Editura Hyperliteratura ne propune volumul „Micul saturnian”, din seria „Lelian”, cartea I, de Octavian Soviany. Este recomandarea www.omiedesemne.ro de astăzi.

Micul Saturnian este primul volum din seria Lelian (1/4), un roman biografic apocrif despre viața unuia dintre cei mai provocatori scriitori ai lumii, Paul Verlaine, cu un destin zguduitor, care va ramâne adânc încrustat în conștiința cititorului. O nouă carte marca Octavian Soviany, unul dintre cei mai apreciați scriitori contemporani, autorul best-seller-urilor Viata lui Kostas Venetis sau Casa din Strada Sirenelor.

Seria Lelian, care va cuprinde patru volume, este o autobiografie apocrifă a marelui scriitor francez Verlaine, în care documentarismul se împletește cu ficțiunea, pe fundalul unei vaste fresce istorice pe al cărei parcurs personajele resuscitate din praful arhivelor se mișcă dezinvolt, plămădite de fantezia autorului. Nu e o poveste cu happy-end, dar e istoria unui destin zguduitor care va rămâne adânc încrustat în conștiința cititorului.

Primul volum al seriei, Micul saturnian, relatează copilăria și adolescența unei ființe timide, măcinate de complexe, trăite sub influența unei mame bigote și prea iubitoare și a unui tată indiferent, dezamăgit de fizicul plăpând al băiatului, care îl face nepotrivit pentru cariera militară pe care i-o destinase părintele său.

Cartea este romanul vieții de școlar a lui Lelian, vorbește despre primele sale experiențe erotice, homo si heterosexuale, despre primii săi pași în literatură, despre primele lui contacte cu mediile artistice pariziene, dar și cu prezența insidioasă a morții. Este o carte despre zorii unui destin peste care planează deja amenințarea crepusculului, o poveste pe care autorul știe să o depene admirabil, apelând ba la procedeele romanului de factură balzaciană, ba la resursele intertextualității, la citat sau la parafrază, la inserții din proza memorialistică a lui Verlaine.

Fragment din „Micul saturnian” de Octavian Soviany:

„Totul a început în seara de 4 decembrie. Ajunsesem acasă mai mult mort decât viu, cu mâinile și picioarele înghețate, cu inima cât un purice și cu privirile rătăcite. N-am putut înghiți nici măcar ceașca de ceai fierbinte cu care m-a îmbiat mama, am cerut să fiu dus imediat la culcare și am căzut într-un somn adânc. Când m-am trezit era noapte. Camera mea era luminată doar de razele roșietice ale felinarului cu gaz de pe trotuarul de vizavi. Îmi era cumplit de sete, buzele și gâtlejul mi se uscaseră, iar toate mădularele mele parcă luaseră foc. Abia am găsit putere s-o strig, cu o voce sugrumată, pe mama.

Am fost frecționat cu oțet, împachetat într-un cearșaf ud, dar toate eforturile s-au dovedit zadarnice – în loc să scadă, febra îmi creștea de la o oră la alta. Apoi au început convulsiile. Mama avea să-mi spună că nu mai trecuse niciodată printr-o asemenea spaimă. Toți mușchii corpului meu fuseseră cuprinși de spasme oribile. Fața mi se schimonosise într-un rictus înspăimântător, fălcile îmi înțepeniseră, ochii îmi ieșiseră din orbite.

Tata și-a tras în grabă o pereche de pantaloni și a pornit în căutarea unui medic. Mama a început să se roage. Mi-a mărturisit că în momentele acelea de groază fusese convinsă că sunt posedat de un demon.

Din fericire, am reușit să-i supraviețuiesc crizei. Am zăcut însă multă vreme într-o stare de semileșin, de-a lungul căreia deslușeam din când în când, confuz, câte un colț al camerei mele, scufia de noapte a mamei sau rochia albastră a lui Marie. Uneori ajungeau până la mine, dupa ce străbătuseră parcă niște perdele groase de ceață, crâmpeie de fraze pe care nu le înțelegeam, ca și cum aparțineau unei limbi necunoscute. Alteori începeam din senin să vorbesc și țineam niște discursuri lungi și incoerente din care mama se străduia în zadar să priceapă ceva. Adesea eram chinuit de vedenii. 

Printre puținele lucruri pe care mi le-am amintit cât de cât limpede după aceea a fost și senzația din timpul bolii că nu mai aveam trup. Încercam să-mi pipăi pieptul și burta, brațele și picioarele, dar degele mele nimereau numai golul. În schimb, capul îmi atârna greu, tâmplele îmi zvâcneau și parcă simțeam vârfurile unor ace înroșite în foc îmi înțepau fundul ochilor. lar când m-am uitat mai bine în jurul meu, am descoperit că eram unul dintre capetele de ceară expuse în vitrina peruchierului de langă Porte Saint-Martin. Și că prin geamul vitrinei mă privea o mulțime de lume.”

Cartea are 480 de pagini, costă 39,90 lei și poate fi comandată aici: https://bit.ly/3e6KEEk

Patreon - O mie de semne
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.