Am stat un timp în cumpănă dacă să scriu acest articol sau nu, și asta nu fiindcă n-aș fi fost hotărât în privința alegerii mele, ci din pricina temerilor legate de discuțiile care i-ar putea urma. Apoi m-am liniștit, deoarece am realizat că este doar o opțiune personală, absolut subiectivă, care nu implică nimic din ceea ce s-ar putea numi un premiu sau mai știu eu ce.

Faptul că am ales volumul de poezie al lui Cosmin Perța, „Cântec de leagăn pentru generația mea” (Paralela 45, 2018), cartea de poezie a anului pe www.omiedesemne.ro nu înseamnă, așadar, nimic în economia premiilor mai mult sau mai puțin onorabile care s-au acordat în ultima vreme în spațiul literar românesc.

E doar o recunoaștere personală, un fel de a-i spune lui Cosmin: „Dragule, dintre toate cărțile de poezie apărute anul acesta, a ta mi-a plăcut cel mai mult. Felicitările mele și la mai mare!”

Nu-mi rămâne decât să reproduc textul scris de însuși Cosmin Perța pe coperta a IV-a a volumului, care arată, mult mai bine decât aș fi putut face-o eu, de ce ați putea fi interesați, dacă n-ați făcut-o deja, să cumpărați și să citiți această carte puternică & adevărată.

„O carte de război, dar și de dragoste, în care nu a trebuit să îmi găsesc doar o nouă voce, ci și o nouă identitate. Spuneam că a fost scrisă în șapte ani, dar cea mai mare parte a ei a fost de fapt scrisă în ultimii doi, ani în care am pierdut aproape totul și a trebuit să mă reinventez substanțial.

Poezie socială, poezie a traumelor și a obsesiilor, a neputinței, poezie a pierderii și a despărțirii, a spaimei & inadaptării, dar și poezie a regăsirii, a reîndrăgostirii de o realitate care întotdeauna se dovedește mai fascinantă și mai copleșitoare decât orice tenebră.”

Flashback

Spasmodic, inconsistent, indecis, ezitant, nemișcat.
Pornesc dintr-un loc dureros, ziua de 10 august 2014,
cu atmosfera ei sufocantă,
cu aerul ei supra-încălzit într-un cartier în care duhnește
încontinuu a gheenă.
Copiii sunt plecați și tu te zbați în fața depresiei lovindu-te ritmic
de ciment.
Nevoia de corp care anulează nevoia de lumină.
În interiorul fiecărei ratări mai există câte o mică ratare.

De 30 de ani caut sensul. De multe ori mi s-a părut că l-am găsit
și el m-a abandonat.
Am alergat pentru tine, am slăbit pentru tine, m-am antrenat
lovind cu pumnii în pereți pentru tine,
am fost sincer și am blufat pentru tine. Vreau să merg
la război pentru tine.
M-am rugat Dumnezeului meu din nou pentru tine,
am plâns și am suferit pentru tine,
pentru tot ce s-a întâmplat și se va întâmpla. Vreau să merg
la război pentru tine.

Te prefaci liniștit, lucid, superior. Animal. E o chestie de fluide,
de creier reptilian, de instinct.
E noapte și am frisoane și m-am îmbrăcat și ție îți pare
că glumesc
Și eu am fost unde ești tu și te înțeleg foarte bine
Și nu-ți vorbesc deci despre mântuire și nici măcar despre văzduh
Cu atât mai puțin despre cât e de inutil să faci poezie.
Mă voi risipi în răcoare, în noapte, în întuneric
și voi sta nemișcat.
Nici măcar un deget, o privire, o geană nu voi ridica.
Voi sta nemișcat în fericirea mea.
Atât de nemișcat încât nici măcar nu voi mai exista.

Photo credit: http://galeriaintalnirilor.blogspot.com/2016/07/cosmin-perta-cred-ca-este-recomandat-ca.html

Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment