La Editura Polirom a apărut de curând cel de-al doilea volum al corespondenței unuia dintre cei mai mari scriitori ai lumii, A.P. Cehov: O viaţă în scrisori. Corespondență II (1891-1904), ediţie îngrijită, selecţie, traducere din limba rusă şi note de Sorina Bălănescu.
Volumul a fost publicat în ediție cartonată în prestigioasa colecție de traduceri din literatura universală „Biblioteca Polirom” (coordonator: Dan Croitoru), în anul în care aceasta împlinește 25 de ani. În aceeași colecție a apărut în anul 2018 și primul volum al corespondenței lui Cehov: O viaţă în scrisori. Corespondenţă I (1879-1890), ediţie îngrijită şi traducere de Sorina Bălănescu.
„Cel care nu dorește nimic, nu speră nimic și nu se teme de nimic nu poate fi artist.” (A.P. Cehov)
„Burghezia ține mult la așa‑numitele tipuri «pozitive» și la romanele cu finaluri fericite, întrucât ele îi alimentează ideea că poți să acumulezi capital și să‑ți păstrezi neprihănirea, poți să fii o fiară sălbatică și totodată fericit.” (A.P. Cehov)
„Dacă ne-am săturat de propriul nostru materialism, trebuie spus că până și cel mai neînsemnat scriitor rus are un respect înnăscut față de spiritul uman. […] Profunzimea prozei rusești, dar și sentimentul de disperare vin din faptul că nu există un răspuns definitiv, că viața, dacă este examinată cu onestitate, înseamnă întrebare după întrebare și că aceste interogații deznădăjduite trebuie lăsate să răsune iar și iar după ce povestirea sau romanul s-a încheiat. Poate că scriitorii ruși au dreptate; fără îndoială, ei văd mai departe decât noi. Dar poate că și noi vedem ceva ce lor le scapă: vocea protestatară din literatura noastră e vocea unei vechi civilizații, care a sădit în noi instinctul de a ne bucura și de a lupta mai degrabă decât de a suferi și de a înțelege.” (Virginia Woolf)
„Ca artist, Cehov nici măcar nu poate fi comparat cu scriitorii ruși de dinaintea lui – cu Turgheniev, cu Dostoievski sau cu mine. Cehov are propriul lui stil unic, ca al pictorilor impresioniști. Te uiți cum, parcă la întâmplare, pictează cu culorile care-i sunt la îndemână, iar acestea par să nu aibă nici o legătură între ele. Dar, dacă te îndepărtezi puțin și privești, impresia e completă: ai în față o imagine strălucitoare și irezistibilă a naturii. Și încă un semn evident că Cehov e un adevărat artist: îl poți reciti de mai multe ori.” (Lev Tolstoi)
„Această corespondență este, înainte de toate, literatură de primă mână. Epistolaria nutrește opera de ficțiune, dar o și concurează, ca har al invenției și construcției poetice.” (Sorina Bălănescu)
Anton Pavlovici Cehov, una dintre figurile marcante ale literaturii ruse a secolului al XIX-lea, s-a născut la 17/29 ianuarie 1860, în oraşul Taganrog. Între anii 1867 şi 1879 face studii primare şi secundare în oraşul natal, manifestând o puternică pasiune pentru teatru şi scris. În 1879, cu o bursă primită din partea primăriei oraşului Taganrog, se înscrie la Facultatea de Medicină a Universităţii din Moscova, pe care o absolvă în 1884. Între timp, pentru a-şi ajuta familia, care întâmpină mari dificultăţi financiare după falimentul afacerii tatălui, începe colaborarea cu câteva reviste umoristice, unde publică schiţe, povestiri, anunţuri, reclame şi parodii. În 1884 îi apare prima carte, Basmele Melpomenei, ce reuneşte un număr de şase povestiri. Urmează În amurg (1887) şi prima sa piesă de teatru, Drama Ivanov, reprezentată în premieră pe 5 octombrie 1887, la Moscova. În 1889, la Sankt-Petersburg, apare volumul Copiii. Povestiri de Anton Cehov. În 1896 are loc premiera piesei Pescăruşul, urmată de Unchiul Vanea (jucată pentru prima dată în 1899), Trei surori (cu premiera pe 31 ianuarie 1901) şi Livada de vişini (reprezentată în premieră pe 17 ianuarie 1904). Încă din timpul vieţii i se tipăreşte ediţia de Opere, apărută în zece volume, între anii 1899 şi 1902. Grav bolnav de tuberculoză, se stinge în staţiunea Badenweiler din Germania, pe 2 iulie 1904, la vârsta de patruzeci şi patru de ani.
