Casa de Editură Max Blecher ne propune volumul „Mile-Ex”, de Ciprian Popescu, apărut în 2021 în secțiunea Hors collection. Este recomandarea www.omiedesemne.ro de astăzi. Puteți comanda cartea de aici: http://www.maxblecher.ro/

„După Mile End, aventura lui Siprien, zilierul corporate cu statut de imigrant, continuă foarte firesc cu Mile-Ex (și pun pariu că vom avea o trilogie). Dacă prima a fost cartea traumei, în Mile-Ex se simte un soi de acceptare, plus o fină înțelegere a alienării și nu trebuie să fii emigrant ca să trăiești asta, ci doar să îi dai dreptate autorului când spune că «granițele sunt subiective». Cu poemele ei pline de aceeași disperare ludică și autopersiflare în registru confesional un pic gonzo, de reportaje ale cotidianului de acolo și editoriale ale nostalgiei de aici, în același colaj de limbaje ca în volumul de debut, totul e fluviu, multistrat și ritm, totul pulsează în cartea asta. Cândva angajat ca hoț de minute, Ciprian te fură și în Mile-Ex și foarte bine face pentru că e un timp excelent reinvestit.” Livia Ștefan

„Dureroasă și scrâșnitoare, ca un pumn de dinți după ce-ai luat un cap în gură, Mile-Ex este o carte nesfârșită, amețitoare, bolnavă și drogată, un ocean în care te arunci și știi sigur că nu vei reuși niciodată să-l traversezi înotând cu brațele, cu mintea ori cu disperarea.
Amestec de punk, rock și blues, «proezia» lui Ciprian Popescu frisonează, înspăimântă, rupe canoanele, înduioșează, provoacă și distruge.
Spirit cosmopolit, Ciprian Popescu este cel mai bukowskian autor român contemporan. Lumea lui e una colorată, multilingvă, stranie, periculoasă și exotică, populată de poeți, falși borfași, sportivi bătrâni, barmani, emigranți, curve și viitori gangsteri, în mijlocul cărora autorul se simte ca acasă. Ciprian Popescu înțelege această lume, o iubește, îi este devotat, o detestă, dar nici nu se poate despărți de ea.
Mile-Ex, teritoriu ficțional, însă și numele unui cartier din Montréal, e o carte complicată și tristă, imposibil de uitat ori de ignorat. După lectură, mulți vor cădea în fund de stupoare, dar nu înainte de a-și tăia venele.” Cornel George Popa

Ciprian Popescu s-a născut în 1979, la Caransebeș.
A pendulat între Cornuțel-Banat și cartierul Pipirig, a locuit o vreme la Timișoara, unde a absolvit cursurile secției Jurnalistică-Engleză din cadrul UVT și a fost coproprietar al legendarului birt Retro. Din 2007 s-a mutat la Montréal.
În 2016 a câștigat a șasea ediție a concursului de debut „Max Blecher”, iar volumul care i-a apărut, Mile End, a primit Premiul Național „Mihai Eminescu” Opus Primum.

Foto credits Ciprian Popescu: Natalia Popescu, de aici: https://poeticstand.com/2021/04/01/stand-out-distante-ciprian-popescu/

Patreon - O mie de semne
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.