Editura Polirom ne anunță un nou volum semnat de Simona Sora, „Complezență. Înălțarea la ortopedie. Musafir pe viață”, recent apărut în colecția Fiction. Ltd. Este recomandarea www.omiedesemne.ro de astăzi.

Complezență pune în oglindă două ipoteze de viață ale aceluiași personaj, o soră medicală îndrăgostită de literatură numită Maia, la fel ca personajul principal din romanul Hotel Universal.

Într-una dintre ipoteze, Maia – instrumentistă într-un spital comunist românesc, o insulă suspendată între sex și moarte, de după Decretul 770/1966 – se trezește fatalmente implicată în anchetarea unui avort ilegal.

În cea de-a doua ipoteză, refugiata Maia ajunge să lucreze într-un home médicalisé elvețian dintr-un canton catolic, ale cărui reguli stricte și adesea impenetrabile o conduc într-un alt impas. 

Complezență aduce față în față două lumi diferite, dar care cer, fiecare în felul ei, conformism, concesie, credit. Într-un cuvînt: complezență.

Simona Sora s-a născut în 1967 la Deva. A debutat editorial în 2008 cu eseul Regăsirea intimității (Cartea Românească), ce a primit Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor, Premiul pentru debut al revistei Observator cultural, Premiul pentru exegeză în proza românească, Premiul pentru debut al revistei România literară, și a fost finalistă a Marilor Premii Prometheus.

În 2009 a publicat eseul Ultima Thule. Cetățile dacice din Munții Orăștiei (Artec, Spania), iar în 2014 volumul de publicistică Seinfeld și sora lui Nabokov (Polirom). Primul său roman, Hotel Universal (Polirom, 2012, 2013), a fost tradus în limba croată de Goran Colakhodzic, Ana Brnardic Oproiu și Adrian Oproiu (Bozicevic, 2015), iar în limba franceză de Laure Hinckel (Belfond, 2016) și a primit Premiul Academiei Române „Ion Creangă” pentru proză, Premiul revistei Accente pentru proză, fiind totodată nominalizat la Premiul „Festival du premier roman” de la Chambéry-Savoie.

A tradus în română literatură spaniolă și hispano-americană (Carlos Fuentes, Crezul meu; Iván Repila, Băiatul care a furat calul lui Attila; Roberto Bolaño, O povestioară lumpen) și a fost inclusă în numeroase antologii românești de proză scurtă.

Cartea are 264 de pagini, costă 27,96 lei și poate fi comandată aici: https://bit.ly/3fqWudw

Patreon - O mie de semne
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.