Editura Polirom vă oferă un fragment din romanul Legături de sânge, de Michel Bussi, apărut de curînd în „Biblioteca Polirom”, şi în ediţie digitală, traducere din limba franceză şi note de Alexandra Cozmolici.

Un roman iniţiatic despre memorie, identitate şi familie, în care misterul şi aventura se împletesc cu problematica psihologică şi socială.

Vechi fief al lui Mazarin şi colonie penitenciară secole la rînd, insula Mornesey ascunde o istorie tumultuoasă şi un mister care fascinează localnicii şi turiştii deopotrivă: legendara Nebunie Mazarin, comoara fabuloasă ce ar fi fost îngropată aici cu sute de ani în urmă. În vara cînd împlineşte şaisprezece ani, Colin, un băiat orfan, alege nu întîmplător o tabără din Mornesey: pe situl de la abaţie şi-a petrecut primii ani din viaţă şi tot în apele insulei s-ar fi sinucis tatăl lui, arheolog implicat într-o afacere necurată cu imobiliare. Toată viaţa i s-a spus că tatăl lui a murit, dar semne stranii şi o profeţie enigmatică a mamei lui îl încredinţează că acesta se ascunde undeva şi că într-o zi o să-l regăsească. Să fie o coincidenţă că tocmai în timpul vacanţei lui evadează doi deţinuţi din penitenciarul Mornesey? Şi ce e cu necunoscutul acela, pe care l-a văzut în amintire de atîtea ori? Încercînd să afle răspunsul la întrebări care l-au bîntuit toată copilăria, Colin porneşte într-o cursă contracronometru plină de pericole, la capătul căreia vor ieşi la iveală secrete dureroase şi adevăruri tulburătoare. Un roman iniţiatic despre memorie, identitate şi familie, în care misterul şi aventura se împletesc cu problematica psihologică şi socială.

„O poveste halucinantă, personaje emoţionante şi un deznodămînt genial.” (Elle)

„O intrigă palpitantă, cu o ţesătură impecabilă.” (La Voix du Nord)

„Întîmplări cumplite se desfăşoară în fundal, referinţe culturale apar la tot pasul, iar construcţia romanului e complexă şi totodată extraordinar de dinamică. Eşafodajul cărţii e magia lui Bussi: suntem în cel mai picaresc dintre romanele sale.” (la Repubblica)

„Vă intersectaţi cu cineva şi, o clipă, vi se pare că-l recunoaşteţi… înainte să vă daţi seama că e o prostie şi să realizaţi: acel cineva, o ştiţi prea bine, a murit. Imaginaţia a luat-o înaintea raţiunii. Silueta, umbra, vocea, rîsul acelea nu pot fi ale bunicului, ale prietenului din copilărie, ale fostului vecin. Acest roman s-a născut tocmai din senzaţia asta răscolitoare.” (Michel Bussi)

Michel Bussi s-a născut în 1965 la Louviers (Haute Normandie, Franţa) şi este scriitor, politolog şi profesor de geografie la Universitatea din Rouen. A început să scrie în anii 1990, dar a publicat primul roman, Code Lupin, abia în 2006, acesta atingînd repede cifra-record de nouă ediţii. I-au urmat alte titluri: Omaha Crimes (2007), Mourir sur Seine (2008), Sang famille (2009, 2018), Nymphéas noirs (2011; Nuferi negri, Polirom, 2018), ultimul fiind cel mai premiat roman poliţist francez în 2011. Următoarea reuşită, Un avion sans elle (2012; Fetiţa cu ochi albaştri, Polirom, 2015), tradus în 25 de ţări, l-a propulsat printre cei mai reputaţi autori contemporani de romane poliţiste, dovadă distincţiile obţinute chiar în anul apariţiei: Prix Maison de la Presse, Prix du Roman Populaire, premiul pentru cel mai bun roman poliţist francofon.

FRAGMENT

Detunătura a spulberat liniștea nopții.
O împușcătură.
La câțiva metri de ei.
Simon s-a rostogolit, ca din reflex, acoperind cu trupul lui corpul de păpușă ce încă-l săruta.
Liniște din nou.
— Stai aici.
Era clar din tonul lui că nu glumește. Candice a rămas întinsă pe nisip. Vie. Tremurând.
Simon s-a târât pe nisip. Detunătura se auzise dinspre nord. O armă de foc, fără nici o îndoială. În semiîntuneric, nu vedea, practic, nimic.

