Adrian Diniș a fost, înainte de toate, un om bun. Nu rețin, din perioada în care l-am cunoscut și ne-am întâlnit, momente cu răutăți gratuite sau vorbe fără noimă, așa cum se întâmplă adesea în locuri unde se încrucișează orgolii și se nasc adversități, așa cum sunt întrunirile literare. Adi era îngăduitor până și cu experimentele poetice mai puțin reușite, pe care le comenta, în ciuda anilor puțini pe care-i avea, cu aerul unui decan de vârstă meticulos și bonom.
Nu mai este aici ca să se bucure de volumul lui. Nu mai este aici ca să fie martorul propriului succes, altminteri meritat. Poate că s-ar fi bucurat în felul lui, plimbându-se printre prieteni cu sticla de bere agățată de mână și intrând în polemici cordiale. Sau poate că nu s-ar fi bucurat prea tare, fiindcă nu era genul care alerga după onoruri și recunoașteri publice despre care știm toți cât sunt de efemere. Ar fi citit, ușor precipitat, câteva poeme și s-ar fi pierdut din nou în mulțime, fiindcă asta îi era natura: îi plăcea, înainte de toate, să-și petreacă timpul alături de prieteni. Eu așa mi-l voi aminti mereu.
Cartea de poezie a anului 2020 pe O Mie de Semne este cartea lui, „Toate zborurile au fost anulate”, care a apărut la Casa de Editură Max Blecher datorită neobosiților Claudiu Komartin și Ana Toma, doi oameni care au sfidat pernicioasa forță gravitațională a pandemiei și au făcut posibilă apariția nu numai a cărții lui Adi, ci și a altor volume cel puțin la fel de frumoase.
Este un premiu simbolic, care nu presupune recompense în bani sau alte onoruri. Nu ne permitem deocamdată decât să facem asta, adică să punem pe primul raft cărți valoroase ale autorilor noștri, ale celor care, prin eforturile și inspirația lor ne dau un exemplu de tenacitate și de modestie. N-am să spun fraze goale de conținut precum „Adi se bucură acolo unde este” sau „Adi le citește poezie îngerilor din cartea lui” ori mai știu eu ce formulări bombastice.
Mă rezum, ca la începutul acestui articol, să afirm că Adi a fost un om bun, care a iubit literatura în general și poezia în particular. Dar nu numai atât: a iubit poeții, fiindcă el însuși a fost unul dintre ei și pentru că nu și-ar fi putut imagina o lume fără acești visători nebuni care sfidează legile modernității agățându-se de o sticlă de bere și de o carte de poezie nu doar ca să sfideze gravitația, ci mai ales ca să le dea cu tifla campionilor lipsei de umanitate. Asta pentru că poezia este elementul coagulant al bunătății și, vorba unuia dintre poeții lui preferați, „efortul făcut în numele frumuseții va fi fără sfârșit”.
Editorul cărții, Claudiu Komartin, l-a cunoscut mult mai bine decât mine pe Adi și, firește, a scris în consecință. Iată (citatul de aici):
„Felul în care acest tânăr poet citea și lua de partea sa literatura celorlalți, cu o poftă și o deschidere veritabile și pline de ingenuitate, era sursa unei vii și continue desfătări. De ajuns să-i privești licărul din privire atunci când Adrian vorbea despre cărțile pe care le devora (sau pe care le lua pentru a nu știu câta oară la puricat), dar și despre cele mai mici descoperiri care îl entuziasmau și îi deschideau apetitul pentru hârjoneli livrești și detectivistică literară, suficient să-i simți vibrația, în care se îngemănau emoția și un fel de trepidație jucăușă, când le citea altora bruionul celui mai recent poem pe care-l scrisese, ca să înțelegi în ce măsură viața și literatura deveniseră de nedespărțit în acest băiat lipsit de orice îngâmfare, excentric fără ostentație, liber și neacomodant.
Adi era poet până-n măduva oaselor – știu, sunt vânturate prea des astfel de vorbe care frizează locul comun și butada, însă uneori chiar întâlnim într-o viață de om, printre sutele de autori de versuri care ne ies în cale, și astfel de exemplare față de care orice vorbă mare, elogioasă, bombastică sau păstrând un sâmbure de ironie pișcătoare e de prisos. S-o recunoaștem: a fi poet până la capăt și a nu avea nici o altă dorință de a trăi altfel decât în ritmurile, în zdruncinările imprevizibile și în nenumăratele modalități de pierdere și de regăsire pe care le presupune poezia nu e tocmai o ipostază cool, mai degrabă o bizarerie inexplicabilă. Iar asumarea aceasta costă mult: Adrian, care înțelesese și își trăia în felul acesta viața de când a ieșit din adolescență – deși în spirit a rămas un adolescent până la sfârșit –, a ars (la fel ca o seamă dintre poeții pe care i-a iubit: Cristian Popescu, Mariana Marin sau Weldon Kees) intens, fără precauții sau plase de siguranță. Altfel nu ar mai fi avut nici un rost să exploreze, cu îndârjirea suavă și cu exuberanța statornică ce îl caracterizau, arcanele acestei arte capricioase și exclusiviste.”
vom arunca în toți cu frumusețe
nu vreau să mă înțelegi greșit
cred că am sperat întotdeauna
undeva într-un colț secret
de care nici inima n-avea cum să știe
c-o să te întorci
la fel ca imaginația unui scriitor
după un blocaj de ani de zile
hemingway la mașina de scris
ca în fața unui sac de box
arătând că încă mai poate
încă o dată – bătrânul și marea
cred că am vrut întotdeauna să fiu
chitaristul din umbră
în timp ce toate privirile
sunt ațintite spre ea
senzualitatea din lumina scenei
pentru că nu am avut niciodată vocea
la revedere, ponei pe care nu au voie
să urce decât copiii
crescătorului de cai care te-a lăsat pe tine
pentru că ești la fel de fragilă
la revedere, supă de sfeclă roșie
pe care o uram, dar îi spuneam că e delicioasă
la revedere, nu te dezbrăca în spatele autocarului
ești atât de frumoasă
la revedere
data viitoare o să facem praf lumea
la fel cum alții aruncau
cu ouă spre public
noi vom arunca în toți cu frumusețea
Adrian Diniș (1986-2018) s-a născut și a trăit în București, unde a absolvit Universitatea Româno-Americană, iar apoi a urmat cursurile Facultății de Litere a Universității București. A publicat Poezii odioase de dragoste (2010), care l-a trecut imediat în rândul celor mai promițători debutanți ai perioadei. A întârziat să-și publice a doua carte, cu o exigență rară. Toate zborurile au fost anulate cuprinde majoritatea poemelor scrise în ultimii ani de viață și o selecție din primul său volum.
Foto credit Adrian Diniș: https://bucurestiulmeudrag.ro/fotografii/5af2cceb-6080-43c9-80cd-2ce8592b13d5
