Editura Polirom ne propune volumul „Fără speranță. Speranță abandonată. Memorii”, de Nadejda Mandelștam, recent apărut în colecția Biblioteca Polirom. Traducere din limba rusă, note și indice de Nicolae Iliescu. Este recomandarea www.omiedesemne.ro de astăzi.

Memoriile Nadejdei Mandelștam, cuprinse în volumele Fără speranță și Speranță abandonată, reprezintă una dintre cele mai impresionante mărturii despre viața în Uniunea Sovietică în timpul terorii staliniste. Dacă prima parte a extraordinarelor memorii ale Nadejdei Mandelștam, Fără speranță, prezintă ultimii patru ani de viață ai lui Osip Mandelștam, cele două arestări, exilul și moartea, precum și destinul postum pe care soția lui și-a propus să-l aducă la cunoștința posterității, cartea a doua – Speranță abandonată –, operă cu totul independentă, în care autoarea își rememorează existența din momentul întîlnirii cu Mandelștam, la 1 mai 1919, relatează despre viața lor în deceniul al treilea și începutul celui de-al patrulea, despre prieteni și ambianța literară: acmeiștii, Hlebnikov, Pasternak, Țvetaeva și, îndeosebi, Ahmatova, a cărei prezență nu a fost decît episodică în primul volum. Încercare de a înțelege epoca, de a-i sesiza principalele valori spirituale, analiza Nadejdei Mandelștam, uneori foarte personală și pătimașă, produce o impresie profundă, zguduitoare, constituindu-se totodată într-o originală istorie a literaturii ruse din prima jumătate a secolului XX.

„Apoi, m-am întrebat adesea dacă trebuie să urli cînd ești lovit și călcat în picioare. N-ar fi oare mai bine să înțepenești într-o semeție drăcească și să răspunzi călăilor printr-o tăcere plină de dispreț? Și am hotărît că trebuie să urli. În acest urlet sfîșietor, care nu se știe de unde răsună în celulele închise ermetic, aproape izolate acustic, sînt concentrate cele din urmă rămășițe ale demnității umane și ale încrederii în viață. Prin urlet, omul își apără dreptul la viață, trimite o veste oamenilor din libertate, cere ajutor și împotrivire. Dacă nu ți-a mai rămas nimic altceva, trebuie să urli. Tăcerea este o adevărată crimă împotriva neamului omenesc.” (Nadejda Mandelștam)

„Nici o carte despre Rusia pe care am citit-o recent nu mi-a oferit o perspectivă atît de emoționantă și devastatoare ca perspectiva asupra iadului care a devenit Rusia în vremea lui Stalin din această extraordinară lucrare dedicată poetului Mandelștam de devotata lui soție.” (Harrison E. Salisbury)

„Nimic din ce-am putea spune n-ar reda sau afecta geniul acestei cărți. A emite judecăți asupra ei reprezintă aproape o insolență – chiar și judecăți menite să o ridice în slăvi sau să-i aducă un omagiu.” (George Steiner)

Nadejda Mandelștam, „evreică ortodoxă la cea de-a treia generație”, după cum declara ea însăși, s-a născut la Saratov, în 31 octombrie 1899. A studiat pictura, lucrînd în atelierul pictoriței Alexandra Ekster, la Kiev. La 1 mai 1919, a făcut cunoștință cu Osip Mandelștam, de care nu s-a mai despărțit pînă la 1 mai 1938, ziua ultimei arestări a poetului. În timpul terorii staliniste, Nadejda Mandelștam a salvat de la distrugere moștenirea poetică a soțului. Abia după mulți ani de pribegie, în 1958, a obținut permisiunea de-a se întoarce la Moscova. A murit în anul 1980.

Cartea are 1088 de pagini, costă 94,95 lei și poate fi comandată aici: https://bit.ly/2Td07L2

Patreon - O mie de semne
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.