Eugenio Montale (12 octombrie 1896 – 12 septembrie 1981) a fost ultimul dintre cei șase copii ai lui Domenico Montale, comerciant, și al Giuseppinei Ricci Montale. Între 1902-1907 urmează la Genova cursurile școlilor elementare „Ambrogio Spinola” și „Giano Grillo”.
În august 1917 este înrolat în Regimentul 23 Infanterie și încartiruit la Novara. În 1918 este trimis, ca voluntar, pe front la Vallarsa (zona Trentino) și capătă comanda unui post de linia întâi, la Valmorbia. De aici va fi transferat la Rovereto (tot în Trentino), apoi în Piemont și la Geneva, unde îl găsește sfârșitul războiului.
În iunie 1922 are loc debutul poetic al lui Montale, în nr. 2 al revistei torineze Primo Tempo. În 1925 revista de orientare democratică și antifascistă a lui Pierro Gobetti Il Baretti anunță apariția volumului de debut al lui Montale, Ossi di sepia, care va fi reeditat de mai multe ori de-a lungul timpului.
În octombrie 1939 apare la Torino volumul de poezii Le occasioni/ Prilejurile, cu un mare ecou mai ales în rândurile noilor generații de intelectuali. În 1943 îi apare în Elveția, la Lugano, placheta Finisterre. În 1948 este tipărită prima ediție a volumului Quaderni di traduzioni/ Caiete de traduceri.
În 1962 publică volumul de poeme Satura. În decembrie primește Premiul Internațional Feltrinelli al Academiei Naționale Dei Lincei.
În octombrie 1975 Academia Regală Suedeză îi acordă Premiul Nobel pentru Literatură. La 12 decembrie, la ceremonia solemnă de decernare, ține discursul E ancora possibile la poesia?
În 1977 îi apare cartea de versuri Quaderno di quattro anni/ Caiet pe patru ani. Editura Mondadori publică Tutte le poesie di Eugenio Montale. În 1981 apare volumul Altri versi e poesie disperse/ Alte versuri și poezii risipite, sub îngrijirea lui Giorgio Zampa.
Pe 14 septembrie 1981, la două zile de la moartea poetului, sunt organizate funeralii naționale care se desfășoară la Domul din Milano, în prezența președintelui Italiei, Sandro Pertini.
Notele biobibliografice și poemele de mai jos sunt preluate din volumul Poesie/ Poezii, apărut în 2006 la Editura Humanitas, ediție și note de Șerban Stati, cu o prefață de Pietro Cataldi. Traduceri din italiană de Florin Chirițescu, Ilie Constantin, Marian Papahagi, Dragoș Vrânceanu, Filofteia și Șerban Stati.
Credit foto Eugenio Montale: https://ro.wikipedia.org/wiki/Eugenio_Montale#/media/Fi%C8%99ier:Eugenio_Montale.jpg
Lămâile
Ascultă-mă, poeții laureați
se mișcă numai printre plante
cu nume puțin folosite: buxus, ligustru, acant.
În ce mă privește, îmi plac străzile ce dau în ierboasele
șanțuri unde prin bălți
pe jumătate secate apucă băieții
vreun subțiratic țipar:
ulicioarele care urmează buza șanțurilor,
coboară printre pămătufii trestiei
și dau în grădini, printre copacii lămâilor.
Mai bine dacă gâlceava păsărilor
se stinge înghițită de azur:
căci simți mai limpede acel susur
al crengilor prietene în aerul ce-aproape nu se mișcă;
și înțelesurile acestei miresme
ce nu se desprinde de pământ
și plouă în piept o neliniștită dulceață.
Aici al învrăjbitelor patimi
război tace ca prin minune,
ne revine și nouă sărmanilor aici partea noastră de bogăție
și e mireasma lămâilor.
Vezi, în tăcerile-acestea în care lucrurile
se lasă și par gata
să-și trădeze taina lor ultimă,
te-aștepți poate
să descoperi vreo greșeală a Naturii,
punctul mort al lumii, veriga ce nu ține,
firul de descurcat care să ne ducă-n sfârșit
în miezul unui adevăr.
Privirea scotocește împrejur
mintea cercetează, departe, potrivește,
în parfumul ce-mparte
pe când ziua zăbovește.
Sunt tăcerile-n care se vede
în orice umbră umană ce se îndepărtează
o Divinitate tulburată.
Dar amăgirea-ncetează și timpul iar ne-aduce
în orașele zgomotoase unde albastrul se-arată
doar în bucăți, sus, printre cornișe.
Ploaia ostenește pământul, apoi; se-ndesește
plictisul iernii printre case,
lumina se face avară – amară și inima.
Când într-o zi printr-o poartă deschisă
printre copacii din curte
ni se arată galbenul lămâilor;
iar gerul din inimi se desface
și-n piept ne revarsă
cântecele lor
trâmbițele de aur ale solarității.
(traducere de Marian Papahagi)
Oase de sepie
Nu ne cere cuvântul ce-ar mărgini-mprejur
sufletul nostru inform, și-n literele de foc
l-ar arăta, lucind ca în mijloc
de câmp prăfos șofranul fără nimic în jur.
Ah omul care merge liniștit
cu alții și cu sine amic,
de umbra-i nepăsându-i când canicula
o-ntipărește-n zidul scorojit!
Nu ne cere formula ce lumi poate deschide,
cel mult silabe strâmbe, sau răsucite ghem.
atâta doar putem, în vorbe aride,
să-ți spunem: ce nu suntem, ce nu vrem.
(traducere de Marian Papahagi)
Zi și noapte
Și-o pană care zboară poate să deseneze
figura ta, sau raza jucându-se ascunsă
`ntre mobile, lumina-ntoarsă din oglinda
unui copil, de pe acoperișuri. Pe-nconjurul de ziduri
dâre de aburi turlele de plopi
le prelungesc și pe trepiedul tocilarului
se-nfoaie papagalul. Apoi zăduful
nopții-n piațetă, pașii, mereu această dură
osteneală a scufundării, spre a ieși egali
din secole, sau clipe, de coșmar ce nu pot
să regăsească lumina ochilor tăi în ungherul
incandescent – și-aceleași strigăte și lungi
plânsete pe verandă
de bubuie neașteptată izbirea ce-ți roșește
gâtul și-aripa-ți frânge, o, primejdioasă
vestitoare a zorilor,
și se deșteaptă mânăstiri, spitale
în sfârșiri de trâmbiți…
(traducere de Marian Papahagi)
