Radu Paraschivescu este sărbătoritul zilei, așa că vă readucem în atenție cel mai recent volum al său, „Recviem vesel pentru tata”, apărut anul acesta la Editura Humanitas. Este o poveste-pastel, o poveste-zefir, o poveste-cutremur. Istoria semicentenară a doi buni prieteni, tată şi fiu. Nouă povestiri jucăușe și empatice despre solidaritate și tandrețe, „Recviem vesel pentru tata” este o aducere aminte în cheia bunei dispoziții.

„Sunt mulţi cei care îşi plâng dispăruţii dragi. O fac sobru sau răscolitor, public sau între pumni. Se duc şi se reculeg la mormântul lor, le ţin fotografiile pe birou, pe şemineu, pe noptieră. Stau de vorbă cu ei şi despre ei. Îi evocă, îi readuc în lume, îi aşază acolo de unde au plecat.
Recviem vesel pentru tata e felul meu de a-mi râde un dispărut drag. Probabil pe cel mai drag. A mi-l râde – adică a mi-l aminti în hainele lui de zi cu zi: bună dispoziţie, ironie după caz, blândă sau tăioasă, efervescenţă ludică, amuzament dezlănţuit. Şi în acelaşi timp a mi-l recompune din sute de dialoguri sprintene, din zeci de zile în care – zeu de uz personal – a suflat peste nori şi i-a pus pe fugă. Recviemul acesta nu glorifică. Nu scoate la lumină fapte excepţionale, cutezanţe enorme, riscuri în faţa cărora te iau ameţeala şi amuţeala. Ci doar complicităţi de adolescent permisiv, glume cu perdea sau măcar cu perdeluţă, fleacuri cărora le pătrunzi sensul la multă vreme după ce s-au petrecut. Amintiri. Copilării şi copilăreli. Hohote şi hohotiri. Lumini şi iluminări.“ – Radu Paraschivescu

„Pe mama n-o mai am de aproape doi ani. Pe tata, de aproape patru. În apartamentul în care au locuit cincizeci şi trei de ani, din cei cincizeci şi şase cât au fost împreună, urlă liniştea. Apartamentul e gol, dar mobilat. Va fi scos la vânzare, golit, umplut la loc de un alt ocupant, transformat în amintire.
Mă ajută în vreun fel scrierea acestei cărţi?
Prea puţin. După trei-patru pagini, bănuiala devine certitudine: prezenţa tatei în carte nu-i suplineşte absenţa în carne şi oase.
Şi atunci, de ce o scriu?
Fiindcă nu pot să n-o fac.
«Prea puţin» e mai mult decât «deloc».
Ajutorul, mai cu seamă în vremurile astea, nu se refuză.
Iar Recviemul vesel e o carte pentru cititori şi un sprijin pentru mine.“ – Radu Paraschivescu, aprilie 2020

,,Cum să-ţi placă, domnule… ăștia?“ Sunt recunoscător serviciului de corectură şi întregii edituri Humanitas fiindcă nu mi-a eliminat cuvântul „ăştia“ din titlul povestirii. Aud că prin grădiniţe şi chiar în primele clase de şcoală se practică acest nou tip de prigoană. Copiii sunt învăţaţi că se spune „acesta“ şi „aceasta“, nici­de­cum „ăsta“ şi „asta“. Dan Spătaru a murit la timp. Altminteri, ar fi aflat de la castratorii limbii că a folosit un limbaj nepotrivit când i-a cântat ţărăncuţei „De data asta, măi fată, / Zi bogdaproste c-ai scăpat“…

RADU PARASCHIVESCU (n. 1960, Bucureşti) trăieşte în Balta Albă şi se visează la Roma. E mefient faţă de avioane, reptile şi sfaturile medicilor. Croieşte articole pentru ziare şi reviste, traduce romane, se ocupă cu hermeneutica ofsaidului în emisiuni de analiză fotbalistică şi – mai rar decât i-ar plăcea – scrie cărţi. Are câţiva prieteni francezi de nădejde (Millefeuilles, Plaisir Sucré, Macaron etc.), fără să-şi fi trădat prima iubită: ciocolata de casă. Se îmbată cu vocea lui David Gilmour şi chitara lui Mark Knopfler. La Humanitas, domiciliul lui profesional, publică nişte cărţi de „Râsul lumii“. Se îndrăgosteşte repede şi-i trece greu. Detestă clişeele, laptele şi broccoli. A scris despre nesimţiţi, Inès de Castro, Maradona şi Caravaggio.

Cărţi: Efemeriada (2000, Libra); Balul fantomelor (2000, RAO, reeditare Humanitas, 2009);  Bazar bizar (2004, Maşina de scris, reeditare Humanitas, 2007); Fanionul roşu (2005, Humanitas, Premiul Ioan Chirilă pentru cea mai bună carte de sport a anului); Ghidul nesimţitului (Humanitas, 2006); Fie-ne tranziţia uşoară. Mici rostiri cu tâlc (Humanitas, 2006); Mi-e rău la cap, mă doare mintea. Noi perle de tranziţie  (Humanitas, 2007); Cu inima smulsă din piept (Humanitas, 2008); Răcani, pifani şi veterani (coord., Humanitas, 2008);  Dintre sute de clişee. Aşchii dintr-o limbă tare (Humanitas, 2009); Fluturele negru  (Humanitas, 2010); Toamna decanei. Convorbiri cu Antoaneta Ralian (Humanitas, 2011),  Astăzi este mâinele de care te-ai temut ieri (Humanitas, 2012), Maimuţa carpatină  (Humanitas, 2013), Muşte pe parbrizul vieţii. Nou catalog de perle (Humanitas, 2014), Noi vorbim, nu gândim. Nouă colecţie de perle româneşti (Humanitas, 2015), Poveşti de dragoste la prima vedere  (coautor, alături de Ioana Pârvulescu, Gabriel Liiceanu, Ana Blandiana şi Adriana Bittel – Humanitas, 2015), România în 7 gesturi (Humanitas, 2015), Aștept să crăpi (de astăzi, în prime-time) (Humanitas, 2016), Cum gândesc politicienii (Cum? Gândesc politicienii?) (Humanitas, 2016), Am fost cândva femeie de onoare și alte povestiri  (Humanitas, 2017), Cartea râsului și a cercetării (Humanitas, 2017), Două mături stau de vorbă. Scene românești (Humanitas, 2018), Orice om îi este teamă (Humanitas, 2018), În lume nu-s mai multe Românii (planetei noastre asta i-ar lipsi) (Humanitas, 2019), Omul care mută norii (Humanitas, 2019).

Cartea are 192 de pagini, costă 27 de lei și poate fi comandată aici: https://bit.ly/3cp2Jxa

Patreon - O mie de semne
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.