Dacă stătea să se gândească mai bine, poate că focul fusese tras de undeva de departe, iar vântul propagase zgomotul pe sute de metri. Golful Rubis era locul cu plaja cea mai mare de pe insulă, întinzându-se pe câţiva kilometri. Simon s-a ridicat puțin, mergând ghemuit, aproape în patru labe, ajutându-se de mâini ca să înainteze prin nisipul fin. Derulându-și rapid în minte un posibil scenariu. Un foc de armă în creierii nopții pe plajă. Doi fugari, Jonas Nowakoski și Jean-Louis Valerino. Să facă legătura, să se ducă să vadă, să înainteze în întuneric.

Al doilea foc de armă l-a culcat la pământ.
Pentru câteva clipe, Simon a rămas neclintit. Stană de piatră. A început să tușească, scuipând firicelele de nisip pe care le înghițise.
A doua detunătură venea din aceeași direcție. Să fi fost zece metri? Cincizeci? O sută?
N-avea cum să-și dea seama.
Simon a făcut ochii mari.
Căcat! Acum știa.
Exact douăzeci de metri!
Două trupuri nemişcate, culcate la pământ unul peste altul, pe nisip, chiar în fața lui.
Simon s-a târât din nou, fără să gândească, fără un plan. Între el și cele două corpuri nu erau decât câțiva metri, și poate că ucigașul încă îi avea în cătare.
Era ținta ideală. Era nebun.
Totuși, a înaintat. A atins primul corp. Un sacou gri. Un fior i-a străbătut șira spinării.
Era prima dată când atingea un cadavru. Trupul era cald încă.
De parcă…

Cadavrul s-a ridicat dintr-odată, brațul a străpuns întunericul și l-a lovit cu putere pe Simon în piept. Înainte să se prăbușească, a reușit să se agațe de poalele sacoului. Cele două trupuri s-au rostogolit pe nisip. Simon și-a recăpătat forțele pentru o clipă și a încercat să-şi imobilizeze adversarul sucindu-i brațul la spate.
— Nu mișca, sau ţi-l rup! a ordonat el.
În loc de răspuns, silueta a întins brațul liber și l-a apucat zdravăn de păr pe Simon. Acesta a urlat și și-a slăbit strânsoarea. Un picior în burtă l-a făcut să se chircească de durere. Cadavrul, surprinzător de atletic, a dat să se ridice, însă Simon nu se lăsa, l-a tras peste el, făcându-l să se prăbușească. Pumnul lui Simon i-a nimerit în umăr, apoi în spate. Lovitura l-a făcut pe celălalt să-njure printre dinţi, în timp ce se pregătea să atace la rândul său. Tipul trebuie să fi avut cu cel puțin zece kilograme mai mult decât Simon. S-a arcuit gâfâind.
— Morții mă-tii de muist…
Simon și-a tras sufletul o clipă. Și s-a dat un pas înapoi.
— Pa… Paza insulei.
Formula magică.
Cadavrul s-a oprit brusc. Cei doi s-au privit îndelung, vlăguiți de lupta lor scurtă și aprigă. O voce de femeie a spart tăcerea, la doi metri de ei. Al doilea cadavru, s-a gândit Simon, la fel de mort ca primul.
— Denis, oprește-te!
Simon a răsuflat ușurat. În fața lui era un bărbat de vreo cincizeci de ani, cu cămașa ce stătea să-i plesnească pe o burtă de reprezentant de vânzări, cu broboane picurându-i din capul chel. O moacă de bărbat cumsecade. Femeia din spatele lui avea cam aceeași vârstă și se înfășurase strâns într-un trenci. Privirea indiscretă a lui Simon a alunecat spre niște chiloți tanga roșii abandonați pe plajă lângă o fustă, roșie și ea.
Femeia dârdâia. Stânjenită peste poate.
— Ați… ați auzit focurile de armă? a făcut Simon încercând să-și depășească jena.
— Ăă… da, a zis bărbatul. Nu ne-am dat seama din ce direcție vin, am crezut că pe noi voiau să ne doboare. Mai ales după a doua împușcătură. Am… am protejat-o pe Suzanne. Am… am făcut pe morții.
Doi îndrăgostiți. Probabil fără striptease și fără baie în mare, dar îndrăgostiți.”

Patreon - O mie de semne
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.