Editura Tracus Arte ne semnalează cele mai noi apariții editoriale.
Ultima strigare de scrib, volumul de poeme semnat de George Popescu
„Opera poetică a lui George Popescu este neîndoielnic de anvergură europeană, nutrită de un dialog neliniștit, spre a o spune numaidecât, între Geneză și Apocalipsă, cu craniul Elenei între mâini, încoronată de o frumusețe pierdută, de care cu toții ne simțim orfani. Poezia lui George Popescu traduce o astfel de sintonie, deloc coincidentă, între lume și cuvânt, care totuși se hrănește dintr-o adecvată interlingua de putere utopică: uneori minerală, precum poezia lui Trakl, alteori disonantă, precum cea a lui Hölderlin, plină de fascinația lucrurilor pe cale de a se întâmpla, limbă suspendată, întreruptă, ca dialog neîmpliit, cu acel diapazon al lui Celan.” Marco Lucchesi
Bolyai la Timișoara. O epopee onirică, de Caius Dobrescu
„Mi-am propus să compun, din fapte reale, dar și din viraje în oniric și imaginar, o poveste care să strîngă întreaga dramă a existenței lui János Bolyai în jurul unei experiențe revelatoare care se consumă în spațiul Timișoarei – și al celebrei Frontiere Militare a Imperiului Habsburgic din vecinătatea imediată a acesteia. Dincolo, însă, de orice fabulație, este evident că experiența meleagurilor bănățene l-a marcat
definitiv pe marele matematician: după numai trei ani, el pleacă de aici ducînd cu sine malaria și reumatismul care îl vor însoți toată viața. Și vor contribui, după toate aparențele, la sfîrșitul său prematur, din 1860.
Cei trei ani petrecuți la Timișoara de pionierul geometriei neeuclidiene și al – cu propriile lui cuvinte – Spațiului Absolut condensează fascinația și groaza cu care mintea modernă descoperea lumile posibile: ceva între o eflorescență feerică și o explozie distrugătoare.” Caius Dobrescu
***
„De mult nu am mai citit o narațiune în versuri atât de inteligent construită, atât de firesc-experimentală, atât de inventivă, de stranie și de magnetică. În această „Epopee onirică”, Caius Dobrescu este un desăvârșit alchimist ironic, care aglutinează timpurile vorbirilor, care amestecă granițele de orice fel până la armonioasa lor disoluție și reînvie „golemul” unei lumi crepusculare, misterioase, irezistibil de originale și ciudat de credibile.” Teodor Dună