Editura Humanitas ne propune volumul „Scriitor, marinar, soldat, spion. Aventurile secrete ale lui Ernest Hemingway, 1935-1961”, de Nicholas Reynolds, recent apărut în colecția Istorie. Traducere de Carmen Tauwinkl. Este recomandarea www.omiedesemne.ro de astăzi.

„Nicholas Reynolds, fost curator al Muzeului CIA, demonstrează că lui Heminway îi era teamă că FBI-ul ar fi putut descoperi un secret murdar pe care-l ascunsese timp de douăzeci de ani: în anul 1940 acceptase să colaboreze cu NKVD, organul de represiune al Uniunii Sovietice.“ — Wall Street Journal

„Reynolds caută printre umbre și găsește un Hemingway necunoscut până acum.“ — London Review of Books

„Pornind de la pregătirea sa de agent de informații, Nicholas Reynolds descoperă un tezaur de documente care dovedesc recrutarea romancierului american în 1940 de către NKVD. Reynolds cercetează cu desăvârșită competență aventurile din Al Doilea Război Mondial ale lui Hemingway.“ — Library Journal

„Admirator al lui Hemingway toată viața mea, am simțit ca și cum aș fi primit din plin o lovitură în stomac când am citit că semnase colaborarea cu NKVD. Cum era posibil? Întotdeauna avusese mulți prieteni de stânga, dar nu subscrisese niciodată la comunism (sau la vreo altă ideologie). Personajele create de el întruchipau atâtea dintre valorile americane pe care încă le prețuim: adevărul, curajul, independența, rezistența în momente de presiune, apărarea celor în nevoie. Vocea sa era în mod atât de americană și de revoluționară. Schimbase cursul literaturii americane în anii ’20. Cu câteva săptămâni înainte de a intra în relație cu NKVD, spre sfârșitul anilor ’40, publicase unul dintre cele mai importante romane politice ale secolului, Pentru cine bat clopotele. De ce să se alăture un astfel de om acoliților lui Stalin?“ — NICHOLAS REYNOLDS

NICHOLAS REYNOLDS are un doctorat în istorie de la Oxford, a fost colonel în Infanteria Marină americană în anii ’70, iar ulterior ofițer CIA. Studiază de peste 40 de ani istorie militară și istoria serviciilor de informații, devenind și angajat al Muzeului CIA. A mai publicat cărți de istorie și istorie militară. Predă în prezent la Universitatea Johns Hopkins.

Cartea are 384 de pagini, costă 49 de lei și poate fi comandată aici:

Foto credit Ernest Hemingway: https://www.leoburtisan.com/ernest-hemingway-13-citate-de-folosit-ca-principii-de-viata/

Patreon - O mie de semne
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.