Editura Polirom vă oferă un fragment din romanul Ziua Ajustării, de Chuck Palahniuk, apărut de curînd în „Biblioteca Polirom” și în ediție digitală. Traducere din limba engleză şi note de Alex Văsieş. Este și recomandarea www.omiedesemne.ro de astăzi.

Oamenii răspîndesc vestea pe la colţuri şi numai celor în care au încredere: Ziua Ajustării se apropie. Au aflat dintr-o celebră cărticică-manifest. Acum sînt pregătiţi. În acest roman de un umor caustic, primul după mai mulţi ani, Chuck Palahniuk face ce ştie el mai bine: o critică usturătoare la adresa absurdităţilor din societatea americană de astăzi.

Politicieni bătrîni şi corupţi pun la cale o soartă cruntă pentru tinerii bărbaţi ai ţării, muncitorii visează să-i anihileze pe bogaţi, în vreme ce profesorii expun la cursuri teorii care anunţă un viitor fără speranţă. Şi, pe un site din ce în ce mai popular, un proiect macabru adună semnături în fiecare zi. Pentru că, atunci cînd Ziua Ajustării va veni, nu mai încape îndoială: extremismul, presa faptelor alternative şi teoriile conspiraţiei ce bîntuie societatea astăzi îşi vor fi arătat roadele înspăimîntătoare.

„Palahniuk îşi propune să se joace cu graniţele culturale ce ne separă… Rezultatul este un roman deopotrivă terifiant şi absurd, care seamănă bine cu America zilelor noastre.” (Vice)

Ziua Ajustării este cea mai bună carte a lui Palahniuk din ultimii ani… Ea amestecă actuala dispoziţie febrilă din America şi impulsurile distructive din Fight Club şi… ia peste picior fiecare trib din coloratul peisaj politic identitar.” (Irish Independent)

„Există aici elemente de roman poliţist, de realism magic şi de roman horror. Cartea aceasta are de toate – şi are puterea de a amuza, de a ului şi de a provoca.” (Library Journal)

„O parodiere a numeroaselor absurdităţi din societatea noastră…” (New York Post)

Charles Michael „Chuck” Palahniuk (n. 1962, Pasco, Washington) este considerat unul dintre cei mai originali şi mai inventivi scriitori americani contemporani. A studiat jurnalismul la Universitatea din Oregon şi, după absolvire, în 1986, s-a stabilit în Portland, unde a schimbat diverse slujbe înainte să se dedice scrisului. Deşi primele cărţi i-au fost refuzate de editori, care le considerau prea riscante din cauza atmosferei lor sumbre, după publicarea romanului Fight Club (1996), cariera sa literară şi-a schimbat definitiv cursul.

A scris pînă în prezent peste douăzeci de romane şi cărţi de non-ficţiune, traduse deja în numeroase limbi. La Editura Polirom au apărut, unele în mai multe ediţii, Fight Club, roman distins cu mai multe premii şi ecranizat în 1999, într-o producţie cu Edward Norton, Brad Pitt şi Helena Bonham Carter în rolurile principale, Jurnal, Bîntuiţii, Cîntec de leagăn, Monştri invizibili, Sufocare, Rant, Supravieţuitor, Pygmy, Snuff, Blestemaţi, Apocalipsa, Beautiful You şi Inventează ceva.

FRAGMENT

„Shasta rămânea uimită de fiecare dată. Că același soare care îi încălzea ei gâtul în acest moment îl încălzise și pe al lui Hitler. Stelele pe care le vedea din patul ei matrimonial erau stelele care scânteiaseră deasupra josnicelor lagăre naziste. Felul în care oamenii își organizau societatea și își duceau viețile nu conta câtuși de puțin în marele plan al lumii.

Copacii prindeau rădăcini peste gropile comune. Părțile importante ale vieții rămâneau o constantă. Oamenii își hrăneau copiii. Oamenii nu puteau să nu‑i urască din tot sufletul pe cei din casa vecină. Așa cum fusese dintotdeauna în viață, toată lumea era preocupată să supraviețuiască. Apa își găsea întotdeauna un nou nivel. O nouă normalitate.

Nevestele de câmp, de exemplu. Cutreierau straturile mănoase de napi și dovlecei, toate cu burta la gură. Toate purtând odraslele lui Charlie. Nu peste mult timp fiecare zi avea să fie marcată de nașterea unuia sau mai multor moștenitori de‑ai săi. Peste încă un an moșia avea să fie năpădită de mici Charlie.

