Radu Aldulescu este un nume care nu mai are nevoie de nicio prezentare. Prezența lui ar trebui să facă săli pline la evenimentele la care participă. Așa s-a întâmplat, de altfel, aseară, la Muzeul Național al Literaturii Române, unde a avut loc lansarea romanului publicat recent la Editura Hyperliteratura, „Rezidenți în Casa Visurilor”. A fost un eveniment foarte ofertant, împărțit în două, cu o primă parte în care a avut loc o prezentare a cărții și cu o a doua parte spectaculoasă atât la propriu, cât și la figurat. Au participat, în fața unei audiențe atașante, editorul Andrei Ruse, criticul literar Bianca Cernat, scriitorul Adrian Pârvu și, last but not least, romancierul Radu Aldulescu.

carturesti.ro

Bianca Cernat a mărturisit, printre altele, că Radu Aldulescu este unul dintre autorii români pe care i-a citit integral. „Din alți prozatori mi-a mai scăpat câte ceva, dar din Radu Aldulescu n-am pierdut până acum niciun roman. «Rezidenți în Casa Visurilor» este un roman dens, un roman de familie și în același timp un roman politic, virulent pe alocuri, un roman în care din loc în loc apar sugestiv și câteva personaje binecunoscute din realitate.

Unul dintre ele este, spre exemplu, Ion Vianu. Mi-a plăcut foarte mult secvența în care Ion Vianu apare aici, undeva prin anii `80, în ipostaze de medic psihoterapeut. E un roman sumbru și care reabilitează, ca și alte cărți ale lui Radu Aldulescu, același sens al tragicului cumva căzut în derizoriu într-o anumită perioadă, mai ales după excesul de experiment din proza optzecistă sau, în fine, dintr-o anumită parte a acesteia. Dintre reușitele acestui volum trebuie să notăm și personajele feminine. Sunt cel puțin două personaje feminine extrem de bine realizate. Unul dintre acestea este bătrâna mamă. În general, bătrânii îi ies foarte bine lui Radu Aldulescu. Un al doilea personaj feminin remarcabil este, desigur, Argentina” a spus, printre altele, Bianca Cernat.

[image_with_animation image_url=”2292″ alignment=”center” animation=”Fade In” box_shadow=”none” max_width=”100%”]

Scriitorul Adrian Pârvu, al cărui roman „Sângele apă nu se face” a apărut de curând la Editura Hyperliteratura, a avut numai cuvinte de laudă la adresa prietenului său. „Radu Aldulescu este un scriitor român care are o operă. Omul muncește de ceva ani, a scris vreo zece cărți. Este un autor inconfundabil, cu fixurile, cu răutățile, cu bunăciunile, cu inima și cu sufletul lui. Această carte este o părticică din această sferă, din acest glob care se numește prozatorul român Radu Aldulescu. Nu-i obligatoriu să-l citești integral, dar jumătate dintre cărțile lui, cel puțin cinci romane, trebuie citite obligatoriu. Radu Aldulescu este un important prozator român contemporan, este un scriitor rău, care se ceartă cu sistemul, se ceartă cu lumea, se împacă însă cu prietenii și își împarte viața cum știe el, iar cărțile lui sunt fundamentale pentru literatura română contemporană” a spus cel pe care toată lumea îl cunoaște după apelativul Adilă.

Ultimul care a luat cuvântul a fost directorul Hyperliteratura, Andrei Ruse. „Când am deschis editura Hyperliteratura, care este destul de tânără, are aproape doi ani, mi-am dorit enorm să fac două lucruri: să promovez autorii români foarte buni și să le ofer ceea ce în general editurile tradiționale au cam uitat să facă: respect, în primul rând, și poate că în acest respect intră și programul de promovare și drepturile financiare mai mari, chiar și de trei sau patru ori comparativ cu alte edituri. Mi-am făcut o listă, când am început editura, de beletristică. Am avut doi autori în capul ei. Unul era Octavian Soviany, iar celălalt era Radu Aldulescu. Mi-am spus că fără ei doi viziunea mea asupra editurii Hyperliteratura n-ar putea să funcționeze.

Prima oară am început anul trecut cu Octavian Soviany, cu un roman foarte frumos, «Casa din strada Sirenelor», iar la începutul acestui an l-am contactat pe Radu Aldulescu. L-am întrebat dacă are un proiect. Mi-a spus că este pe final cu romanul «Rezidenți în Casa Visurilor». I-am arătat oferta noastră, ne-am înțeles din prima seară și am și demarat o campanie de crowdfunding și precomenzi. Noi așa obișnuim să facem la editură, să ne adresăm publicului, pentru că noi credem în public foarte mult.

Din banii strânși din precomenzi am publicat nu doar cartea, ci am și reușit să vindem, înainte de orice lansare, 300 de exemplare, ceea ce este o cifră importantă. Am putut să facem și câteva lansări imediat după ce a apărut cartea. Ne-am plimbat un pic prin țară cu această ocazie. Este campania noastră de crowdfunding și precomenzi care a fost, cred, cel mai greu de realizat, dar a ieșit cel mai bine și sunt foarte bucuros că am putut să fac lucrul acesta pentru Radu. Sper să mă țin de promisiunea ca acest prim tiraj să se epuizeze cât mai repede. Este onorant, atât pentru mine, cât și pentru Hyperliteratura, să avem un autor de talia lui Radu Aldulescu. Sper ca acest roman să fie doar primul proiect la noi” a spus Andrei în încheierea primei părți a lansării.

[image_with_animation image_url=”2332″ alignment=”center” animation=”Fade In” box_shadow=”none” max_width=”100%”]

În a doua parte a serii actrița Patricia Ionescu a susținut un „one man show” excelent, o scenetă adaptată după romanul „Rezidenți în Casa Visurilor”. Privind la desfășurarea monologului talentatei artiste am realizat cât de mult se pretează romanele lui Radu atât unei adaptări cinematografice (există, de altfel, un precedent, Radu semnând scenariul filmului „Terminus Paradis”, regizat de regretatul Lucian Pintilie), cât și uneia dramatice. Seara s-a încheiat, cum altfel, cu o sesiune de autografe. L-am primit și eu pe al meu de la scriitorul care, cândva, în bezna comunistă, mi-a fost coleg în bolgia de la tipografia „Informația”, acolo unde ne-am petrecut o parte din tinerețe .

gelu diaconu
https://www.facebook.com/omiedesemne/

Patreon - O mie de semne
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.