Spațiul pentru evenimente din incinta librăriei Humanitas de la Cișmigiu s-a dovedit aproape neîncăpător la lansarea volumului „Țara mea suspendată” (editura Herg Benet, 2018) semnat de scriitoarea Anca Mizumschi. Alături de autoare s-au aflat directorul editurii Humanitas, Lidia Bodea, jurnalistul Cristian Pătrășconiu, precum și editorii Alex Voicescu și Cristina Nemerovschi.

În timp ce lumea lua loc pe scaunele așezate în spațiul special creat pentru eveniment, de dincolo de vitrina librăriei Humanitas de la Cișmigiu cei prezenți au putut admira o ploaie torențială care a făcut să fiarbă trotuarul bulevardului Elisabeta. Înăuntru însă atmosfera era liniștită și caldă (la figurat, firește, fiindcă altminteri aerul condiționat și-a făcut pe deplin treaba), în audiență aflându-se mulți scriitori, publiciști (i-am „identificat”, printre alții, pe Lucian Vasilescu, Dan Iancu și Liviu Mihaiu), precum și prieteni de-ai autoarei.

[nectar_image_with_hotspots image=”297″ preview=”http://omiedesemne.ro/wp-content/uploads/2018/06/prezentare-2.jpg” color_1=”Accent-Color” hotspot_icon=”plus_sign” tooltip=”hover” tooltip_shadow=”none”][nectar_hotspot left=”33.68443080357143%” top=”31.222098214285715%” position=”top”]Cristian Pătrășconiu[/nectar_hotspot][nectar_hotspot left=”50.429%” top=”32.4172%” position=”top”]Lidia Bodea[/nectar_hotspot][nectar_hotspot left=”67.1875%” top=”34.5238%” position=”top”]Anca Mizumschi[/nectar_hotspot][/nectar_image_with_hotspots]

După ce a mulțumit pentru găzduire editurii Humanitas, din partea editurii Herg Benet, Cristina Nemerovschi a făcut câteva aprecieri succinte cu privire la volumul „Țara mea suspendată”. „Este o carte extrem de actuală, atât în contextul Centenarului, cât și ținând cont de ceea ce se întâmplă astăzi cu România. În același timp e și foarte emoționantă. Anca Mizumschi se află alături de noi după ce a avut lansări atât la Constanța, cât și la Iași, care au ieșit foarte bine.”

[nectar_image_with_hotspots image=”300″ preview=”http://omiedesemne.ro/wp-content/uploads/2018/06/alex-voicescu-cristina-nemerovschi.jpg” color_1=”Accent-Color” hotspot_icon=”plus_sign” tooltip=”hover” tooltip_shadow=”none”][nectar_hotspot left=”34.1518%” top=”18.7605%” position=”top”]Alex Voicescu[/nectar_hotspot][nectar_hotspot left=”63.6161%” top=”19.0955%” position=”top”]Cristina Nemerovschi[/nectar_hotspot][/nectar_image_with_hotspots]

„Anca a ales să iubească”

A urmat o prezentare foarte ordonată, punctuală, făcute cu rigurozitate, dar și cu empatie, de Cristian Pătrășconiu. „Această carte este un abecedar al decenței, al generozității, al bunului simț și al iubirii. Anca știe cu siguranță mai bine decât mine și mai bine decât noi toți că adesea ai doar două opțiuni: iubești sau te-mbolnăvești. Cel mai bine este să iubești. Anca a ales să iubească, iar «Țara mea suspendată» este unul dintre copiii iubirii Ancăi Mizumschi” a spus, printre alte numeroase aprecieri, cunoscutul jurnalist.

„Este un volum nemaipomenit”

Lidia Bodea și-a început discursul direct cu un citat din volum, motivându-și opțiunea prin faptul că, atunci când procedează astfel, este vorba de „o pagină care mă marchează într-atât de mult încât pe undeva, ca un semn de reverență, simt că n-am voie să încep cu cuvintele mele și trebuie să dau întâietate autorului și cuvintelor lui.” Directorul editurii Humanitas a ținut apoi să facă o succintă prezentare a cărții: „Este un volum nemaipomenit construit, pe două registre. Cartea e suspendată între stilul de eseu, de comentariu socio-politic, și stilul de scriitor, de proză, de literatură pur și simplu. Înainte de orice, însă, este o carte scrisă de o poetă. Sunt nu puține micro-poemele din «Țara mea suspendată» și nu întâmplător se încheie cu o micro-poezie. E o carte 2+1, un an de România, doi ani de America.”

„Anca Mizumschi a scris o carte a pribegiei, o pribegie care i-a-nceput înainte de plecare, cu mult înainte. Și nu e doar pribegia ei, ci a fiecărui om care se naște în țara asta minunat de frumoasă, de care ți-e dor tot timpul pentru că nu te simți aproape niciodată acasă.” Ana Barton (citat extras de pe coperta a IV-a a volumului)

„Această carte s-a născut din dorul pentru oameni”

Impresionată de numeroasa asistență din librărie (au fost destui cei care n-au mai avut loc pe scaune și au stat în picioare pe tot timpul lansării) Anca Mizumschi nu și-a putut stăpâni lacrimile. „Sunt aici familia mea, prietenii mei, o mulțime de scriitori care-mi sunt de asemenea prieteni, și trebuie să înțelegeți că această carte s-a născut din dorul pentru acești oameni. Eu am plecat din România în 2016, un an în care pe întreaga planetă s-au schimbat foarte multe lucruri. A trebuit să asist de la distanță la toate convulsiile sociale și la tot ce se întâmplă de doi ani și jumătate. Se întâmplă demult, dar de doi ani și jumătate nu mai eram eu aici.”