Exista o posibilitate reală ca Shasta însăși să reprezinte problema. Cea care strica petrecerea, cum ar veni. Dacă s‑ar fi născut chiar în clipa asta, ar fi văzut numai femei liniștite care munceau cu folos pe muzica mandolinelor. Fiind bine hrănite, erau toate sănătoase și rotunde de la copiii pe care urmau să‑i nască. Dacă nu ar fi cunoscut lumea de dinaintea Zilei Ajustării, nu ar fi privit scena asta de eden cu un ochi atât de cinic și de amar. Viitorii copii aveau să ia viața asta ca pe un dat. Ideea o consola și, în același timp, o înfuria.

În timp ce femeile își vedeau de plivit, Shasta își făcea plimbarea obișnuită printre rădăcini și brazde. Soarele îi încălzea gluga cu margini decadente, din blană falsă de ocelot, pe care o purta trasă peste cap. O trupă de menestreli hoinari ciupeau coardele lăutelor și fredonau balade.

Un val de greață i s‑a ridicat din stomac și ea s‑a luptat cu impulsul de a vomita pe un strat de păstârnac copt.Poate că era… Numai Dumnezeu mai știa câtă sămânță plantase Charlie în ea. S‑a cutremurat gândindu‑se la posibilitatea de a deveni o altă femelă purtătoare de progenituri ale căpeteniei nesățioase.

O siluetă sfioasă a înaintat șovăitoare. Fata nu a vorbit, ci s‑a oprit la distanță de un braț. O beretă tricotată îi ținea părul lung strâns în vârful capului. Un văl subțire de plasă îi curgea peste față pentru a‑i proteja de soare obrazul tânăr. Privirea umilă și abătută a fetei a rămas coborâtă pe saboții rustici din lemn.

Fata s‑a căutat într‑un buzunar al șorțului. A scos un pachet învelit într‑o pânză fină. Un mic cadou. O comoară înfășată. Un fir de ață înnodată cu grijă de jur împrejur îl ținea legat. A privit pe furiș într‑o parte și‑n alta. Celelalte neveste de câmp păreau încremenite locului. O femeie din apropiere a dat încet din cap o singură dată. Văzând semnalul, fata i‑a oferit pachetul învelit în pânză.

Privirea ei a întâlnit‑o pentru o clipă pe a Shastei. Shasta s‑a întins pentru a accepta darul și ceva i‑a atras atenția. Fata purta mâneci lungi. Fustele lungi și mânecile lungi erau obligatorii. Dar la marginea mâneciii se vedea o bucată delicată din încheietură. Un simbol îngroșat, albastru cu negru, se evidenția pe pielea palidă. Majuscula „R“ scrisă cu țepi.

Înainte să accepte darul, Shasta a apucat‑o de mânecă. Pentru că fata nu s‑a retras, Shasta i‑a ridicat mâneca, scoțând la iveală un I și un O. Cuvintele tatuate pe interiorul antebrațului ei, dinspre palmă spre curbura cotului, erau „RIOT GIRRRRRRRL“. Fată rrrrrebelă.

Nu cu mult timp în urmă fetișcana asta modestă, cu purtarea ei servilă, fusese o zeiță dură și șmecheră. Codana asta timidă, cu burta umflată de isprăvile lui Charlie, fusese o scandalagioaică dată naibii.

Shasta a cuprins acum cu privirea câmpurile și le‑a văzut altfel. Femeile astea fuseseră toate curiere pe biciclete și vedete de baschet. Azi erau niște țărăncuțe cocoșate, condamnate la o iminentă maternitate repetitivă. Dar cu niciun an în urmă fuseseră toboșare în trupe rock. Călcaseră prin foc fumând iarbă și dansaseră epilate la bară.

Cât timp trecuse de la Ziua Ajustării? Fără telefoane sau calendare, era imposibil să ții socoteala zilelor. Numai schimbarea anotimpurilor indica trecerea timpului.

Shasta a lăsat mâneca fetei să cadă la loc, ascunzând dovada fostului ei sine. Fata a așezat cu grijă pachețelul în mâna Shastei și s‑a îndepărtat rapid, târșâindu‑și picioarele. În spatele ei o altă tânără aștepta să‑i ofere un alt pachet învelit în stofă. Cel mai probabil, vestea se împrăștiase printre femei. Majoritatea știau care era premiul vânat de Shasta. În spatele ei, o a treia femeie aștepta să îi ofere Shastei tributul ei fragil, împachetat atât cât să nu se risipească.”

Foto credit Chuck Palahniuk: https://en.wikipedia.org/wiki/Chuck_Palahniuk

Patreon - O mie de semne
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.