Recomandarea O Mie de Semne & CitateCărți de astăzi este volumul „De două ori în același râu. Războiul lui Putin împotriva femeilor”, de Sofi Oksanen, recent apărut la Editura Polirom, traducere din limba finlandeză de Andreea Niță. Puteți comanda cartea de aici: https://bit.ly/46ngsRG

La scurt timp după invadarea Ucrainei în 2022, întreaga lume a putut vedea prin intermediul imaginilor transmise de agenţiile de ştiri adevărata faţă a regimului Putin. Alături de alte orori, violenţa sexuală împotriva civililor ucraineni s-a dovedit a fi parte integrantă a genocidului comis de trupele ruseşti. Ea are caracter sistematic şi este chiar încurajată, iar rădăcinile folosirii violului ca armă se găsesc, afirmă autoarea, în misoginismul din care Rusia a făcut un instrument esenţial al puterii sale. În politica internă, misoginismul este utilizat de Kremlin pentru a împiedica ascensiunea la putere a femeilor. În politica internaţională, ascuns sub masca promovării valorilor tradiţionale, el constituie un mijloc de subminare a democraţiei – care nu poate exista fără participarea femeilor – şi de consolidare a regimurilor autoritare. Cu luciditate, sprijinindu-se pe analiza unor evenimente recente, pe mărturii ale victimelor, dar şi pe istoria expansiunii Rusiei, Sofi Oksanen denunţă un imperialism rusesc care a instrumentalizat misoginismul şi care a fost favorizat în trecut de indiferenţa lumii occidentale – iar în epoca noastră poate mai ales de faptul că banii oligarhilor ruşi ajung în Vest.

Sofi OKSANEN s-a născut în 1977 la Jyväskylä, în Finlanda. A studiat literatura şi dramaturgia la Helsinki şi a devenit cunoscută odată cu publicarea romanelor Vacile lui Stalin (2003; Polirom, 2012) şi Baby Jane (2005). În 2007 a scris piesa de teatru Purificare, ce a stat la baza romanului omonim publicat în 2008 (Polirom, 2012, 2013, 2021). După apariţie, Purificare a urcat rapid în topul bestsellerurilor finlandeze şi a fost distins cu numeroase premii prestigioase, precum Finlandia Prize (2008), Nordic Council Literature Prize (2010), Prix Femina étranger (2010) sau Prix du Roman FNAC (2010). I-au urmat romanele Ziua când au dispărut porumbeii (2012; Polirom, 2013), Norma (2015) şi Parcul pentru câini (2019; Polirom, 2021). Sofi Oksanen a scris şi alte piese de teatru foarte apreciate de public, iar două dintre romanele ei, Baby Jane şi Purificare, au fost ecranizate. În 2013 i s-a decernat Nordic Prize, unul dintre cele mai importante premii acordate de Academia Suedeză, iar în 2018 a primit din partea statului francez titlul de Cavaler al Ordinului Artelor şi Literelor.

Patreon - O mie de semne
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.