Atenție! Poeme de Emil Brumaru cu limbaj licențios!

În subsolul postării cu poemele lui Adrian Belinsky cineva mi-a spus, pe un ton oripilat amical, că „O mie de semne” poate mai mult. Într-adevăr, poemele lui Adrian au câteva volute care pot fi interpretate drept vulgare. Spun „pot fi interpretate” deoarece știm cu toții – sau măcar cei care au lucrat sau încă mai lucrează în presă – ce înseamnă scoaterea din context.

Firește, luată mot à mot, expresia „zbârcitură scremată” este vulgară și incompatibilă cu un text care se pretinde poetic. Integrată însă într-un con-text, ea poate să sugereze cu totul alte lucruri. Până și un licean care își ia bacalaureatul la 32 de ani știe asta.

În fine, ca să nu mai lungesc lucrurile, m-am gândit că „O mie de semne” poate într-adevăr mai mult. Așa că o să redau, în cele ce urmează, trei poeme cu limbaj licențios, interzis minorilor (și celor care-și iau bacalaureatul la 32 de ani), semnate de Emil Brumaru (din volumul „Submarinul erotic”, apărut în colecția „Opere” la Editura Polirom în 2009).

Sigur, veți spune că Brumaru e Brumaru și nu se pune. Faceți însă un exercițiu simplu: scoateți din poeme cuvintele sau expresiile licențioase și puneți-le deoparte. Veți vedea că pot fi catalogate drept „scârboase” și pot fi însoțite de mirări sapiențiale precum „Ce e asta??”.

Mi-e-o scîrbă delicioasă de Tamara…

Mi-e-o scîrbă delicioasă de Tamara.
Beată-mi adoarme-n pat cu pula-n gură.
Nici picurată pe lindic cu ceară
Să nu se fută-n cur nu se îndură,
Ci vrea mereu să-i umplu-n sperme mațul
Ce-i străjuit de-o găurică strîmtă.
Vomit pe sînii ei, să-i sting nesațul,
Trupul i-l piș și fericita cîntă;
Și mă așază peste gura-i largă
Să-mi prindă-n dinți căcatul când cald iese.
Slăvește prin futaiuri triple, dese,
Carnea-i flămîndă, pîn’ ce-o duc pe targă
La vreun spital de-urgențe, cu servicii,
Să-i oblojească relele-orificii,
Ci ea prostește doctorii-n noi vicii…

Prima scrisoare a marchizului către contesă

Pizdanca ta e o delicatesă
Ce-i bună de futut, de lins, de supt
Din vîrful lindicard neîntrerupt,
Prea scumpă și zburdalnică contesă.
Bem mied, mîncăm fazani răscopți în spuză,
Mai gîtuim și cîte-un porumbiel,
Tu iei în pat poziții fel de fel
Și micile cruzimi ne și amuză.
Rîzînd spui: Și prințesele se cacă!!!
Și pe-un platou rotund de alabastru
Mi-așezi deliciul tău cel mai măiastru,
Înmiresmat și blond ca să îmi placă.
Și astfel ne mai trece-o săptămînă
De timp prins în borcane cu rășină…

Prea scumpă contesă
Te pupă pe-o fesă
Marchizul c-o tresă-
Rire cam vulgară
La vreme de seară
Și de dimineață
Muiată-n dulceață
De-amor pîn’ la greață

Castelul Pulelor din Vis

A doua scrisoare pentru scumpa mea contesă

Arată-mi curul mare-n ganguri sumbre
Și lasă-mă, priviți de cîini, să-l fut
În găurica ce-ți clipește-ocult
A dor smintit printre lumini și umbre.

În preajmă-ne arhanghelii fac tumbe,
Se-aude-n cer marfaru-n veci pierdut,
Și-n beciuri vechi pereții umezi put
Și pompierii-n flăcări scot tulumbe…

Vino cu cracii moi cînd cade-amurgul
Și o să-ți bag o pulă de-ntreg burgul
Se va cutremura-n odăi și-n tandre străzi

Prelinse lin în pante și-n scărițe
Cînd tu schelălăiești, pierdută-n fițe,
Mișcînd adînc din buci ca la parăzi!!!

Marchizul ce-ți linge izul
Pizdei împroșcînd parbrizul!

Foto Emil Brumaru: https://ciao.ro/poetul-emil-brumaru-a-murit/