FRAGMENTE DIN VOLUM
A.P. Cehov către O.L. Knipper
22 aprilie 1901, Ialta
Iubita mea, buna mea Knipșits, nu te‑am rugat să rămâi, pentru că nu mai suport Ialta și pentru că mi‑am spus că, oricum, o să ne vedem în curând. Orice ar fi fost, degeaba te superi, suflețelul meu. Nu am nici un fel de gânduri ascunse, ci spun ceea ce gândesc.
La început de mai, chiar în prima săptămână, vin la Moscova. Dacă se va putea, ne cununăm și plecăm în voiaj pe Volga sau mai întâi mergem în voiaj pe Volga și apoi ne cununăm – cum crezi tu că e mai bine. Luăm vaporul la Iaroslavl sau la Râbinsk spre Astrahan, de acolo – la Baku, de la Baku la Batumi. Sau nu vrei așa? Se poate și altfel: pe Dvina de Nord la Arhanghelsk, de acolo spre Solovki. Tu alegi. Unde vrei, acolo mergem. Apoi toată iarna sau o mare parte din iarnă rămân la Moscova, în apartamentul tău. Numai să nu bolesc, să fiu sănătos. Tusea îmi răpește ultima picătură de energie, sunt sceptic în privința viitorului și scriu fără nici un chef. Gândește‑te și tu la viitor, nevestica mea. Cum spui, așa o să fac, altfel, noi nu vom trăi, ci vom înghiți viața câte o lingură pe oră.
Înseamnă că tu ai rămas acum fără roluri? Este o știre foarte plăcută pentru mine. Azi am primit cronica la Trei surori din Revue Blanche. Am primit și răspunsul lui Tolstoi la decizia Sinodului. Am mai primit și almanahul Severnâe țvetî (Florile Nordului) cu povestirea mea. De la fratele meu Ivan am primit o scrisoare; îmi scrie că este bolnav. De la trupa „Olympia“ din Petersburg am primit o telegramă – îmi cer permisiunea să pună în scenă Trei surori. Astăzi plouă, e un vânt dezolant, dar e cald, chiar plăcut afară. Câinele Kaștanka, pe care îl numești în scrisoarea ta Roșcovanul, a primit o lovitură de copită peste labă, acum trebuie să mă ocup de el, să‑i pun comprese și, din cauza asta, toată casa miroase a iodoform.
Ai uitat pe masă o rublă. Domnișoara Vasilieva, pe care ai cunoscut‑o, este melancolică și nu mănâncă nimic.
Lui Vișnevski nu i‑am scris scrisori triste.
Ce‑o să găsesc la voi la teatru când vin? Ce repetiții mai sunt? Ce anume repetați? Michael Kramer? Rața sălbatică? Din când în când mă încearcă dorința de a scrie pentru Teatrul de Artă un vodevil în 4 acte sau o comedie. Și o să o scriu, dacă n‑or să apară alte griji, dar nu o predau Teatrului mai devreme de sfârșitul lui 1903.
O să‑ți telegrafiez, dar să nu spui nimănui și să vii singură la gară. Ai auzit? Până atunci, la revedere, suflețelul meu, fetița mea iubită. Nu te amărî degeaba și nu mai scorni Dumnezeu știe ce; pe cuvântul meu de onoare, nu am nimic de ascuns față de tine. Fii bună, nu te supăra.
Te sărut cu ardoare, cățelușule.
Al tău, Antoine.
