Editura Humanitas ne propune romanul „A șaptea viață a lui Alexandru Royce”, de Mihai Măniuțiu, recent apărut în colecția 821.135.1 Scriitori Români Contemporani, care este coordonată de Andreea Răsuceanu. Este recomandarea www.omiedesemne.ro de astăzi. Puteți comanda cartea de aici: https://bit.ly/3Dyn4hR

Alexandru Royce e un orfan angajat ca portar la conacul unui afacerist din orășelul Gimău, de lângă Cluj. Conacul e închiriat pentru petreceri cu circuit închis unor politicieni corupți, oameni de afaceri cu trecut obscur, bancheri etc. Enigmatic, fragil atât fizic, cât și emoțional, Alexandru e prototipul inocentului care se pierde în labirinturile unei lumi tulburi – o lume a afaceriștilor veroși, fără scrupule, a interlopilor, o lume unde chiar și grupurile de activiști antrenați în diferite proiecte de reconstrucție socială sunt ori abulici, ori ineficienți. Structurat ca o suită de mărturii ale unor personaje implicate într-un fel sau altul în „cazul“ Alexandru Royce și propunând o intrigă de policier, romanul vorbește de fapt despre numeroasele fețe ale adevărului pe care le poate ascunde un destin.

„Vocile atât de diverse, de contradictorii – resemnate ori agresive, implicate ori indiferente, calme ori turbulente – ale personajelor care compun mozaicul celor șapte fulgurante vieți ale lui Alexandru Royce m-au obsedat ani de zile: se iveau, se estompau, deveneau iarăși pregnante, se împleteau între ele, căzând de acord asupra unui aspect sau altul din existența, ea însăși fragmentată, a personajului principal, pentru ca imediat după aceea să se contrazică din nou. A durat câțiva ani buni până ce aceste voci, răsunând de departe sau din imediata proximitate a lui Alexandru Royce, să se strângă într-un mănunchi care a proiectat asupra istoriei sale aura a ceva ce părea să poată fi numit destin. Prins într-un vârtej al destinului, personajul acestei cărți își consumă până la ultima consecință fiecare dintre viețile care i s-au dat. Oare ultima viață a lui Alexandru Royce are darul de a da sens și celorlalte, rămase sub semnul echivocului? Oare ultima lui viață, chiar dacă nu-i explică enigma, va transforma toate celelalte vieți ale sale în trepte ale unui destin unic?“

Regizor de teatru, scriitor şi eseist, MIHAI MĂNIUȚIU a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale“ din Bucureşti în 1978. A montat în teatre importante din România şi din străinătate (Belgia, Marea Britanie, Turcia, SUA), creaţiile sale primind numeroase premii pentru cea mai bună regie, originalitate şi cel mai bun spectacol al anului. A realizat peste o sută de spectacole. În prezent, este director al Teatrului Naţional din Cluj, profesor la Universitatea „Babeş-Bolyai“ din Cluj și  distinguished professor la University of California, Irvine. Ca scriitor, a publicat trei volume de poeme: În Balkanya, eu şi ceilalţi demoni (2011), Până una-alta (2012),  Vertij  (2014) şi mai multe volume de povestiri cu tentă onirică şi fantastică: Un zeu aproape muritor (1982), Istorii pe care n-am să le scriu (1998), Omphalos (2001). În anul 2004, i-a apărut romanul Memoriile hingherului, iar în 2011, volumul de povestiri Opiniile unui călător nedemn de încredere. Dintre eseurile sale teatrale amintim: Redescoperirea actorului (1985), Cercul de aur (1989) şi Despre mască şi iluzie (Humanitas, Bucureşti, 2007). Creaţiei sale literare şi teatrale i-au fost dedicate volumul Dansând pe ruine de Dan C. Mihăilescu (2006), cartea de comentarii critice semnată de Mircea Morariu – Mihai Măniuţiu. Ipostaze esenţiale (2008) – şi trei albume monografice: Trilogia Dublului  (1997), Măniuțiu. Imagini de spectacol de Cipriana Petre-Mateescu (2002), Mihai Măniuţiu. Spaţiul cameleonic de Cristina Modreanu (2010). | www.maniutiu.com

Patreon - O mie de semne
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.