Andreea Spînu ne-a scris ceva mai mult decât o frază, așa cum s-a întâmplat prima dată când ne-a trimis poeme la „Poșta redacției”, însă nici de data asta nu am aflat cine e cu adevărat. Poate că e mai bine așa, fiindcă în toată ecuația asta se păstrează constant cel mai important element: poezia. Dacă există poezie, aproape nimic altceva nu mai contează.

Iată ce ne-a spus Andreea: „Am luat o pauză purificatoare de două luni de la scris, ca mai apoi să mă lovească din nou inspirația și să scriu câteva poezii și chiar cred că există o anumită evoluție, deși în privința scrisului meu întotdeauna am avut o atitudine pesimistă.”

Vă las pe voi să decideți dacă există sau nu o evoluție față de textele anterioare.

•schimb poziții ca să nu mă schimb pe mine

mă bag sub un perete  
las
varul sa mă 
înghită

aici respirația e 
oglinda universului
dar la ce bun

îmi schimb poziția
cu mâna la ceafă
și picioarele ghemuite
primordial ghemuite
gândesc la acele 
diverse
necunoscute

ca un fetus
un set de mixuri 
mai spirituale într-o parte
mai tripate puțin ca la sfârșit
super chill –
mă aranjează pe interior

îmi ridic bărbia vertical
las lacrimile să alunece 
să mă taie de sub ochi
spre piept
apoi le șterg
fără regret

mă ridic 
ca un puiet
mă așez în alt loc
încet

să nu mă audă
aceia care dorm

mă bag în pat mă înfășor
în mantia-mi

maya sună ca 
adevăr acum că
stau și gândesc puțin
la hinduism

•Mania

mergând apăsător
după colțurile blocurilor gri
oare cântă viața dinți aurii 
sau o fi
de la
nebunia 
ce mă străpunge în sictir
de la lichidul
pe care-l văd ca pe 
elixir?

ce scriu e intim cum 
și ce beau și cum beau
e și mai intim
explozie de substanțe 
gândurile ei sunt ale mele.

ce scriu e recognoscibil
nu pt că talent
ci pt că sunt om
om care gânduri
și gânduri care trăite diferit
formează conexiuni
pe care nu le-ai mai zărit

când mă pun la scris
îmi zdrăngăne munți
și mări 
din alte dimensiuni
femei în alb și obiecte mici
cu viață
îmi zic cum și de ce
să fac 
ce să
scriu

deci nu-i al meu merit
e al lor
ei ajută să văd Eu praful
din dormitor
ei ajută
să-ncolțească-n mine 
aceste explozii electrice neuronale
pe care uneori
le trimit la culcare când
n-am chef de ele
când pur și simplu
nu trebuie să fie scrise
unele lucruri

nu pot în veci
să fie
scrise

le privesc însă cu ochiul din pahar
cu nenumărații ochi pardon
și le analizez obsesiv canalizând energia
pe molecule.

daily battles/ confesiune

I

mă strecor pe sub garduri
ochii fug pe coridor 
azi n-am chef
azi tramadol

la 20.000 de leghe distanță
oamenii se distrează dărâmându-și
declinul și mai mult
și mai mult decât ar trebui

în dreapta n-am nimic
în dreapta e soarele care
răsare fără să-l văd
apune în partea opusă a balconului.

II

încingeți oameni asfaltul

pe sub grilaj furnicuțe cară
firimiturile acelora
în treacăt mă aplec 
le privesc cu dispreț
uite libere 

sunt libere vreau să zic 

ce le-a fost lor dat 
ce mi s-a luat
dumnezeule 

invidios plin de sfială
câinele bunicii mă linge 
nu l-am plăcut niciodată dar când vine să
îl mângâi –
îl mângâi

o plăcere cutezătoare de adorare
a celor mai mici a celor mai
insignifiante făpturi
le-aș invidia – zău

dar sunt prea mici să le urăsc

II

prin crăpăturile de ciment
gândurile se scurg atent
au grijă să nu atingă
să nu stimuleze
exterioritatea

lumea de afară vreau să zic –
e nebună rău lumea de afară –

din căruciorul bătrânei 
o sticlă de cola și ouă de țară
îmi ies în evidență
ca și cum le-aș căuta

din bătrâna din 
autobuz nu se observă nimic
riduri și ochi și forme de ceva
ce cândva o fi fost

parcă aș căuta – zău – un mijloc să evadez

adică așa mi se pare 

III

Drumul până acasă de la țară
la blocul comunist care tremură când
intru în scară –

când intru în scară mă împiedic
treptele sunt puse fix pe
unde nu mă uit 

când vreau sa mă gândesc
fac apel la o parte de creier –
ea mi te aduce înapoi
să te imaginez
să fac ce 
aș fi făcut
dacă n-aș fi avut partea aia de creier

IV

bag corpul sub pătură la 30 de grade –
scurte momente de explorare a trecutului
ca notificările random de la iphone cu
uite ce amintire frumoasă ai de pe 20 august –
le șterg imediat –

ascult muzică fără versuri să-mi încânt
corpul extrasensibil
îl atingi puțin și face flashuri –

și bâzâie uneori se supraîncălzește o fi 
de la căldură de la
folosire prea multă folosire

V

motive să scriu n-am
sa vă zic sincer
dar n-aș trăi fără

de la geam văd porumbei 
se sperie când mai cade 
câte o bucată de var

și câinii latră noaptea 
toată noaptea latră 
unul la altul 

îi înțeleg într-un fel
într-un fel pe care nu-l cunosc ce-i drept

dar înțeleg.

când eforturile obosesc
să mă ridic iar din pat nițel –
obosesc și eu cu ele – 

zău vă zic.

Patreon - O mie de semne
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.