Către O.L. Knipper
26 aprilie 1901, Ialta
[…] Dacă îți dai cuvântul de onoare că nici un suflet din Moscova n‑o să afle de nunta noastră decât după ce are loc, mă cunun cu tine chiar în ziua sosirii mele. Nu știu de ce, dar teribil mă mai tem de cununie și de felicitări, și de cupa de șampanie pe care trebuie s‑o țin în mână, și de faptul că trebuie să zâmbesc vag. De la biserică să nu mergem acasă, ci direct la Zvenigorod. Sau să ne cununăm la Zvenigorod! Gândește‑te, gândește‑te, suflețelule! Că nu degeaba se spune că ești deșteaptă.
Vremea la Ialta este mizerabilă. Vântul bate fără oprire. Trandafirii înfloresc, însă anul ăsta sunt puțini, dar cu flori bogate. Stânjeneii sunt o minune.
În ce mă privește, toate sunt în regulă, toate în afară de un fleac – sănătatea.
Gorki nu are domiciliu obligatoriu, ci este arestat; este închis la Nijni [Novgorod]. Și Posse este arestat.
Te îmbrățișez, Olka.
Al tău, Antoine.
Către O.L. Knipper‑Cehova
11 ianuarie 1902, Ialta
[…] Nu ți‑am scris despre Revelion, pentru că a fost o noapte ca oricare alta, deși la ora 12 încă eram treaz.
Mâine Mașa pleacă, și rămân iarăși singur. M‑a hrănit atât de bine, că am luat în greutate câteva kilograme. Când Mașa este acasă, în jur este mai multă ordine.
Astăzi nu mă simt prea bine, se mai întâmplă, însă până mâine îmi trece.
Cum a fost spectacolul pentru doctori? V‑au oferit ceva în dar? Am citit în ziare că ar intenționa să dăruiască trupei portretul meu. La ce bun portretul? Unde să‑l puneți?
Ah, actrița mea mică și dragă, oare când o să ne mai vedem? Mi‑e atât de urât fără tine, încât în curând o să încep să strig după ajutor. Nu mă interesează nimic din ce se întâmplă la Ialta, mă simt ca în surghiun, în orașul Beriozov. Am nevoie să fiu la Moscova, lângă tine, am nevoie să observ viața, am nevoie să stau la Moscova și acolo să visez cu ochii deschiși la o călătorie în Crimeea, în străinătate.
Spui că lui Elpatievski i‑a plăcut spectacolul cu Trei surori? Dar asta nu se poate, iartă‑mă, scumpa mea.
Beau lapte, câte două căni pe zi. De altfel, Mașa o să‑ți povestească despre traiul meu aici, dacă o să vrea.
Și acum, îngerașule, papagalule scump, cățelușule, să fii sănătoasă, să te aibă Domnul în paza lui. Eu te iubesc, nu uita asta! Nu uita, cățelușule!
Cum merg repetițiile la Micii burghezi? Pe când premiera?
Al tău prea plecat, Antoine.
Către O.L. Knipper‑Cehova
24 decembrie 1902, Ialta
Bătrânica mea iubită, moșneagul tău nu e tocmai sănătos. Noaptea asta am dormit foarte prost, agitat; m‑a durut tot corpul și am avut febră. Nu am poftă de mâncare, iar astăzi avem plăcintă. Dar nu face nimic!
Am primit o scrisoare foarte frumoasă de la Kurkin despre piesa lui Gorki, atât de frumoasă, că mă gândesc să‑i trimit o copie lui Aleksei Maksimovici. Din tot ce am citit despre piesă, acesta este cel mai interesant comentariu. Un entuziasm total și multe observații remarcabile. Te‑au lăudat ziarele, înseamnă că nu ai dat rolul peste cap, că ai jucat bine. Dacă aș fi la Moscova, m‑aș duce neapărat la Ermitage după spectacol, aș rămâne acolo până în zori și m‑aș bate cu Baranov.
Ieri i‑am scris lui Nemirovici. Livada de vișini va avea trei acte. Așa cred, însă nu m‑am hotărât definitiv. Când o să mă pun pe picioare, o să încep iarăși să fac planuri, acum însă le‑am lăsat pe toate baltă. Vremea e mizerabilă, ieri a bătut ploaia toată ziua, iar astăzi este înnorat, mult noroi pe străzi. Trăiesc ca un adevărat surghiunit. […]
Al tău, A.
© Editura Polirom, 2023
