venirea la putere a cuplului Goga-Cuza, care avea să formeze, pentru 50 de zile (sfârșitul lui decembrie 1937 – februarie 1938) guvernul-marionetă (radical antisemit) dinaintea instaurării dictaturii lui Carol al II-lea.

Unul dintre viitorii miniștri din guvernul Goga, Istrate Micescu (jurist și politician) câștigase alegerile locale la Brașov, motiv de îngrijorare pentru evrei, care vedeau în asta „începutul sfârșitului”. Camil era nedumerit de atitudinea lui Gad, pe care-l caracterizează într-un mod foarte plastic: „E atât de autentic ovrei prin inteligența lui, prin sensibilitatea lui”, „Aprig ca inteligență” etc. Nu pricepea de ce prietenul său pusese atâta patimă împotriva lui Hitler, atitudine pe care și-o explica doar prin „spiritul de rasă”. Firește, ca evreu, Jean Gad nu avea cum să-l simpatizeze pe Fuhrer, iar neînțelegerea lui Camil este în acest loc, din punct de vedere al subiectului tratat, destul de problematică.

[image_with_animation image_url=”525″ alignment=”center” animation=”Fade In” box_shadow=”none” max_width=”100%”]

Făcând o scurtă paranteză, atitudinea pro-germană a lui Camil s-a manifestat, în mod inexplicabil (scriitorul luptase pe front, în prima conflagrație mondială, contra nemților), și după începerea celui de-al doilea război mondial. În decembrie 1939, Mihail Sebastian notează în Jurnal o convorbire avută cu Camil, în care acesta a afirmat răspicat că „Numai Germania ne poate apăra în contra rușilor.” Atitudine similară cu aceea a lui Mircea Eliade, care era tot un susținător al nemților „în contra rușilor”. Niciunul nu conștientiza însă care era răul mai mare (sau mai mic, după caz) în această dilemă tragică.

Revin însă la o altă „contră” Camil – Jean Gad, mult mai lămuritoare în privința „sentimentelor antievreiești” de care era suspectat autorul „Jocului ielelor”. Pe 21 martie 1936 Camil își notează că, în timpul unei convorbiri telefonice în cursul căreia l-a anunțat pe Gad că i se oferise direcția ziarului „Țara noastră” (ofertă venită de la Goga însuși, declinată de Camil din motive „tehnice”) acesta l-a întrebat iritat de ce n-a primit. „Pentru că nu sunt rasist” a venit imediat răspunsul, dar Gad a plusat și l-a acuzat că e antisemit. Camil i-a explicat, calm, că nu e antisemit, ci „naționalist român”. „Sunt împotriva oricărui rasism, deci și împotriva rasismului evreiesc” a completat Camil. Ceea ce explică de ce, în acea confuzie de planuri (oricine era „naționalist” era probabil socotit automat antisemit), Camil a simțit nevoia să-și explice atât raționamentul, cât și poziția în această chestiune.

[image_with_animation image_url=”528″ alignment=”center” animation=”Fade In” box_shadow=”none” max_width=”100%”]

Pentru a arăta cum gândea Camil Petrescu la acea dată, voi reproduce integral sfârșitul notației din martie 1936: „Evreii sunt spiritul feminin al omenirii: sentimentali, irascibili, buni din sentimentalism, capricioși, isterici, vecinic nemulțumiți, mincinoși din necesitate, din dorința de mai bine, generoși feminini, cu fantezie revoluționară și fără imaginație, fără simțul răspunderii, iloiali ca femeile, pasionați până la orbire, răzbunători fără să țină minte să se răzbune, atrași de valori superficiale izmenite, capabili de sacrificiu din nervi numai”.

Voi reveni în episodul al doilea al acestui articol cu tendințele antisemite ale lui Camil Petrescu, notate cu acribie de Mihail Sebastian în Jurnal.

(credit foto 2: https://www.observatorcultural.ro/articol/camil-petrescu-publicist-2/)
(credit foto 3: https://yorick.ro/in-ceasul-dintai-de-camil-petrescu/)
(credit foto 1: https://www.ziarulmetropolis.ro/camil-petrescu-120-de-ani-de-la-nastere/)

 

gelu diaconu

contact@omiedesemne.ro

Doneaza prin patreon Wide
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment