În subsolul postării cu poemele lui Adrian Belinsky cineva mi-a spus, pe un ton oripilat amical, că „O mie de semne” poate mai mult. Într-adevăr, poemele lui Adrian au câteva volute care pot fi interpretate drept vulgare. Spun „pot fi interpretate” deoarece știm cu toții – sau măcar cei care au lucrat sau încă mai lucrează în presă – ce înseamnă scoaterea din context.

Firește, luată mot à mot, expresia „zbârcitură scremată” este vulgară și incompatibilă cu un text care se pretinde poetic. Integrată însă într-un con-text, ea poate să sugereze cu totul alte lucruri. Până și un licean care își ia bacalaureatul la 32 de ani știe asta.

În fine, ca să nu mai lungesc lucrurile, m-am gândit că „O mie de semne” poate într-adevăr mai mult. Așa că o să redau, în cele ce urmează, trei poeme cu limbaj licențios, interzis minorilor (și celor care-și iau bacalaureatul la 32 de ani), semnate de Emil Brumaru (din volumul „Submarinul erotic”, apărut în colecția „Opere” la Editura Polirom în 2009).

Sigur, veți spune că Brumaru e Brumaru și nu se pune. Faceți însă un exercițiu simplu: scoateți din poeme cuvintele sau expresiile licențioase și puneți-le deoparte. Veți vedea că pot fi catalogate drept „scârboase” și pot fi însoțite de mirări sapiențiale precum „Ce e asta??”.

Mi-e-o scîrbă delicioasă de Tamara…

Mi-e-o scîrbă delicioasă de Tamara.
Beată-mi adoarme-n pat cu pula-n gură.
Nici picurată pe lindic cu ceară
Să nu se fută-n cur nu se îndură,
Ci vrea mereu să-i umplu-n sperme mațul
Ce-i străjuit de-o găurică strîmtă.
Vomit pe sînii ei, să-i sting nesațul,
Trupul i-l piș și fericita cîntă;
Și mă așază peste gura-i largă
Să-mi prindă-n dinți căcatul când cald iese.
Slăvește prin futaiuri triple, dese,
Carnea-i flămîndă, pîn’ ce-o duc pe targă
La vreun spital de-urgențe, cu servicii,
Să-i oblojească relele-orificii,
Ci ea prostește doctorii-n noi vicii…

Prima scrisoare a marchizului către contesă

Pizdanca ta e o delicatesă
Ce-i bună de futut, de lins, de supt
Din vîrful lindicard neîntrerupt,
Prea scumpă și zburdalnică contesă.
Bem mied, mîncăm fazani răscopți în spuză,
Mai gîtuim și cîte-un porumbiel,
Tu iei în pat poziții fel de fel
Și micile cruzimi ne și amuză.
Rîzînd spui: Și prințesele se cacă!!!
Și pe-un platou rotund de alabastru
Mi-așezi deliciul tău cel mai măiastru,
Înmiresmat și blond ca să îmi placă.
Și astfel ne mai trece-o săptămînă
De timp prins în borcane cu rășină…

Prea scumpă contesă
Te pupă pe-o fesă
Marchizul c-o tresă-
Rire cam vulgară
La vreme de seară
Și de dimineață
Muiată-n dulceață
De-amor pîn’ la greață

Castelul Pulelor din Vis

A doua scrisoare pentru scumpa mea contesă

Arată-mi curul mare-n ganguri sumbre
Și lasă-mă, priviți de cîini, să-l fut
În găurica ce-ți clipește-ocult
A dor smintit printre lumini și umbre.

În preajmă-ne arhanghelii fac tumbe,
Se-aude-n cer marfaru-n veci pierdut,
Și-n beciuri vechi pereții umezi put
Și pompierii-n flăcări scot tulumbe…

Vino cu cracii moi cînd cade-amurgul
Și o să-ți bag o pulă de-ntreg burgul
Se va cutremura-n odăi și-n tandre străzi

Prelinse lin în pante și-n scărițe
Cînd tu schelălăiești, pierdută-n fițe,
Mișcînd adînc din buci ca la parăzi!!!

Marchizul ce-ți linge izul
Pizdei împroșcînd parbrizul!

Foto Emil Brumaru: https://ciao.ro/poetul-emil-brumaru-a-murit/

Doneaza prin patreon Wide
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment