Casa de Editură Max Blecher ne propune volumul de poezie „În rest, viața e frumoasă”, de Diana Iepure, recent apărut în colecția Plantații. Este recomandarea www.omiedesemne.ro de astăzi.

„Noua carte a Dianei Iepure e ca un diascop. Pe ecranul afectiv al memoriei sunt proiectate imagini — când mai opace, când mai luminoase — ce reconstituie spații, ambianțe, experiențe care definesc starea de fericire deplină. Este, totodată, o poezie a olfacțiilor („mirosurile sunt pentru mine alfa și omega, beta și gama, pi pe doi și radical din paișpe”), a bucătăriilor de vară (mai puțin șăgalnică decât la Emil Brumaru, dar cu o intensitate emotivă la fel de mare), a drumului dinspre casă („pe jumătate eliberare/ pe jumătate durere”), a ruperii și înstrăinării (de Patria borcanelor, dar și de „orașul acesta/ încins, necăjit, nespălat”). Diana Iepure știe să dozeze sentimentalul și ironia potolitoare, gravul și ludicul, lirismul și anecdoticul, toate acestea îmbinându-se — precum se împletesc, printr-o ingenioasă manevră grafică, poemele trăirilor cu cele ale ritualurilor — pentru a strânge la un loc voci, bucurii și temeri, ipostaze și vârste ale unui personaj intrat în sinuosul joc de-a prinde clipa.” Lucia Țurcanu

„La zece ani de la a doua ei carte, ce impunea un biografism atenuat și autoironic, mai curând stenic și nu în puține rânduri șarmant, îndepărtându-se de variantele hardcore-confesive ale multora dintre cei și cele de după 2000, Diana Iepure publică În rest, viața e frumoasă, volum care îi consolidează discursul și temele printre autorii generației de mijloc de azi. Dacă ar fi doar suflul și sufletul basa ce se dezvăluie în prima jumătate a cărții, Patria borcanelor, și tot ar fi de ajuns — însă partea secundă completează profilul unei poete care nu se încurcă nici cu autoiluzionări, nici cu ingenuități călduțe sau contrafăcute, și care a asimilat din poezia mai veche și mai nouă (de la Nora Iuga până la cei mai tineri poeți ai acestor ani) tot ce i se potrivea formulei sale interioare, acum și cu unele nuanțe noi, ce scot la iveală o conștiință socială percutantă și credibilă: „acestei lumi de oropsiți/ îi lipsește solidaritatea/ solidaritatea angajaților/ atunci când unul lucrează pentru trei concediați/ solidaritatea țărilor mici în fața marilor imperii/ solidaritatea oamenilor iubiți/ mereu asediați de cei neiubiți/ gata oricând să le înșface jumătatea”. Claudiu Komartin

Diana Iepure (n. 1970, Chișinău) a absolvit Facultatea de Istorie din cadrul Universității de Stat din Chișinău. A publicat volumele de poezie Liliuța (2004) și O sută cincizeci de mii la peluze (2011). A tradus din limba rusă cărți de Boris Akunin, Alexei Salnikov și Serghei Timofeev, precum și două antologii din clasici ai literaturii ruse: Iarnă rusească  (2013), Pagini alese din literatura rusă a secolului XIX (2017).

Cartea are 114 pagini, costă 25 de lei și poate fi comandată aici: https://maxblecher.ro/diana_iepure.php

Patreon - O mie de semne
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.