„Apărută nu întâmplător în anul Centenarului României ca stat modern, cartea de față este o alternativă la patriotismul festivist ce ne înconjoară în ultimul timp. (...) Volumul de față este un manifest, o declarație de dragoste la adresa României și o pledoarie pentru vindecarea ei.” Alex Voicescu (extras din prefața cărții)

„Ajunsesem să plâng la știri”

Discursul Ancăi Mizumschi a continuat în aceeași notă dominată de emoție. „Toți prietenii mei erau în stradă, scriau, făceau  anumite lucruri, iar în altă parte starea mea de tensiune interioară ajunsese la paroxism. Ajunsesem să plâng la știri, asta era starea pe care o aveam. Când se făcea steagul Uniunii Europene în Piața Victoriei, plângeam. Mi-am dat seama că trebuie să fac ceva, pentru că aveam o stare de neliniște aproape patologică. Am început să scriu această carte pentru că simțeam că nu mai pot și pentru că trebuia să spun anumite lucruri. Inițial a fost scrisă ca un comentariu politic greu, aspru, foarte apăsător. Mi-am dat seama că România mea, cea pe care am luat-o cu mine și de care mi-e dor, nu este ca această Românie a tenebrei. Primele pagini pe care le-am scris erau un țipăt înfiorător. Spuneam: România  moare, România moare!”

[nectar_image_with_hotspots image=”315″ preview=”http://omiedesemne.ro/wp-content/uploads/2018/06/anca-mizumschi-autografe.jpg” color_1=”Accent-Color” hotspot_icon=”plus_sign” tooltip=”hover” tooltip_shadow=”none”][nectar_hotspot left=”45.5357%” top=”21.608%” position=”top”]Anca Mizumschi[/nectar_hotspot][nectar_hotspot left=”77.4554%” top=”89.2797%” position=”left”]Țara mea suspendată[/nectar_hotspot][/nectar_image_with_hotspots]

„O țară care atârnă în gol”

„Este un volum ca o sumă de răni. Sunt rănile generației noastre și rănile generației părinților noștri. Am niște dubii despre cum vor recepta copiii noștri această carte. Fiecare poate găsi în ea un număr mai mare sau mai mic de răni personale. (…) Atunci când am început să scriu primele eseuri, acele eseuri despre obsedanta Românie pe care o luasem cu mine, imaginea pe care am avut-o este că în această țară nu poți crea niciodată nimic durabil, o construcție solidă, pentru că te afli tot timpul pe nisipuri mișcătoare, ca și cum ai fi suspendat în gol. Asta a fost ideea: o țară care atârnă în gol. De aici a venit ideea de suspendat în gol. Asta a fost prima imagine și de la ea am plecat” a completat autoarea.

„Cartea mea nu este cartea unei fugi. Este cartea unei asumări. Eu, când trăiam în România, nu-mi asumam această țară. Mă plângeam de dimineața până seara de ea. Era, așa, o plăcere de neînțeles. Mi-am asumat România, cu tot ce are ea, abia după ce am plecat și m-am trezit într-o mare de oameni, ca un dop de plută într-un ocean.” Anca Mizumschi

În loc de concluzii

Odată sfârșite întrebările venite din public, cărora Anca Mizumschi le-a răspuns răbdătoare, în ciuda unor mici scurtcircuite pe traseul emitent-receptor, seara s-a încheiat cu o sesiune de autografe, cei care cumpăraseră deja cartea așezându-se ordonat la coadă. Și reporterul prezent la librăria Humanitas de la Cișmigiu ca să relateze despre plăcutul eveniment editorial s-a bucurat de acest privilegiu, iar bucuria i-a fost și mai mare la plecare, când a constatat că ploaia încetase. Drumul până acasă l-a făcut într-un troleibuz cu toate geamurile închise, pe bulevardele ude ale Capitalei unei Românii care, deși zilele astea supraviețuiește cu aerul condiționat suspendat, se chinuiește să nu se sufoce.

[image_with_animation image_url=”320″ alignment=”center” animation=”None” box_shadow=”none” max_width=”100%”]

Anca Mizumschi trăiește în prezent în Portland, Oregon, precum și în București. A publicat următoarele volume: „Est” (1993), „Opera Capitală” (1996), „Poze cu zimți” (2008), „Anca lui Noe” (2009), „Versouri” (2010), „În moalele cerului” (2012), „Carte de citire” (2012), „Madrugada” (2013) și „Metropolitana” (2018).  Semnează articole pe teme sociale în mai multe reviste din România. Preocupările ei ca scriitor și ca psiholog includ teme ca: identitate și exil, conceptul de demnitate, imaginarul colectiv și teoria socială a emoțiilor. Poemele sale au fost traduse în spaniolă, suedeză, germană, italiană, franceză, maghiară, cehă și albaneză.

gelu diaconu

[email protected]

Patreon - O mie de semne
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.